You are here: Home » Episoade » Am plecat la alergat și era să mă întorc pe bicicletă!
Am plecat la alergat și era să mă întorc pe bicicletă!

Am plecat la alergat și era să mă întorc pe bicicletă!

De când cu Paștele n-am mai fost la sală, și nu am reînnoit abonamentul pentru că am fost răcită și nu era cazul nici să mor pe-acolo, nici să-i îmbolnăvesc pe alții. Însă nu m-am lăsat de ideea de a face sport, așa că mi-am propus să merg la alergat. Nu sunt încă pregătită să-mi reiau angajamentul de a face antrenamente cu greutăți de 3-4 ori pe săptămână. Cum ieri mă simțeam ceva mai bine, dar nu tocmai excelent, am zis să fac un prim pas, și am scos organismul la aer proaspăt și mișcare. Eram conștientă că nu va fi un moment de vârf pentru mine, și că probabil o să fie ceva scurt, dureros și jenant, dar nu m-am lăsat. Orice călătorie începe cu un prim pas.

Am o prietenă în blogosferă care aleargă maratoane. Se antrenează în ture de 25 de kilometri sau mai mult. Fuge câteva ore fără încetare. Are numeroase medalii. Ați prins ideea, e super șmecheră. Și mă cam intimidează, sinceră să fiu. N-are rost să mă compar, dar o fac instinctiv (ca orice om, nu la nivel competitiv). Primul gând a fost că eu n-am șansa vreodată să ajung așa departe ca ea, dar apoi mi-am dat seama că nici nu trebuie! Pot pur și simplu să fac un progres.

Eu n-am fost niciodată fan al acestui tip de mișcare, am avut probleme de sănătate, anemie severă, lipsă de calciu și multe altele care nu mă sprijineau în acest demers. Între timp m-am făcut bine și sunt pe o pantă ascendentă, dar … după ce am început să merg la sală, am căpătat și un oarecare dispreț față de cardio. Atunci când fac antrenamente cu greutăți, principala mea satisfacție este creșterea și definirea musculaturii. Aerobicul vine cu pierdere de grăsime, dar ceea ce lumea nu prea știe este că atunci când pierzi grăsime pierzi și masă musculară (raportul e 7:3). Analog când crești în greutate în mod corect (lean bulking). În fine, ca să nu lungim discuția, unul din motivele pentru care atunci când merg la sală nu fac cardio este ca organismul să nu înceapă să canibalizeze mușchii. Acuma, dacă știi ce faci, poți să eviți cât de cât efectele nefavorabile, dar oricum nu poți garanta sursa de energie a corpului (când se termină rezervele de glicogen, de unde știi că nu apelează la mușchi?). Long story short, nu făceam cardio.

Între timp, citind o carte, am descoperit că a fi cu adevărat în formă (și nu mă refer aici neapărat la rezistență) înseamnă să-ți dezvolți complet mușchii. Știu că sună stupid. Ca să fii în formă trebuie să poți alerga? Duuh, mare realizare… Faza nu e că nu pot pricepe asemenea aspecte, ci că pur și simplu nu le-am luat în considerare. Chiar am crezut că fac bine ce fac și că e suficient (mai ales că oricând aș prefera 50 de îndreptări în locul unui sprint). Revenind. Fibrele musculare la oameni sunt combinate (cele pentru mișcare aerobă și anaerobă); la pui, de exemplu, nu sunt, motiv pentru care carnea are culoare diferită pe piept și pe pulpe (asta ca idee). Dar pentru a fi cu adevărat la capacitate maximă, trebuie să fii sănătos și să fii în formă, din toate punctele de vedere. Așa m-am convins eu să încerc să lucrez și la capacitatea aerobă. Mușchii mei sunt dezvoltați doar parțial, și deci irigați cu sânge insuficient, fiindcă nu îi solicit la mișcare aerobă. Asta am vrut să explic.

Etapele schimbării: ridiculizare, negare vehementă, acceptare.

Toate astea doar ca să spun că mi-aș dori să mă apuc de alergat. Ieri, după ce am tras concluzia că nu mai sunt în pericol de moarte dacă fac efort, am ieșit la un jogging de seară. Din păcate, nu a fost un succes răsunător, fiindcă am rezistat doar 15 minute până când am început să simt că mă sufoc și că mă ia tusea la fiecare inspirat de aer… Am continuat să merg (alert), suflându-mi nasul non stop, și în drum spre casă am dat, întâmplător, peste un magazin de biciclete. Am intrat de curiozitate și m-a prins microbul. Tipul de acolo era super amabil și plin de sfaturi și explicații bine-venite. Parcă intrasem în casa unui amic, parcă deveneam parte din familie, cumva. Sentimentul e greu de descris, dar cert este că s-a trezit o nouă pasiune!

M-am apucat de cercetat, am cerut ajutorul fratelui meu care e mare ciclist și care în mintea lui își imaginează că o să merg pe munte cu bicicleta… mă sfătuiește de parcă urmează să particip la Ironman. Dar îl înțeleg, poate la fel i-aș face și eu dacă s-ar apuca de sală.

Acum ceva timp am scris niște texte (pentru job) despre mersul pe bicicletă și despre cum fiecare om ar trebui să-și cumpere, etc. La vremea aceea nu eram foarte convinsă de ceea ce spuneam, dar astea erau cerințele. Plus că am crezut că oamenii intră într-un magazin ”bună ziua! vreau o bicicletă! poftiți, probați! ka-ching! mulțumesc, la revedere!”. Nimic mai departe de adevăr!!!

E o întreagă cultură și cred că vreau să fac parte din ea. Sper să reușim să găsim ceva la un preț decent (că deh, tre să luăm la dublu) și să ne bucurăm de vara asta așa cum trebuie!!! Vorba aia, nu putem să mergem la munte în fiecare weekend (deșiiiii…. parcă aș lua-o cu trenul, dacă au vagoane speciale, pentru o tură prin natură – dar numai pe teren plat, nu urc/cobor). Chiar și numai dacă o să ne dăm în parc, la umbră, tot am realizat ceva!

Apropo, dacă vă întrebați care-i faza cu alergatul… voi continua. Voi încerca să-mi îmbunătățesc condiția, este important să fiu în formă ca să mă mențin sănătoasă. Parcă văd că pe la 40 de ani fac un triathlon. Hahaha. Cum ar fi? De la o fată care nici măcar la școală n-a fost la orele de educație fizică (eram scutită, nu chiuleam) la … ce sunt acum. Chiar, ce sunt acum? 😛

P.S. : Dacă textul n-are sens pe alocuri sau pare că frazele sunt tăiate din topor, e pentru că erau prea multe de spus pentru un singur articol și am șters și editat pe fugă. Dacă aveți întrebări (despre sală) sau mai ales recomandări (de bicicletă), comentarii!!! vă rog. 🙂

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.
Scroll To Top