You are here: Home » Episoade » Între revedere și reuitare
Între revedere și reuitare

Între revedere și reuitare

Am fost invitată la o mare reuniune de la niște ani de la liceu. Nu e o cifră rotundă, ba chiar e departe de așa ceva  și deci mă așteptam cu atât mai puțin să mă lovească în 2017. Eu nu sunt mare amatoare de revizitat trecut, din mai multe motive. Unul din ele este faptul că de fiecare dată când am plecat de undeva, am închis bine ușa în urma mea, după care am dat foc la casă și am mai și rupt câteva poduri. Câteodată a fost intenționat, alteori pur și simplu așa s-a nimerit. Dar principalul motiv pentru care nu aș dori să reîntâlnesc un om care a făcut parte din viața mea mai demult este că mă tem să mă revăd prin ochii săi, așa cum eram înainte de … ce sunt acum.

Sigur că eu ca om am rămas (oarecum) aceeași, dar comportamentul meu este complet diferit acum și mă gândesc cu groază că în lumea asta există niște oameni care își aduc aminte de mine ca fiind dracu gol. Am avut o perioadă în care eram răutatea întruchipată, și i-am făcut pe alții să sufere (mult, din câte am auzit). Nu la liceu, dar dacă tot mi-am adus aminte…

Ideea unei revederi m-a forțat să scormonesc prin amintiri și să-mi pun probleme pe care cu mare grijă le-am dosit prin subconștient. De exemplu, ce aș putea spune despre mine, în câteva cuvinte, cât să satisfac curiozitatea unui om care nu m-a mai văzut de ani de zile? Oare sunt într-adevăr mai bună decât eram, sau doar mi se pare? Sunt mai înțeleaptă sau doar am îmbătrânit și deci nu mai am energie să fiu naivă sau să-mi asum riscuri? Sunt mai cumpătată sau mi-e lene?

Și, la o adică, la ce se rezumă viața mea? La ceea ce fac, la ceea ce port, la ceea ce mănânc sau la cum arăt? La persoana de lângă mine sau la casa în care îmi duc zilele?

Prea multe întrebări pe care probabil că doar eu mi le pun. Restul sunt fericiți să se regăsească sau să reviziteze anii cei mai frumoși. Chiar, de ce ar fi aceștia anii cei mai frumoși? Mie nu mi-au plăcut (nici atunci, nici mai târziu) fiindcă nu mi-am găsit locul, pentru că eram complexată și timidă, subdezvoltată emoțional și confuză. Poate că așa erau toți, dar eu nu m-am descurcat așa de bine ca restul. Nici anii de apoi nu aș zice că au fost cei mai frumoși, deși la facultate m-am bucurat de libertate și m-am înțeles mai bine.

De fiecare dată când mă uit în urmă, îmi dau seama că anii cei mai buni sunt aceștia, pe care îi trăiesc acum. Sigur că am nostalgii și amintiri plăcute și dragi, așa cum și în privința viitorului mă încearcă felurite sentimente, dar nimic nu se compară cu prezentul. Nu-l trăiesc la maximum, adică am și zile leșinate sau proaste (cum au fost săptămâna trecută), dar cred că Momentul a devenit mai important decât Etapa vieții. E un sentiment pe care nu-l pot descrie, nu e un carpe diem așa cum îl prezintă alții. E doar o senzație care a ajuns să facă parte din mine, împreună cu nou-descoperita încredere în viitor și nou-dobânditul optimism chibzuit. 2017 va fi într-adevăr un an bun, așa cum am bănuit, sau poate tocmai fiindcă așa mi l-am propus?

Ori poate pentru că e anul curent? Pentru că e acum?

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top