You are here: Home » Episoade » Leșinată, dar curată!
Leșinată, dar curată!

Leșinată, dar curată!

Aseară m-am decis să mă relaxez cu o baie fierbinte, ceva ce fac extrem de rar – prefer oricând un duș rapid și revigorant. Dar e iarnă și cică îmbăierea ajută pielea să arate și să se simtă mai bine. Am dar drumul la apă, aproape de final am aruncat o ”bombă de mango” de la Sephora, am urmărit cum a făcut o ciupercă atomică albă și plăcut mirositoare, mi-am adus tableta și am dat drumul la ceva care să-mi distragă atenția suficient cât să nu mor de plictiseală, m-am scufundat încet și m-am moleșit. Am stat ceva timp, iar când am ieșit am crezut că plec direct la spital.

Mi s-a făcut rău de la aburi (deși n-am exagerat cu temperatura), transpiram ca și când era miezul verii și eram amețită complet. Abia am apucat să mă întind în pat și să mă liniștesc. Stomacul meu se revoltase, ochii se împăienjeniseră și nu prea îmi mai simțeam extremitățile. Deci … cam asta a fost cu experimentele. Bunicul Ștefan mi-a povestit odată cum, când era în armată, era să moară făcând baie fiindcă el era mititel și cada era uriașă, apa super fierbinte și a leșinat – l-au salvat camarazii, dacă îmi aduc bine aminte. Deci, pericol!

Mă gândeam la japonezi și la cum se bucură ei de asemenea senzații zilnic. Nu știu cum fac ei așa ceva (inclusiv vara), dar eu rămân la dușuri scurte și intense. 🙂

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top