You are here: Home » Episoade » Sărbătorile vin! Partea I.
Sărbătorile vin! Partea I.

Sărbătorile vin! Partea I.

Sper să fiu în stare să fac Partea a II-a, ”Sărbătorile au venit”.

Nu mă așteptam să scriu așa de mult.

Da, iarăși vine Crăciunul. Eram în culmea fericirii pe la începutul lui decembrie, dar acum parcă încep să văd cumva mai clar amintirile din ultimii ani, asta ca să nu povestesc despre niște noi evenimente neașteptate. Dar cum e nu-i cazul să aflăm dedesubturile vieții mele (dar mai ales a celor din jurul meu, că dacă era despre subsemnata imediat mă dezbrăcam metaforic) hai să vă spun cum decurg lucrurile de fiecare dată. De câțiva ani, mai bine zis. Desigur, povestea mea va fi altoită cu exagerări, că altfel n-are nimic special și nu vine nimeni pe blogul meu ca să citească banalități. Sau da? Sau, de fapt, ”nu vine nimeni pe blogul meu” , punct? Vedeți?

Și încă n-am băut nimic!

Cum ziceam, totul începe cu entuziasm. E frig, simt mirosul ăla de iarnă, vine decembrie, super, hai să ne pregătim. Parcă am tot timpul din lume și. desigur, mi se pare că știu deja ce o să cumpăr pentru toată lumea și mai ales ce o să fac pentru toată lumea.

Da, mă încăpățânez în fiecare an să croșetez sau să încropesc ceva, conștientă fiind că e în zadar. Le-am băgat tuturor căciuli pe gât cap, deși mi s-a spus inițial subtil apoi în mod repetat de către toată familia Omului că nimeni nu poartă căciulă iarna. Mă rog, excepție fac chestiile alea din blană de miel, dar deja spus prea multe. Revenind. Anul trecut, fiindcă am învățat cumva lecția, am manufacturat niște decorațiuni de pom, care au fost ele cumva apreciate dar m-au stors de vlagă și n-au ieșit chiar perfect, motiv pentru care nu sunt sigură că le voi mai pune anul acesta (asta și pentru că-s delicate și cum nu despodobeeeeesc eu mamă bradul 😀 nu am încredere).

Mă gândesc bine la ce-și doresc oamenii și îmi fac o listă (mental) cu diverse chestii și costul estimativ. Pe parcursul lunii mă mai răzgândesc fiindcă ori nu se găsește, ori depășesc bugetul, ori aflu pe ultima sută de metri că respectivul și-a cumpărat deja și tot așa. Merită menționat faptul că lui B. nu știm absolut niciodată ce să-i cumpărăm și este cea mai dificilă sarcină. Vă puteți lesne imagina cum stau cu eu Omul la masă seara, la un pahar de bubbly, și vorbim: Eu : ” pentru B. ce mai luăm anul ăsta?” El: ”păi tu te pricepi, ce mă întrebi pe mine?” Eu mă enervez fiindcă nu mă pricep și doar asta nu e responsabilitatea mea și numai a mea, dar uite că habar n-avem nici unul și oricum doar eu mă zghihui că n-o fi Omu meu fraier să se dea cu capul de pereți. Desigur că nici anul ăsta habar n-avem ce să-i luăm. În rest mă mai pot orienta, și cred că mă descurc binișor, deși de fiecare dată cineva, nu dau nume, reacționează ca și când n-ar fi nimic. ”Aaa, da, mulțumim.” Ca atunci când îți dă farmacista o bomboană de mentă fiindcă ți-ai cheltuit toată pensia pe pastile și na! ia și tu ceva gratis ca să te îndulcești două minute. Cam așa.

Mă duc la cumpărături cu buzunarele semi-goale, asta și fiindcă de obicei iau banii mai după jumătatea lunii, și nu găsesc niciodată fix ceea ce caut. Știu că vreau pentru nu-spun-cine un nu-spun-ce, dar nu e în nici un magazin. Bag ochii în ecran și dau scroll până se rupe mouse-ul. Sau… Băgăm pedale și înjurături în trafic un weekend întreg pentru o pereche de șosete sau o stea. Reconfortant și încurajator, nu? Asta ca să nu mai spun de toată vânzoleala și bătaia din magazine, așteptatul la cozi interminabile cu geaca în mâna aproape amorțită sau pe spate (că ”nu stai mai mult de 5 minute” dar se face o oră și deja ai transpirat mai ceva ca-n august).

Toată lumea e mai ”bună” de sărbători, dar de fapt e mai grăbită și mai obosită (că e închidere de lună, de an, de secol, etc), mai lipsită de răbdare (părinți care-și îndeasă nădragii de Moș Crăciun în servieta corporatistă și cadourile în portbagaj sub pături, să nu înghețe și ca să nu se prindă ăla micu de schemă) și mai surmenată psihic. Și de oamenii ăștia dealtfel nevinovați, ca noi, ne împiedicăm peste tot pe unde mergem. Și ne urăm toate cele bune în timp ce ne gândim de unde dăm comandă de cozonaci și cum să evităm vizitele la mătușa surorii verișorului soției.

După toate spectacolele astea nocturne și de weekend, vine ziua aia cu pregătirile de excursie. Din fericire, eu pot să-mi iau liber (haha, ce fel a sunat asta) și să îmi pregătesc un troller cu toate cele necesare pentru două zile, plus toate lucrurile de preț (adică mereu iau după mine cele trei rahaturi gen cameră foto, hard extern și Chanel no.19, care încap într-o poșetă, că doar n-o să las nimic prețios să mi-l fure colindătorii – da, sufăr de paranoia și da, n-am nimic de valoare). Așadar, un munte de cârpe și o tonă de cosmetice, nu cumva să-mi lipsească cele necesare, deși am un dulap de haine acasă la părinți și pot să îmi cumpăr eventual ceva de care am neapărată nevoie. Plus că oricum îmi trag un pulover peste bluza de pijama când merg în vizită în partea cealaltă și nimeni nu se poate ridica de burtă cât să pozeze pisicile, dar hai că merge și o rochie pentru ședința foto și produse de machiaj de parcă am nuntă. Mă rog, toate astea îmi iau câteva ore. Apoi bag cadourile în niște plase și le securizez și totul este esențial să fie protejat astfel încât să nu se strice nimic. Vine Omul acasă și-și face valiza în 5 minute, timp în care eu reușesc (poooooaaaate) să-mi desenez prima sprânceană, după care el cară la mașină și eliberează și eu tot mai găsesc câte ceva de dus jos sau la gunoi sau de donat sau de scăpat ca să mărim spațiul. Mai ud și ultimii trei cactuși care printr-un miracol nu au sucombat și bag în coșul de rufe cârpele din bucătărie. După vreo două ore de asemenea chestii, împachetăm și mâța, dăm cu aspiratorul la mișto și verificăm geamurile și robinetele de zici că lucrăm la un reactor nuclear, facem o sută de cruci și ne întrebăm (eu, mai mult :D) dacă totul e în regulă și ne putem căra.

Ne târâim cu pisica și ultimele prostii până la lift, în care ne înghesuim astfel încât să nu cumva să atingem pereții jegoși, ne aruncăm în mașină după care iar întreb eu de șapte mii de ori dacă am luat tot, dacă am încuiat ușa și altele asemenea, ne facem cruce și spunem o rugăciune că e plin de cretini pe toate drumurile și pornim. Cam atunci sună maman să afle dacă suntem la Bacău. Nu, suntem în fața blocului, la noi. Mufarina urlă ca din gură de șarpe fiindcă știe că urmează o excursie, abia ne strecurăm și după zece minute ajungem la prima intersecție (moment în care ni se tuflește întrebarea ”unde ați ajuns?” la care oferim răspunsul ”tot aici” că deh, București), după care urmează condusul pe parcursul căruia eu: povestesc toate rahaturile și epuizez toate subiectele, ascult muzică la mp3 player și urlu versurile de zici că sunt la Cerbul de Aur, epuizez bateria și revin la nemulțumirile legate de țara asta de rahat și de boii ăștia care nu semnalizează etc, sunăm iarăși să anunțăm că ne apropiem și am dori niște șnițele dacă se poate, că suntem leșinați, eu mă rățoiesc la Mufi să-i tacă fleanca și mă rog să se termine odată iadul ăsta.

Numai bine trecem peste râul Moldova că sunăm să coboare ajutoare. Când suntem în fața blocului, doi oameni zgribuliți se uită la noi bucuroși dar și speriați, așteptând cu inima cât un purice să vadă ce e în portbagaj. Ne pupăm și ne apucăm de treabă, că eu una n-am vreme de irosit. În timp ce prezint afectată gențile, mă pufnește râsul fiindcă știu ce urmează – amândoi părinții, cu ochii căscați ”Doamni, da ci-i aicia? vă mutaț? da mai avieț ceva acasî?”. Adievăru-i cî da. Eu abia aștept să ajung la Roman ca sa nu mă mai chinui să vorbesc corect românește. Nu că-n rest m-aș speti, având în vedere că am fost întrebată inclusiv dacă-s de la Chișinău, dar parcă așa de dulce-i graiul nostru moldovenesc. Nu? Vă zîc io: da! 😀 Ehei, și este de cărat de ne cocârjim dar numai bine merge un vin fiert sau o bere după ce terminăm de muncit.

– Șî cum o fo drumul?

– Pfoai, stai așa cî nu mai pot di nervi. Numa proști pisti tăt.

– va urma – (sper)

P.S. : Partea care va urma, dacă va urma, deși are loc pe meleagurile natale, nu va fi în moldovenească. 😀 Mini-dialogul ăsta e așa ca un trailer / teaser.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top