You are here: Home » Mufi » Capitolul I. O zi oarecare
Capitolul I. O zi oarecare

Capitolul I. O zi oarecare

Imediat ce a sunat alarma, mi-am dat seama că încă o zi obișnuită e pe cale să înceapă. M-am ridicat și m-am întiiiiins, am căscat și am plescăit molcom, după care m-am dus lângă ea, în pat. Lenjeria albă e mototolită, plapuma stă scofâlcită într-o parte și pernele sunt aruncate lângă perete. Parcă trântită pe spate, are mâinile deasupra capului și picioarele depărtate, doarme în poziția steluței de mare. Ce ciudată! Mă apropii de fața ei și o miros. Nu vrea să se trezească, asta e clar! Iar îi sună alarma, iar amână, parcă să-mi facă în ciudă!

Sar pe covorul crem cu dungi unduite grena, oraj și gri și mă duc la geam, de unde privesc orașul încă amorțit. Doamne, ce-aș mai mânca ceva… Simt cum în burtică începe o revoluție! O rază de soare mă încălzește și mă bucur de ea ca și când ar fi vară, în ciuda vântului care, zgomotos, se unduiește pe la ferestre. Cred că e frig, nu știu, dar așa pare, deci mă întorc la femeia asta leneșă care ar face orice să nu mă bage în seamă. Eu sunt odihnită și gata de noi aventuri, iar ea spui că mai are o mie de ani pe planetă și nimic de făcut!

Aha, uite, a deschis un ochi! Repede, să sar pe ea până când nu fuge la baie. Mă așez pe burta și pieptul ei și o privesc cu subînțeles: ”știi ce vreau!” Se uită nervoasă la mine și-mi aruncă nervoasă câteva crănțănele, apoi se închide în baie și aud apa curgând. Am 5 minute să vin cu un plan genial prin care să obțin toată hrana de lume, astfel încât să nu mai duc niciodată lipsă de nimic!

Iese încet, cu ochii abia mijiți și cu cearcăne lungi, părul vâlvoi și tricoul boțit. Nu cred c-a avut o noapte bună. De fapt, de mult n-a mai avut o noapte bună. O doare capul, am auzit. Eu, în schimb, dorm de pocnesc în orice loc și poziție, așa că nu pricep de ce nu face la fel. Pare că nu mă mai iubește, de mult nu m-a mai supus torturii cu peria ori, mai rău, cu cleștele de unghii care, fie vorba între noi, e arma diavolului, dar care se soldează cu pliculeț și iubire cu de-a sila și mofturi împlinite… Ohoo, asta e viață, frate! Mă rog, cel puțin pentru mine.

Bărbatul pare mai calm, și-și duce traiul într-o monotonie greu de urnit. Mă ia în brațe în fiecare seară cât Femeia face duș ori alte activități prostești de felul ăsta, îmi vorbește mereu și mă hrănește aproape fără greș (nu că asta m-ar împiedica să mai cer, no?), mă învârte pe sus și mă freacă pe burtică atunci când mă zvârcolesc de bucurie pe țolul cu dungi verzi din fața dulapului, râde când mă zărește între haine (nu ca scorpia aia care mă dă afară dintre cămășile fine și bluzele subțiri) și mă lasă să fac aproape orice vreau. Ah, dulce libertate! Dacă acesta ar fi sclavul meu, m-aș declara mai norocoasă decât Cleopatra!

Aștept să văd dacă iarăși e o zi din aia în care sunt forțată să stau singură până târziu, în care sunt forțată de împrejurări să dorm de dimineața până seara și, desigur, obligată de circumstanțe, să fac scandaluri după miezul nopții. Nu c-aș vrea, dar eu ce vină am? Sunt prea odihnită! Îi aud vorbind despre cât de grozav e traiul meu și cât de bine o duc, dar nimeni nu se gândește că nu l-am mai văzut pe Ciocoflender de jumătate de an, că n-am mai cercetat terenuri noi cam tot de-atunci, ori că nu am cu cine vorbi. Mai urlu cât mă țin plămânii, dar imediat mă saltă nenorociții și mă strâng la piept de zici că era să mor sau ceva și deh, mă pierd cu firea. Și uit. Noroc că pe la trei dimineața îmi revine cheful și mă apuc de alergat clame de păr și țânțari invizibili, fantome neprietenoase și castroane cu bobițe care nu se mai termină!

(din romanul semi-biografic nescris Mufette, […])

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top