You are here: Home » Călătorii » Tură de o zi în Masivul Ciucaș – Spre Zăganu
Tură de o zi în Masivul Ciucaș – Spre Zăganu

Tură de o zi în Masivul Ciucaș – Spre Zăganu

Am rămas în urmă cu postările de munte. Tura de care o să povestesc n-a fost cea mai norocoasă, dar cu siguranță îmi va rămâne întipărită în minte mult timp, din motive independente de mine. Spoiler: a început ploaia fix când să ajungem la vârf.

Am plecat dimineață din București cu mașina și am intrat pe traseul Cruce Roșie din Cheia spre vârful Zăganu puțin cam târziu, dar chiar și așa, conform indicatoarelor, am fi avut timp. După cum s-a dovedit ulterior, pe alte indicatoare mai sus 🙂 ,  informațiile nu erau corecte și diferența era destul de mare (nu mai rețin, parcă aproximativ 2 ore). În fine. Prima oră aproape m-a doborât, urcușul este destul de susținut și până n-am ieșit din pădure nu prea am avut răgaz. Spre golul alpin am dat de iarbă multă, grasă, mare, înaltă, asezonată cu urzici și scaieți și altele. Aici au început câteva curbe de nivel, cu zone de pădure dar și stâncoase, și cu urcușuri extrem de abrupte și coborâri așijderea. La fiecare culme de genul acesta ziceam că următoarea e vârful Zăganu, și am tot ținut-o așa vreo oră jumate până când s-au adunat norii și a început să tune, iar eu una am zis că ne întoarcem, nu mai am chef și nici răbdare, plus că eram sigură că ne vom murdări teribil bocancii. Spoiler, s-a întâmplat asta, am murit de ciudă, erau aproape noi. După ce ne-am grăbit până la prima zonă mai lină, am intrat pe Strava și am văzut că trecuserăm fix pe lângă vârf înainte să ne întoarcem, dar nu am remarcat nici un indicator și nici nu mi s-a părut că e evident în vreun fel. Eh, poate îl dibuim data viitoare. La întoarcere prin iarba înaltă ne-am udat de tot până la genunchi, eram leșinați de foame pentru că ne-am ”păstrat” pentru culme și acum nu aveam unde să ne adăpostim pentru o gustare sau ceva… La reintrarea în pădure, ne-am așezat sub coroana primului copac mare și am pus păturica pe rădăcini, am mâncat și ne-am bucurat să descoperim că echipamentul tehnic e super bun: s-a uscat de tot cât am stat acolo. Coborârea a fost ok, prin pădure nu era foarte umed pe jos și la cât de disperată eram să nu mă fac ciuciulete, n-am simțit dacă a fost greu sau nu.

P.S. : Pădurea era plină de ciupercuțe, iar mai sus am găsit fragi. Nu sunt surse de apă, din câte știm noi.

P.P.S. : Nu mă pricep să scriu ca lumea despre ture pe munte, nu sunt bună la memorat nume sau date sau altitudini, câteodată uit cu totul anumite trasee (până revăd pozele). Sunt suficiente bloguri care oferă informații pertinente, care dau datele de Strava și Relive (dacă rețin bine), care spun despre cazare și drum cu mașina sau trenul până acolo, floră și faună, etc. Și pentru că nu sunt bună la asta, și mi-e lene să descriu Sadovenian ce văd, am decis să fac un fel de ”vloguri”, precum cel de mai sus, care să surprindă în imagini ceea ce eu nu pot exprima în cuvinte cu privire la frumusețea locurilor. Nu e vreo capodoperă, știu că are hibe, aia e, work in progress. Datele tehnice, după cum am mai zis, le găsiți ușor. Dacă nu, vă dau eu un exemplu: Poteci Însorite.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top