You are here: Home » Episoade » Weekend cu trotinetă, lighean, roșii și altele
Weekend cu trotinetă, lighean, roșii și altele

Weekend cu trotinetă, lighean, roșii și altele

Dacă mi-ar fi spus cineva cum o să fie acest weekend, n-aș fi crezut. O să exagerez, asta se știe, dar e numai pentru amuzament și fără să alterez esența evenimentelor.

Așadar, să începem cu vineri seara, când nu mă simțeam prea bine așa că am zis să ies la aer, că în casă mă lua cu leșin. Am luat trotinetele și ne-am dus până la mall, unde intenționam să-mi fac ochelari de soare cu dioptrii, fiindcă deja mă deranjează lumina zilei. Mi-am făcut un control oftalmologic în urma căruia am descoperit că văd mult prea bine cu ochelarii pe care îi am, motiv pentru care nu sunt confortabili și nu-i port cât ar trebui. Cine ar fi crezut așa ceva? O să-i schimb, o să merg la o clinică (dacă până acum a mai mers cu OptiBlu, parcă nu m-aș juca, situația s-a agravat), însă momentan îi aștept pe cei de soare! Woo-hoo!

Așadar, am făcut o plimbare plăcută, am cumpărat diverse nimicuri, printre care o gogoașă pentru coc (nu mai știu ce să fac cu părul, e lung și greu și mătăsos și nu stă decât așa cum vrea el, îmi curg cleștii din el și mi se desface orice împletitură, etc) și ne-am întors plăcut obosiți în jur de ora 11, când ne-am decis să ne spălăm. M-am băgat în cadă, am dat drumul la apă caldă și am așteptat 10 minute cu picioarele congelate să se întâmple măcar o încălzire modestă. Nimic. Așa că am dat drumul la ”boiler” (am fiert apă, adică) și am scos ligheanul albastru care a văzut multe zile și seri de tristă amintire în București. Mulțimim, Radet. M-am îmbăiat ca și când eram în romanul Ion și, din păcate, a trebuit să mă spăl și pe păr ceea ce a însemnat o mare tragedie.

Needless to say, dar o s-o spun oricum, operațiunea n-a fost un succes răsunător. Am nevoie de muuuuuultă apă să-mi clătesc părul, așa că n-a rămas prea curat, ceea ce mi-a provocat un mare disconfort. În fine, am băut o bere, m-am uscat și m-am culcat cu speranța și tragedia că a doua zi va trebui să mă șamponez din nou. Pe site-ul Radet spunea clar că apa va veni în jurul orei 18.00. Asta sâmbătă, da?

Ei bine, ne-am trezit cam împușcați și lipsiți de chef, dar eu eram chitită să fac o curățenie strașnică, așa că m-am mobilizat și m-am apucat de șters geamuri, mutat cutii, aruncat prostii, reorganizat haine și altele asemenea. Pe la 5, totul era strălucitor și aveam o satisfacție de nedescris. N-am cuvinte să spun cât m-am bucurat să văd casa ca nouă. Mă rog, aproape. Și n-am cuvinte să spun cât m-am enervat să observ la lumina zilei că ligheanul nostru, care ne-a servit de fiecare dată când Radet ne-a arătat fundul din tren, era crăpat. Acuma, nu cursese nimic din el din câte am observat, dar nici nu mai puteam să-l utilizez știind că nu e întreg.

M-am dat cu SPF și o picătură de fond de ten, mi-am împletit repede părul, nu mi-am desenat nici o sprânceană (știu, altă tragedie), am luat la nimereală un tricou și o pereche de pantaloni și am încălecat pe trotinetă. Spre Obor! Repede, până nu se închide. Dacă vă gândiți că a fost ușor să găsim un lighean care să nu arate ca un rahat comunist, vă înșelați. E jenant că în 2018, într-o capitală de țară europeană, eu am nevoie de covățică și mă spăl ca și când aș fi în sălbăticie. Dar, asta e. Dacă tot eram în zonă, am tras o fugă și prin piață unde am prins ultimele 2 tarabe cu salate și altele asemenea, de unde am procurat și de-ale gurii.

Am cumpărat niște cartofi noi! Oooooo, da!!! Dacă tot e să mănânc un cartof odată, să fie … nou! Nu doar că sunt mai sănătoși decât cei normali, dar gustul e ceva de vis. I-am fiert și le-am trântit un sos din mascarpone cu smântână și usturoi, o obscenitate de nedescris. Am mai cumpărat și niște castraveți, eu îi mănânc așa cum alții mănâncă mere sau cireșe. Vânzătoarea ne-a îmbiat să luăm niște roșii, am refuzat politicos și a insistat să gustăm. Când am văzut cu câtă siguranță mă îmbie, mi-am făcut curaj și am mușcat momeala și roșia (nespălată). Doamne, nu știu de unde erau și nici nu m-a interesat, dar chiar aveau gustul acela din copilărie. 5 lei/kg, am zis că vreau 1 kilogram, mi-a pus de 8 lei, am zis să rămână așa. Erau prea bune, prea bune!

Ne-am întors pe la 8 în căminul nostru semi-rupt de civilizație și am constatat că doreii de la Radet nu s-au mișcat ”mai cu talent”. Nimic de speriat, pe site scria că la miezul nopții revine apa caldă și putem să ne scăldăm în paradis. Ne-am pus iar pe băut și mâncat și stat ca popândăii pe lângă cadă. N-are rost să vă plictisesc, n-a venit nici o apă caldă. Am dat iar drumul la ”boiler” și am făcut și proba ligheanului nou. E bun, dacă vă întrebați.

Duminică dimineață, cu ochii cârpiți de somn, Omul meu mă anunță că apa e rece bocnă. Nimic nou pe frontul de îmbăiere. Oh well. Am făcut un duș revigorant la lighean și ne-am început ziua cu jale-n suflet. Ca să nu stăm mâhniți, am ieșit la cumpărături la Jumbo și la… Metro. Acuma, sinceră să fiu, eu intrasem ca să fac mișto de acest retailer care mi se pare cam depășit, dar, ce să vedeți, chiar am găsit niște chestii interesante acolo. Nu mai ieftine, că nu am nevoie de 7 baxuri de șervețele, nici exclusive, că sunt și la alți comercianți, dar inedite pentru noi. Adică am descoperit niște produse, asta vreau să spun într-un mod mai complicat decât ar fi nevoie.

Când am ajuns acasă, minunea-minunilor, apă CALDĂ! La robinet, nu în lighean. Am sărit în duș de parcă am fost ruptă de civilizație vreo câțiva ani și m-am simțit mai curată ca niciodată! Parcă am renăscut! Uite așa ne învață Radet să fim recunoscători pentru lucrurile mici! Bine că nu s-a luat netul, haha. Glumesc, preferam să mă pot spăla. Culmea e că noi am ”desfundat” instalația, că vecinii noștri se pare că n-au fost prea pasionați de duș. A trebuit să trag direct din centrala de cartier, probabil, și am așteptat ceva timp până când s-a înfierbântat situația, dar a meritat fiecare secundă, chiar dacă am plătit apa rece și murdară la preț de apă caldă!

Și ca să se termine cu bine, în timp ce luam o cină târzie, mi-am pierdut vocea în proporție de 90%. Mai puteam scoate doar niște sunete ca un șoptit foooarte vag, dar cam atât. Luni, până după amiază, nu am vorbit absolut deloc. Doar prin mesaje, ceea ce a fost interesant. Acum mi-am mai revenit, dar de nenorocitul ăsta de virus nu pot scăpa la fel de ușor ca data trecută.

Și cam așa mi-am petrecut eu weekendul care tocmai ce s-a încheiat, și despre care am crezut că va fi plictisitor și lipsit de evenimente. Când o să mă mut și o să am centrală o să fiu recunoscătoare că mă pot spăla la orice oră din zi și din noapte, promit. Momentan, am un interval orar în care încerc să mă încadrez (mulțumesc vecinului curățel, vecinului, da, e unul), tocmai ca să nu stau cu apa caldă curgând vreun sfert de oră până ajunge din centrala de cartier până la etajul nostru. Nici nu știți ce aveți, oameni buni. Ia faceți chiar acum o baie pentru mine și pentru toți cei care cerșesc un stil de viață normal și decent de la Radet.

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.
Scroll To Top