You are here: Home » Episoade » Care ne-ați blestemat trotinetele?
Care ne-ați blestemat trotinetele?

Care ne-ați blestemat trotinetele?

De când s-a dus zăpada, deci cam de-o lună, ne-am reîntors la vechea pasiune de a face plimbări cu trotineta. Știu că pare plictisitor, dar chiar e o aventură și am descoperit multe lucruri și locuri noi de când am început să ieșim afară pur și simplu, fără un scop precis. Facem mișcare și ne simțim liberi, e gratis și sigur. Mă rog… asta cu siguranța e discutabilă, fiindcă urmează să vă spun câte ceva despre accidentele pe care le-am avut de când am încălecat pe troti primăvara asta.

Prima oara am pățit-o eu: eram cam nemâncată și răcită și când am făcut pit-stop lângă un magazin să luăm apă, eu m-am oprit pur și simplu. Am rămas paralizată în poziția aia și mă gândeam aiurea. M-am trezit pe capota unei mașini de lângă, pe care aparent căzusem. A fost, îmi imaginez eu, ca atunci când unii adorm la volan: o fracțiune de secundă în care pierzi contactul cu realitatea. Practic, am căzut ca proasta.

A doua oară a pățit-o Alfa-Dude (în săptămâna dinainte de Paște), când a intrat cu roata într-o groapă. Roțile la trotinetă sunt din cauciuc tar și ne-elastic, așa că ele rămân blocate chiar și în cazul unor obstacole mici. Era noapte și ne întorceam de la sală, eu îl comentam pe unul care era super nesimțit și arogant (client nou, aceeași eu-rea), când deodată aud ceva în spate. Mă întorc, Omul meu era întins pe spate pe jos. L-am prins puțin în zbor cu coada ochiului, iar în urma povestirilor am aflat că roata rămăsese în groapa aia, cu tot cu trotinetă, iar el a zburat și a făcut o Tsukahara până să cadă lat pe asfalt. Un tip care pierdea vremea aiurea în fața scării blocului (știți genul) a venit să îl ajute să se ridice, eu cu un ochi râdeam și cu unul plângeam. Din păcate, această treaba s-a terminat cu niște julituri destul de nasoale la genunchiul drept, pantalonii rupți și ceva zgaibe în palma stângă. Rănile de la picior încă se vindecă, a rămas zona roșie chiar și acum.

A treia oară am pățit-o eu, acum 2 zile. Plouase și erau zone cu bălți, prin unele am și trecut, dar când să ajungem acasă… mi-a rămas și mie roata într-o groapă și am zburat peste trotinetă – nu știu cum, ghidonul este deasupra buricului meu, dar am zburat. M-am trezit pe jos, în patru labe, și am stat blocată câteva secunde până am înțeles ce s-a întâmplat. Alfa-Dude o luase mult în față, s-a întors după mine și m-a ajutat să mă ridic. Când mi-am dat seama cum trebuie să fi arătat toată scena, m-a pufnit un râs din care nu m-am potolit până acasă, unde am descoperit că am niște julituri destul de nasoale la genunchiul drept, pantalonii subțiați local și ceva zgaibe în palma stângă. Drept să spun, nu chiar la fel de grav ca în cazul de mai sus, dar tot am șchiopătat și acum am o vânătaie de toată frumusețea (nu știu dacă e mai bine așa sau cu rană deschisă…).

Oare cine ne-a blestemat? Sau deochiat? Sau poate că e momentul să alegem un alt mijloc de transport, cum ar fi o bicicletă? Sau pe jos? Oricum, cert este că nu m-am speriat și nu mi se pare așa o tragedie. E firesc să se întâmple accidente atunci când facem mișcare, am pățit-o și la sală unde ori mi-am tras greutățile (la îndreptări) peste degetele de la picioare, ori am băgat degetele de la mâini prin aparate și mi le-am prins, ori – cel mai grav – mi-am rupt unghiile. Hahaha. Glumesc. Nu cum că le-am rupt, ci cum că ar fi grav. În fine. Corpul omenesc a fost făcut pentru a fi exploatat și, n-o să vă mint, aș prefera să fie fără durere, dar … sh*t happens.

foto> freepik.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top