You are here: Home » Episoade » Și? Voi cum ați petrecut de Caniculă?
Și? Voi cum ați petrecut de Caniculă?

Și? Voi cum ați petrecut de Caniculă?

Da, caniculă cu majusculă, fiindcă a fost jalea de pe lume.

Toată seara de vineri am petrecut-o pe Strada Săbiuței (puțini vor înțelege ironia acestui nume), la un cabinet radiologic veterinar, cu medicul lui Mufi și încă un doctor (de oameni) care avea un motan cu o situație similară. Ca să vă spun pe scurt, Mufi are ceva ce se cheamă The feline odontoclastic resorptive lesion (FORL) – în traducere aproximativă, resorbția dentiției. Adică organismul își distruge singur dinții. Nu doar asta, dar că avansează foarte rapid și am făcut investigațiile necesare pentru confirmare, urmând ca după diagnostic să stabilim și planul de tratament. Mai precis, operația, că altă soluție nu există.

Am stat câteva ore acolo, fiindcă medicul radiolog s-a decalat puțin și nu s-a mișcat suficient de repede cu Hermes (motanul cu 3 picioare). Se face anestezie cu sedare, fiindcă animalele nu stau cât să se facă ”rază” (haha), așa că am mai și așteptat până și-a revenit pacientul de dinainte. Mufi a primit o branulă la a doua încercare. La prima s-a zbătut și i s-a spart vena. Mă rog. Acum are 2 zone rase pe lăbuțele din față, arată ciudat. E amuzant cum eu mă dau mare și tare dar, când a fost vorba de injecție, m-a pufnit plânsul și l-am lăsat pe om în sală. Nu m-au ținut nervii să o văd pe mititică speriată și neînțelegând ce i se întâmplă. Fiind brahicefalică, și primul pacient de acest gen, ne-am așteptat să stăm mult și bine, dar la noi a mers mai repede. Când mi-au adus-o înapoi și era moale ca o șosetă, m-am speriat, dar se pare că era doar foarte leneșă, n-a avut mai nimic înafară de starea clasică de amețeală.

Cât asta mică era la iradiat, noi 4 purtam discuții în sala de așteptare: despre medici și sistem, despre omenie și atașare de pacienți, despre boli și remedii, despre pisicile noaste și ale altora, mentalitatea românilor în ce privește animalele, etc. A fost tare frumos, chiar mi-a plăcut că nu am aruncat doar două vorbe despre vreme sau politică. Ceea ce m-a scos din minți este faptul că cealaltă posesoare de felină, care era medic, folosea abuziv cuvântul ”fizic”. ”Fizic se rănea la lăbuțe. Fizic nu mai putea să mănânce. L-am băgat fizic în cușcă.” Un coșmar. Dealtfel, femeia era interesantă, dar ticul ăsta verbal mă cam enerva.

Am plătit mai mult decât ne așteptam, ne-a făcut o gaură considerabilă în buget. Asta după ce deja mașina de spălat era cam în pioneze, stricându-se vineri noaptea. Eram disperați fiindcă, pe lângă muntele de probleme pe care le aveam, fix asta mai lipsea. Eram deja eu cu niște situații care îmi provocau creativitatea financiară (și echilibrul psihic), apoi a venit boala pisicii care trebuie rezolvată rapid fiindcă avansează repede, și la urmă s-a stricat  și mașina. Am cedat psihic și mi-am zis că, oricât de optimistă aș încerca să fiu, e clar că nu pot dovedi toate rahaturile care mi se aruncă în brațe, la grămadă. E prea mult!

În timp ce mergeam spre cabinetul radiologic era o emisiune la radio, și prezentatorul ne sugera tuturor să facem ceva deosebit sâmbătă, ca să ne aducem aminte de caniculă cu drag. Sau, mă rog, să marcăm cea mai călduroasă zi cu ceva întâmplări fericite, nu doar sudori (știți bancul cu Rodica trezindu-se acoperită de sudori? clasic!) și ”leșinățeală”. Și acum să vă spun cum am petrecut eu de Caniculă.

În primul rând, Omul meu a stat vineri până la 2 noaptea să se documenteze pe internet cu privire la ce s-a întâmplat cu mașina de spălat și apoi să găsească un magazin cu piese de schimb. S-a dus victorios a doua zi dimineață și a scos iar scaunele, masa și alte prostii din bucătărie, a tras din nou mașina de spălat afară din locașul ei, s-a apucat de meșterit, s-a făcut negru până la cot și a remediat problema. Am tot zis ”iar” fiindcă a mai încercat niște meștereli și vineri, fără succes. În fine, one down, more to go!

A sunat medicul lui Mufi și ne-a zis despre ce e vorba, a insistat că e urgent să fie operată fiindcă în august deja e cam târziu, radiografia nu va mai fi valabilă, și după ce i-am zis că nu ne putem descurca financiar deoarece e o lună mai grea, a spus că îi putem plăti în rate sau mai târziu, ne înțelegem noi. Practic, nu îi pasă de bani, vrea doar să fie sigură că Mufi e bine. Ceea ce m-a impresionat enorm, fiindcă rar găsești așa oameni. Oameni – cu majusculă. Are încredere în noi, și mă bucură enorm acest lucru! Nu că nu ar fi puiul nostru o prioritate, dar pur și simplu nu știm cum să jonglăm cu toate bilele pe care ni le-a aruncat viața acum.

Au mai rămas altele de rezolvat, dar aceste două mari obstacole au fost depășite. Toate în ziua cea mai fierbinte a anului (de până acum, și, sper eu, a anului cu totul!). Asta ca să nu mai zic că, nemergând la sală sau în oraș, am apucat să-mi reorganizez biblioteca, am făcut curățenie în casă și am spălat la mașină aproape toată ziua!

Pentru cei care se pregătesc să spună că n-ar fi trebuit să o iau razna vineri seara, vreau să menționez că, până nu mă dau cu capul de pereți, nimic nu se rezolvă. Probabil Universul se uită la mine cum stau victorioasă și optimistă și spun că o să fie bine, și-mi mai dă, că pot duce. Iar când îmi arunc toate poverile pe marginea drumului și spun că-mi bag picioarele, că nu mai dovedesc, iată că treburile se aranjează sau măcar se mișcă în direcția corectă.

Acum e ok. Cât de cât.

P.S. : Nu-mi scot aparatul niciodată. Nu mă mai întrebați. Niciodată.

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top