You are here: Home » Episoade » Veriga lipsă.
Veriga lipsă.

Veriga lipsă.

Ați hoinărit vreodată aiurea, fără să intuiți măcar calea de scăpare ori rezolvare, pentru ca apoi aceasta să se arate brusc? Mi s-a întâmplat mie recent și mi s-a părut super interesant și uimitor, atât de mult încât pare că toate s-au așezat fix așa cum trebuie.

Mă tot întreb de la o vreme dacă, presupunând că aș fi știut cum va fi viața mea de la început la sfârșit, aș fi procedat altfel în vreo situație? Da, clișeul acela cu toate lucrurile se întâmplă cu un motiv… Ideea mi-a venit de la un film. Dar chiar așa e, numai că lumea (inclusiv eu, până de curând) interpretează asta ca fiind o invitație la stat degeaba și sperat că toate se vor așeza ca un puzzle. Ei bine, am aflat de curând că lucrurile stau puțin altfel.

Weekendul acesta am fost la o cununie civilă la Iași, motiv pentru care nu prea am fost activă nici online, nici offline. Am dormit puțin zile săptămâni la rând, din diverse motive, și cu drumul acesta lung am ajuns de ieri eram atât de obosită, încât mi se făcuse rău la stomac (n-am mai trăit asemenea sentimente). Motivul pentru care aduc evenimentele recente în discuție este că acolo, undeva, s-a produs un declic, dacă-mi permiteți exprimarea. Nu știu de ce, nu știu cum, dar am avut o viziune cu ce trebuie să fac și de ce am ajuns în stadiul acesta.

Să luăm un caz concret. Presupunem că vreți să trăiți într-o casă frumoasă, dar nu vă permiteți asemenea investiție, așa că faceți un compromis la un apartament. Vă apucați de căutat și găsiți ceva frumos, dar prea scump, așa că faceți iar un compromis la ceva ieftin și departe de centru, sunteți triști și resemnați o perioadă, după care vine un moment în care vă dați seama că de fapt a fost mai bine așa, că treburile încep să meargă și piața imobiliară e mai ok și aveți economii pentru casa mult visată. Din nou, e doar un caz ipotetic, nu fac referire la nimeni, doar că nu vreau să povestesc situația mea concretă. Așadar, până la urmă, totul a fost bine. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că tristețea, resemnarea și dezamăgirea cauzate de apartamentul mic, ieftin și izolat au făcut posibilă achiziția casei. Dacă vă permiteați din prima apartamentul mare și central, poate că n-ați fi fost la fel de motivați să căutați un teren pe care să vă construiți ceva. Asta e ideea pe marginea căreia tot împletesc de la o vreme.

Mi se pare ciudat cum am ajuns tocmai eu, o pesimistă veșnic nemulțumită, să fiu stimulată de un eșec. Altă dată m-aș fi pus în fund pe marginea bordurii, și aș fi boscorodit cu o sticlă de bere într-o mână și… Glumesc, desigur. Dar m-aș fi lamentat, ceea ce n-ar fi dus la nimic.

Mă entuziasmez tare mult atunci când îmi vine o idee și mi se pare că în sfârșit a răsărit soarele și pe strada mea. Sper să mă țină atitudinea asta, iar dacă uit, o să am articolul ăsta.

foto

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top