You are here: Home » Culinar » Primele 11 zile din anul meu Bun.
Primele 11 zile din anul meu Bun.

Primele 11 zile din anul meu Bun.

După cum am mai zis de un milion de ori, tare mă bucur că s-a încheiat 2016. Știu că o dată simplă nu schimbă mare lucru, și că viața mea e cam la fel după 1 ianuarie, dar prea multe erau de cărat în cârcă, multe răni și dureri pe care le voi asocia toată viața cu anul care s-a încheiat de curând. Și pe care le voi mătura metaforic sub covorul persan care este trecutul meu.

Dar, într-o notă oarecum mai optimistă, hai să vă zic ceva despre cum am început 2017. În primul rând, cu burta plină, sărumânapentrumasă. 🙂 În al doilea rând, cu niște gene false pe care abia așteptam să vină ora 1 să le smulg și să fiu liberă să clipesc după pofta inimii și ochilor.

În rest, viața a continuat oarecum firesc, cu vreo două excepții. De exemplu, insomnii care mă țineau cu ochii în tavan la 3 dimineața și o stare generală de epuizare nejustificată. După vreo două zile libere în care am refuzat să mă dau jos din pat pentru motive care nu erau absolut importante, mi-am mai revenit psihic, dar nu suficient cât să dorm ca omul. Sau ca Omul (meu). De fapt, acum iau Melatonină care are un oarecare efect de moleșeală și în vreo două rânduri m-a ajutat să trec spre tărâmul viselor pe la miezul nopții, dar nu e tocmai soluția pe termen lung pe care o visam. Cred că am nevoie de ajutor specializat.

Mi-am propus ca anul acesta să fac lucruri bune pentru mine. Am început prin a citi mai mult, chiar dacă lecturile nu au fost neapărat pe gustul meu. De exemplu, am lecturat un mic volum despre cum să mă exprim frumos în engleză, asta în cazul în care mă apuc de scris un roman în această limbă. Nu consider că a fost o pierdere de vreme, multe principii se aplică și la română și oricum nu strică să fiu în stare să fac o compunere de orice fel (chiar și un email mai intelectual, dacă-mi permiteți exprimarea). Acum sunt absorbită de o carte despre cum să avem grijă de pielea noastră, despre care voi vorbi mai încolo, după ce o termin.

Mă uit la documentare despre animale seara, când stau la masă sau când fac duș.

Am ținut-o pe Mufi în dulap aproape o zi întreagă. S-a strecurat dimineața, când mi-am luat hainele să mă îmbrac, și cum n-am remarcat-o și nici n-a zis nimic preț de câteva ore, mi-am închipuit că stă leșinată pe sub pat. Asta până când am auzit-o, după amiază, râcâind cu ghearele și am descoperit că sunetul vine dintre hainele mele … negre!

Pe 3 ianuarie ne-am întors la sală, numai buni de gâfâit și transpirat. Ba chiar am primit și un cadou pentru că suntem clienți fideli, ceea ce spune multe despre cât de tare îmi place acolo și, credeți-mă, puține despre cum arăt. Iar sunt puhavă de la carbohidrați (”m-am scăpat” la un borcan de Nutella) dar măcar sunt pe drumul cel bun. Ne-am făcut și prieteni acolo și chiar facem parte dintr-o comunitate de vreun soi, ceea ce e un sentiment nou pentru sălbatica de mine.

Omul meu i-a pus la punct pe vecinii de lângă. Nu e vorba de avocatul care s-a liniștit cu servieta lui uitată și pierdută furată, ci de cei din partea cealaltă, care insistau cu spălatul rufelor și discuțiile animate de la 2 noaptea. Mai ales duminica. Am înțeles că s-a întâmplat o dată să nu aibă chiloți să meargă la muncă ori că au niște musafiri, dar deja se repeta scena de prea multă vreme și cum eu de fel sunt complet dereglată cu somnul, chiar am cedat psihic. De câteva ori mi-am ”rupt” pumnul bătând în peretele de la bucătărie, pe care îl împărțim cu ei, dar nu s-au potolit. Am presupus că ei nu-s conștienți de faptul că se aude tot, dar după ce le-am atras atenția în această manieră pasiv-agresivă specifică mie, tot nu au dat semne că pricep ceva. Așa că le-am compus un bilet în care am făcut apel la bunul simț de care, după cum deja presupun că intuiți, nu au dat dovadă. Așa că duminica asta, pe la miezul nopții, când mă spălam pe dinți, am auzit iar centrifuga. M-am dus în cameră și am șuierat amenințător printre dinți și periuță: ”dacă nu te duci tu, mă duc eu!”. Așa că al meu consort, în pantaloni de pijama și tricou fără mâneci, și-a tras bocancii și s-a dus să bată la ușă. A doua oară am crezut că ies și eu să trag vreo două picioare, că nu dădeau semne să răspundă. A ieșit popârțache speriat, și nici n-a apucat să se dumirească de oaspetele neașteptat când s-a apucat Omul meu să-i zică pe un ton complet neprietenos … diverse. Astfel am aflat că acest cuplu de (tineri) nesimțiți lucrează schimbul II și de asta spală la miezul nopții, fiindcă ajung acasă la 12 și dorm doar de la 2 noaptea până a doua zi la prânz, deci n-au timp de spălat. Poftim?!?! Unu la mână, programul de somn e clasic, nu îl fac ei pentru vecini doar pentru că lucrează noaptea. Și doi la mână, ei dorm 10 ore pe noapte și nu au când? Imediat l-a liniștit Alfa-Dude cu un ”trezește-te dracu la 10 și spală, dacă nu ai când seara!”. Discuția a fost mai savuroasă, dar nu mai lungesc povestea. Oricum, o primă victorie!

Cred că dacă aș fi fost bărbat sau dacă aș fi arătat în vreun fel mai amenințător, aș fi fost pusă numai pe bătaie. În capul meu, deja îi trăsesem vreo două șpițuri imaginare prostovanului din apartamentul vecin. Așa, la fizicul meu, comentez de pe margine. 🙂

Și ultima treabă pe care vreau să v-o spun este ce făceam aseară la 11 jumate. Nu vă gândiți la prostii! Făceam dulceață de lămâi și portocale. O să pun și rețeta dacă o să am chef sau dacă interesează pe cineva, dar cert e că e bună tare! E închisă la culoare fiindcă am folosit zahăr brun. 😀 De fiecare dată când mănânc dulceață de gutui caut bucățelele de coajă de lămâie, pentru că alea îmi plac cel mai mult. Așa că numai bine am încropit ceva delicios în care nu mai trebuie să scormonesc după premiul cel mare. Și da, sunt mândră de mine, e prima conservare a vieții mele! Mă rog, înțelegeți ce vreau să spun. Cum n-o să aibă viață lungă și mai ales cum nu mă pricep mai deloc, nu am sterilizat nimic, așa că am folosit un borcan de la Ikea pe care îl țin în frigider.

Nu mai fac nici un recensământ pe anul care s-a încheiat, și nici nu îmi propun țeluri concrete pentru cel care a început. Vreau doar să ne fie bine, și asta o să am în gând de fiecare dată când fac o alegere. Deci trebuie să fie un an bun, nu? chiar dacă am spart o oglindă pe 31 decembrie 2016. Nu? Hai că n-am cum să am 7 ani de ghinion! Nu când am familia mai aproape de suflet ca niciodată. Și clar! nu când am un borcan de dulceață făcută de mine.

 

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top