You are here: Home » Episoade » Bătăliile inutile ale internetului.
Bătăliile inutile ale internetului.

Bătăliile inutile ale internetului.

Internetul e un loc minunat… atâta timp cât nu interacționezi cu nimeni și urmărești din umbră tot ceea ce se întâmplă. Dacă, totuși, ai de-a face cu oameni pe care nu îi cunoști personal, situația se schimbă. Sub protecția unui oarecare anonimat, sau în cazurile în care nu se poate impune ordine, situația scapă rapid de sub control. Atunci când nu trebuie să se teamă de consecințe, oamenii nu mai au conștiință, bun simț, decență – practic, nici o urmă de umanitate!

Nu-i greu să zici că atitudinea lor spune mai multe despre ei decât despre tine, că nu te cunosc și judecă aiurea, că nu aveți nimic de împărțit, etc, dar nu este de ajuns. Nu neapărat deoarece cuvintele dor, ci pentru că odată ce-ți dai seama că trăiești într-o lume plină de oameni răi, care te-ar călca în picioare cu prima ocazie, începi să îți pui probleme reale cu privire la … tot.

Ați urmărit vreodată dezbaterile aprige din comentarii la postări (de ex, politice)? Ați studiat vreodată reacțiile celor care pierd la concursuri? Mă sperie ce se întâmplă acolo! Acuzații, argumente stupide, răutăți gratuite, înjurături, certuri… între oameni care nu s-au văzut niciodată, și care nu au nici o treabă unii cu alții. Orice conversație în grupuri de vegani sau vegetarieni, cosmetică, îngrijire animale, creșterea copilului, ciclism, urcat pe munte, toate ajung mai devreme sau mai târziu la vreun fel de abuz verbal.

Îmi aduc aminte de un grup din care am făcut parte – ceva cu eco bio, și de cum au sărit câteva dudui pe mine când am menționat că bicarbonatul de sodiu poate fi utilizat în loc de șampon. Când m-am apucat de studiat echipamentul montan, am nimerit pe o pagină pe care cei care nu utilizau ghete profi (scumpe) erau clasificați ca fiind proști, inconștienți. Am dat peste concursuri la care cei care nu câștigau săreau repede cum că e blat, că cei care au primit premiul nu-l merită. Am fost atacată și ”redusă la tăcere” în conversații în care am spus clar că îmi exprim doar părerea, că vreau să port o dezbatere ca să înțeleg mai bine.

Acum ceva timp am descoperit întâmplător, prin intermediul unei cunoștințe, o pagină de FB a unei companii care se ocupă cu nutriție și alimentație care să ajute la reducerea greutății, eradicare obezitate, bla bla. Amica mea reușise să slăbească foarte mult datorită lor, și îi tot lăuda, așa că am zis să cercetez să văd care-i treaba. Se pare că personajul principal e un tip care propovăduiește stilul de viață low carb high fat și care este extrem de agresiv. Practic, oricine comentează ceva care nu este în acord perfect cu postarea, este un idiot. De exemplu… postare: ”bananele au prea mulți carbohidrați, organismul le percepe ca fiind zahăr oricum și nu ajută la slăbit”, iar cineva spune că mai bine îi dă mere decât înghețată celui mic. Răspunsul individului? Nu știi despre ce vorbești, dacă nu ești de acord părăsește pagina, ești o inconștientă care o să-și omoare copilul cu mâncare proastă. Știu că trăim într-o țară fără nici un fel de educație în ce privește nutriția, dar mi se pare că atitudinea asta pur și simplu nu face cinste nimănui. ”Eu am dreptate, dacă nu ești de acord cu mine ești prost”.

Nu am îndrăznit niciodată să comentez, și de fiecare dată când luam postările la rând (periodic 😛 , în calup) mă ambalam. Nu-mi venea să cred cât de urât vorbește cu oamenii, unii dintre ei posibili clienți care i-ar fi adus bani în plus. Chiar și așa, o pagină publică înseamnă un mic efort pentru promovare sau măcar un fel de educare a maselor. Dacă omul tot a nimerit aici, de ce să nu-i arunci trei vorbe care măcar să-l facă puțin curios să cerceteze mai departe? Niciodată nu m-am simțit motivată să studiez după un ”ești o proastă, cărți!tuțceapamătii”.

Și n-am înțeles răutatea gratuită. Omul întreabă. Toată viața a auzit că dacă bagă mai mult de un ou pe zi, își dinamitează ficatul. Ăsta scrie pe pagină că el bagă 7 bucăți zilnic, omletă, ochiuri, etc. E firesc să se mire lumea, dar reacția lui este ”studiile au demonstrat, habar n-ai nimic, etc”. Poate nu toată lumea are timp sau capacitatea intelectuală să ia munca cercetătorilor, s-o interpreteze și s-o aplice, experimentând. Secțiunea de comentarii este pentru conversație, nu pentru insulte. Ce-i drept, recent a început totuși să se mai tempereze, deși este tot antipatic.

Țin minte că mi-a zis cineva odată că ar trebui să fiu mai diplomată, dar eram atât de nervoasă (în general) și de supărată, frustrată, rănită, etc, încât nu mă puteam controla. Acum sunt ceva mai pașnică și adesea spun ceva drăguț, care să fie măcar parțial adevărat, astfel încât să închei conversația și să-mi văd de viață. Oamenii care se înfurie au ei înșiși o problemă, se simt cu musca pe căciulă sau nu au argumente, de aceea reacționează așa. Știu asta din experiență, așa făceam și eu mereu înainte, așa mai fac și acum câteodată.

Dacă eu spun că o banană nu este la fel cu o bezea, de ce să-ți ieși din pepeni? Poate că atâta mă duce capul, și atunci lasă-mă-n prostia mea! De ce să te enervezi? La asta m-am tot gândit de aseară, încercând să înțeleg de ce niște popârțani s-au luat de mine într-o conversație despre mâncare, în care eu am îndrăznit să spun că e mai bine să mâncăm o halcă de carne decât o bucată de parizer, indiferent dacă ambele au același număr de calorii și aceiași macronutrienți. Au râs de mine, m-au batjocorit spunând că mă apuc eu (practic, o idioată) să contrazic știința, The Știința. Să tac din gură, că habar n-am ce vorbesc. Adevărul este că am avut cam mult tupeu să le spun unor americani că degeaba mănâncă rahaturi în deficit caloric și se așteaptă să arate bine. Poate că asta i-a durut, poate de asta m-au atacat. Totuși, unul a fost amabil, și chiar dacă nu era de acord cu mine, a încercat să mă înțeleagă și să poarte o conversație. Restul au văzut că am altă părere și m-au clasificat ca fiind tâmpită.

Pe mine m-a deranjat felul în care au vorbit cu mine, nu divergența de opinii. Dealtfel, și alții au comentat spunând aceleași lucruri ca și mine, cu alte cuvinte, dar lor nu le-a răspuns nimeni, poate și pentru că eu eram o țintă ușoară – fiind fată. Nu contează prea mult, m-am lămurit și cu ăștia, mai ales prin prisma experiențelor altora de pe pagina de nutriție menționată mai sus. Dar este totuși o întâmplare care m-a învățat ceva: am văzut efectiv cum ceea ce faci (comentezi, în cazul de față) spune mai multe despre tine decât despre cel căruia îi scrii.

Ce viață tristă trebuie să aibă cei care s-au luat de mine… ce nesiguri pe ideile lor trebuie să fie ca să se certe pentru ele… mi-ar fi milă de ei, dacă aș fi un om mai bun. Dar așa, sunt doar o fată. 🙂 Of, și dacă nu mi s-ar fi spus ”don’t feed the trolls”… oare când o să învăț odată? 😀 Poate totuși data viitoare o să urmăresc din tribune! Mi se întâmplă să mă regăsesc sau să mă bag singură în situații de tipul acesta cam o dată sau de două ori pe an. E prea puțin, dovadă fiind faptul că sunt încă sensibilă la toate acestea. E prea mult, pentru că mă afectează. Un vlogger popular sau o celebritate de Instagram nu suferă atunci când este trollat, tocmai fiindcă s-a călit în timp. Eu nu voi ajunge niciodată la acel nivel, așa că nu mă pot imuniza în acest mod infect.

Și, deși aș putea să evit de tot aceste situații în viața personală (scăpând pentru totdeauna de dramă), tot trebuie să mă confrunt cu ele atunci când vine vorba de job.

De ce ți-e frică, de aia nu scapi, nu?

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top