You are here: Home » Eu » Tu ce aștepți?
Tu ce aștepți?

Tu ce aștepți?

Mi se întâmplă, atunci când am câte un moment de cotitură, să stau și să mă gândesc la cum este viața mea acum și, de cele mai multe ori, să o compar cu felul în care era înainte. E un pas mare pentru mine, fiindcă acum câțiva ani mă comparam mereu cu alții, ceea ce nu ducea la rezultate bune – și de la ideea asta am pornit să scriu acest articol care probabil va fi haotic. Sorry. 🙂

Întâmplător, recent, am avut ocazia să discut cu mai multe persoane despre posibilitatea de a veni la sală. Pe unele le-am inspirat, fiindcă au văzut poze cu mine sau chiar rezultatele (pe viu), ceea ce mă face oarecum mândră, deoarece nu mi-am propus acest lucru. Dar, deși intenția pare că există, oamenii aceștia nu fac nimic în privința asta, și niciodată nu am înțeles de ce. Sigur, sunt unii cărora nu le place sau care nu au timp, dar nu vorbim aici despre aceste cazuri. Discut despre persoane care chiar ar vrea. Pe de o parte.

Dar care e cealaltă parte? Ei bine, am aflat: mai multe din ele susțin că nu arată destul de bine. Știu, sună infantil, tocmai de asta presupun că nu s-au grăbit să îmi ofere această explicație simplă, ci m-au forțat să le ”decojesc” ca pe niște cepe. Dar acum că știu, hai să vă spun ce cred despre asta.

Mie îmi plac femeile slabe. Nu fotomodele-radiografii, ci cele înalte și zvelte, cu brațe și picioare lungi. Îmi plac (probabil) pentru că  eu nu sunt așa. Această preferință s-a născut dintr-un vis, nu din privitul în oglindă, că altfel aș fi fost obsedată de mignone banale cu o constituție normală. 😛 Dar simplul fapt că eu prefer acest tip de femeie nu înseamnă că celelalte nu sunt frumoase. Că doar nu trebuie să îmi placă mie, ci să le placă lor de ele însele.

Și așa ajungem la cele care sunt nemulțumite de felul în care arată, pentru că într-adevăr le-ar plăcea să fie mai tonifiate (urăsc exprimarea asta, dar e cea mai simplu de înțeles) sau ceva mai slabe, și care nu fac nimic în privința asta. Mă enervează la culme persoanele care se smiorcăie ”sunt grasă, sunt grasă” și mănâncă prostii și nu fac nici măcar jumătate de oră de mers pe jos pe zi (nu că asta ar ajuta cine știe ce scopului menționat anterior). Mă scot din minți oamenii care spun că ei nu pot slăbi, că au încercat, și deci n-are rost așa că își văd de viață într-un mod iresponsabil, considerând că nu merită să facă nici un fel de efort.

M-a impresionat tare mult un filmuleț al unui amic care și-a făcut bypass gastric și care a documentat treaba într-un fel de vlog. A povestit pre-operație că el e fericit și se simte bine, dar s-a săturat să fie discriminat. După intervenție, când deja pierduse jumătate din kilogramele de dinainte, a zis că nu-i vine să creadă ce prostii spunea. Că nu e nimic mai fain decât să fii sănătos și liber, să te poți mișca în voie și să simți că trăiești. Nu știu dacă asta a spus, dar eu am înțeles că s-a mințit singur că era ok înainte tocmai fiindcă nu putea accepta ceea ce a ajuns. E un băiat tare mișto și mie mi-a plăcut de el oricum, dar felul în care se privește pe el însuși (și nu e vorba doar de aspect) arată cât de mult contează aceste lucruri, în ciuda a ceea ce se spune.

Be yourself. Unless you are… not according to standards. Right?

Nu mă înțelegeți greșit, nu e vorba de aspectul fizic. E vorba de ceea ce descoperi despre tine! E vorba despre a lua atitudine! E vorba despre a face primul pas. Mă întristează ceste fete drăguțe care nu se pot mobiliza nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ele, ci pentru că ele cred asta și totuși nu fac nimic în acest sens. Dacă nu ești fericit(ă), schimbă ceva!

Am fost o persoană delăsătoare de felul meu. Dacă ar fi fost vreo expresie care să mi se potrivească mănușă, aceea ar fi fost ”lasă-mă să te las!”. Dar toate astea s-au schimbat. Acum nu mai stau să aștept sau să sper, ci trec la acțiune. Dacă mă cunoașteți și vreodată vi se pare că aștept, asta e pentru că muncesc în culise sau e ceva ce nu depinde de mine. Sau, ocazional, sunt epuizată și/sau deprimată că nu mi-a ieșit. Dar mă scutur și revin!

Cred că e prima oară în viața asta când sunt relativ împăcată cu mine. Cum să vă spun?… chiar îmi place de mine cu adevărat. Sigur, mai am câteva complexe, dar sunt foarte ok. Știu ce pot și ce vreau, și pentru asta trebuie să îi mulțumesc …ăăăă… efortului fizic. De când merg la sală am descoperit o grămadă de chestii despre mine, și am devenit un om mai echilibrat.

De exemplu, mă compar doar cu mine însămi. Când am pășit prima oară în clubul de fitness, eram fericită că nu sunt grasă și nu se holbează nimeni la mine, și cu asta m-am consolat. Știam că nu arăt bine, fiindcă aveam aproape 30% body fat și habar nu aveam ce scop am și cum o să mă descurc. Erau persoane care erau bine-bine și care mă făceau să mă simt inferioară, am și plâns odată din cauza asta (că nu puteam face nuș ce fel de abdomene de văzusem la una – care, apropo, n-a mai fost de atunci, n-am mai văzut-o). Însă după ceva vreme am realizat că fiecare om e construit altfel și n-are rost să mă măsor după alții. Am notat exercițiile și greutățile, și m-am bucurat să văd că am devenit mai puternică. Mi-am făcut poze și le-am pus unele lângă altele, ca să văd diferențele. Și am fost fericită, pentru că am observat progrese!

Am învățat consecvența la sală. Am învățat să mă ridic de fiecare dată când am căzut. Am încercat din nou și din nou, până când mi-a ieșit. Mi-am forțat limitele așa cum nu am făcut-o în nici un alt domeniu al vieții mele. Și am vrut să îi inspir și pe alții, în speranța că atitudinea mea îi va încuraja să iasă măcar din zona de confort. Nu spun că toți ar trebui să se apuce de greutăți, dar e grozav să faci ceva pentru tine, pentru sănătatea ta! Corpul nostru este cel mai minunat instrument pe care îl avem, și e păcat că ne folosim atât de puțin de el. E incredibil ce s-a întâmplat cu mine în puțin peste un an: am ajuns pe la 13% body fat și sunt mulțumită de cum arăt – nu pentru că merit să mă aflu pe vreo copertă de revistă, ci fiindcă se văd rezultatele muncii mele!

Și hai să vă mai zic ceva: dacă nu vă merge bine, dacă vreun aspect al vieții vă dă bătăi de cap, găsiți ceva care vă aduce fericire și concentrați-vă pe acel lucru! Asta mă ține pe mine pe linia de plutire atunci când toate îmi ies pe dos. Și ce e mai simplu decât să merg la sală? E mult mai puțin costisitor decât călătoriile sau cumpărăturile, și are beneficii pe termen lung, atât asupra psihicului cât și asupra fizicului. De asta mă zbat aici.

Hai că vă las niște poze motivaționale, poate-poate…

Încă o dată, ca să ne înțelegem: dacă sunteți fericiți așa, bravo vouă! Dacă nu, faceți ceva!

poze: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top