You are here: Home » Călătorii » Piatra Mare – tură de o zi, explorare
Piatra Mare – tură de o zi, explorare

Piatra Mare – tură de o zi, explorare

Sâmbătă am plecat cu gândul să urcăm pe masivul Piatra Mare din municipiul Săcele. După cum probabil vă imaginați, vă spun de pe acum că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, dar de data asta a fost cu noroc, pentru că am avut parte de o aventură frumoasă.

Și da, cică Săcele e municipiu, deși arată oribil, nu are indicatoare către obiective turistice și nici măcar către centru sau centură, nu are prea multe drumuri asfaltate și nici altceva ce l-ar face să fie oraș. Dar, mă rog, asta-i situația, ne adaptăm.

Ne adaptăm teoretic, pentru că la fața locului nu am găsit traseul. Am folosit harta turistică a munților în încercarea de a dibui intrarea pe traseu din Săcele, am urcat vreo jumătate de oră și tot n-am dat de nici un indicator, așa că am revenit la mașină, eu cu o falcă-n cer și una-n pământ, nervoasă că mi-am stricat o zi degeaba, că deja era târziu și nu mai aveam timp de nimic.

Total greșit! Am decis să mergem la Canionul 7 Scări, că poate avem timp să-l facem și ne mai plimbăm pe-acolo să mâncăm ceva. Zis și făcut, doar că aventura nu s-a terminat. Ajunși acolo, am mers prin soare alături de zeci sau sute de oameni care puteau la fel de bine să fie la piață, dacă era să-i judeci după îmbrăcăminte. Un singur cuplu era în bocanci. Un singur cuplu!!! Și era indicator că accesul în canion e permis doar cu încălțăminte antiderapantă, dar aparent doar în teorie, practica ne omoară (uneori la propriu). În fine, acolo am hotărât că nu vrem să ne îngrămădim cu hoardele de amatori al căror scop principal e să-și facă poze*, așa că am luat-o pe traseul de lângă canion, unde … ați ghicit, eram doar noi. Abia mult mai târziu ne-am intersectat cu niște persoane care coborau. Dar să nu ne pripim.

Am pornit la drum cu elan, traseul este ușurel dar sinuos, și se intersectează adesea cu alte marcaje. Practic, am fost pe bucăți din fiecare tip de marcaj: bandă galbenă, triunghi albastru, bandă roșie, punct albastru, punct roșu, bandă albastră, deoarece am mers după instinct și după timpul disponibil, conform hărții și duratelor estimate pe indicatoarele de la intersecții.

Apropo de hartă, o recomand deoarece traseul este mai sălbatic. Sunt porțiuni în care cărarea o ia înainte și traseul pe lângă niște stânci, prin buruieni. Așa am reușit să ne rătăcim, însă cum eu sunt extra-prevăzătoare, ne-am întors, n-am luat-o aiurea prea mult, nu aveam chef să mă pierd de tot. Este evident că pe acest munte sunt multe izvoare, și vreau să precizez că pe triunghi albastru, nu cu mult după canion, este o țeavă care iese dintre stânci și de acolo am băut cea mai bună apă a vieții mele! Mai rece decât cea ținută la frigider, și curată, răcoritoare și pură. Avea un gust divin. Ce poate fi mai minunat decât niște apă rece într-o zi toridă, după niște efort fizic? Nimic, zic eu…

Revenind, am decis să urcăm spre vârf, însă la răscrucea către cabana Piatra Mare, eu am sugerat Peștera de Gheață. Mai pe la începuturile relației noastre eram pasionați de peșteri, așa că am zis că numai bine ne reamintim de ce ne plăcea odată. Privind în urmă, îmi vine greu să cred că mi s-a părut că sunt pasionată de speologie amatoricească, deoarece spațiile închise mă fac să fiu foarte anxioasă – cu toate acestea, astfel am descoperit cât de interesanți și inofensivi sunt liliecii, deci tot am câștigat ceva. Dar să revenim la aventura curentă…

Am crezut inițial că am făcut o greșeală monumentală: urcușul se face pe lângă stânci uriașe în care erau și mici grote, unde am bănuit că ar fi și culcușuri de animale sălbatice, așa că am fluierat și am vorbit și cântat (sunt ușor paranoică, aia e). Era o pantă foarte abruptă, cu zone foarte alunecoase, iar la un moment dat m-am oprit și am zis că nici înainte nu vreau să merg, că e prea greu, nici să cobor nu concep, că e periculos, mă vedeam deja rostogolindu-mă la vale. Dar mânată de frica de jivine și de disperarea de-a scăpa de porțiunea asta, am făcut bucata care era estimată la o oră până la peșteră în aproximativ 40 de minute.

Este singurul traseu din acest an pe care nu am prea avut panorame. Am urcat mai mult prin pădure, ceea ce a fost minunat pe de-o parte, deoarece era o zi foarte călduroasă.

La peșteră nu a fost cum am crezut. De fapt, era o deschizătură între niște stânci foarte înalte. Eu am intrat doar puțin, începuse să mi se facă rău din cauza claustrofobiei, iar Alfa-Exploratorul a pătruns cam până la intrarea propriu-zisă, la care se cobora pe frânghii – cam greu de explicat, se vede în video, mai jos. Nu este o peșteră pentru turiști, ci pentru speologi. A fost o experiență interesantă, nu regret că am ales acest traseu, dar nici nu pot să spun că o să mai mergem. Pe aici chiar că nu era nimeni, am înțeles noi într-un final de ce.

Văzând cât de greu a fost la urcare, am consultat din nou harta (chiar am utilizat-o, v-am spus) și am decis să o luăm spre Cabana Piatra Mare, urmând ca la prima intersecție să mergem spre Drumul Familial / Familiar (era scris în ambele feluri, pe fiecare indicator altfel). Coborârea a fost extrem de ușoară și scurtă, și am decis că mai bine că n-am urcat pe aici, ar fi fost super plictisitor. Practic, e un drum lin prin pădure, fără peisaje deosebite sau porțiuni aventuroase. Este familial, da, numai bun pentru trasee de iarnă (zic eu) și pentru copii sau cei mai puțin antrenați, care vor doar o plimbare prin pădure.

La urma urmei, s-a dovedit a fi o excursie de succes, chiar dacă n-am atins nici o culme. Am făcut pauze de ascultat pădurea, am găsit un smoc de gălbiori la un moment dat, dar în rest nici un fruct sau animal. Mai mult aș zice că a fost explorare, și cu siguranță vom reveni. Mi-a plăcut la nebunie, deși au fost momente în care m-am enervat sau am zis că nu mai suport. Destul de solicitante anumite porțiuni, însă avem o condiție din ce în ce mai bună, având în vedere că luna asta am fost foarte activi pe munte.

Gata, că mă lungesc prea mult. Hai să vă pun și vlogul:

P.S. :  Mă gândesc să fac un articol despre echipamentul de munte, poate va fi de ajutor celor care vor să călătorească în siguranță și confortabil.

*Un individ foarte vorbăreț și prietenos de la Salvamont ne-a explicat că e foarte agomerat și se merge greu fiindcă multă lume vine cu mai multe rânduri de haine ca să-și facă mai multe poze, să pretindă că au făcut canionul de mai multe ori. Ne-a recomandat să venim mai la toamnă, dar a zis că a fost închisă zona din cauza disputelor politice și intereselor necurate. 🙂 Așa că … după cum ne-o fi norocul, dacă iar se ceartă primarul cu nu-știu-cine, nici nu anunță că se închide ca să nu venim degeaba. Ca la noi…

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top