You are here: Home » Nostalgic » Să treacă timpul, și totuși … să înghețe!
Să treacă timpul, și totuși … să înghețe!

Să treacă timpul, și totuși … să înghețe!

Nu știu ce am, dar mă tot uit în urmă la anul care a trecut și la viața mea, în general, și mi se pare că îmbătrânesc. Am tot povestit despre cât de greu e traiul de om matur, și, deși nu mi-aș dori să fiu din nou copil, parcă nici să fiu ”independentă” nu-mi mai surâde. Mi se pare că din ce în ce mai mulți oameni valoroși dispar, sunt luați de lângă noi și parcă rămânem din ce în ce mai singuri. Mi se pare că am de făcut alegeri și de reacționat cu maturitate și nu vreau, pur și simplu refuz să iau hotărâri. Mă simt vinovată și rușinată și obosită și mi-e dor de vremurile în care habar n-aveam ce înseamnă să cari un bagaj emoțional prea mare pentru un portcontainer. Doamne, cum credeam eu că e sfârșitul lumii când vreun ciocoflender nu simțea la fel pentru mine, sau cum mă perpeleam când râdeau alții de mine, ca și când un mic incident mi-ar fi afectat întreaga existență, și cum sufeream ca o gâscă pentru nimicuri… Îmi vine să râd!

Acum, totul este intens. Nu mai există jumătăți de măsură, mi se pare că nu mai am cum să ignor nimic. Totul este alb sau negru, la fel ca sentimentele mele. Iar acolo unde se strecoară niște gri, tot nu pot să mă relaxez: încerc să înțeleg și să pun pe categorii, să desaturez până ajung la nuanța potrivită, conform căreia pot să fiu distrusă sau să am speranță. Sunt din ce în ce mai radicală și mă pierd în chestia asta, uitând să trăiesc cu adevărat momentul, concentrându-mă doar pe a-i găsi deja locul în lada amintirilor.

Mi-aș dori să pot să-mi descleștez pumnii și creierul și să fiu eu însămi o zi. Ziua aia perfectă, în care mă trezesc atunci când vreau, îmi beau cafeaua și mă bag înapoi în pat, mai ales ziua aia în care nu-mi pasă cât este ceasul! Ziua aia care, deși are 24 de ore și deși este goală de activități, este totuși atât de plină… ziua aia în care nu-mi tresare inima când sună telefonul, în care nu am nevoie de bani și în care nu-mi pasă absolut deloc cum arăt… aia în care nu trebuie să-mi fac griji pentru cum voi plăti chiria sau facturile sau serviciile … ziua aia în care nici măcar  nu mi se face foame de cât de bine mă simt. Și ziua aia e din ce în ce mai rară acum! Și simt că am devenit dependentă de unele din lucrurile care ar trebui să mă facă să mă simt mai bine, așa cum este internetul sau poveștile sau un pahar de bubbles for my troubles  sau un biscuite cu cremă de vanilie sau un episod din Gilmore Girls sau un makeup sau orice altceva. Iar faptul că nu am timp pentru toate (asta ca să nu mai spun că nu prea mai apuc să croșetez) mă scoate din minți. Totul a devenit o goană după niște target-uri, și nu știu cum să opresc acest cerc vicios.

A fost o vreme când eram inconștientă, și parcă mi-e dor să mai pot să fiu așa, măcar din când în când. Mi-am pierdut capacitatea de a nu-mi mai păsa…

Singurul lucru pe care îl știu sigur în acest moment este că iubesc Crăciunul, și că îl aștept cu nerăbdare. În fiecare an de când m-am mutat la București încep să visez la el încă de la prima zi friguroasă, aia în care miroase a iarnă! Nu-mi săriți în cap acuma! Da, da, toți s-au săturat de acest entuziasm prematur și de decorarea magazinelor și a orașelor cu mult timp înainte de marea sărbătoare, dar eu îl țin doar în suflet momentan și visez la el atunci când simt că parcă nu am chef să mai fac nimic, să mai schimb nimic. Mă și întristează, pentru că aduce după el un nou an, altul atât de mare și totuși atât de scurt… Altul în care se vor înghesui o grămadă de întâmplări din care mă tem că nu voi înțelege nimic, și dintre care se vor distinge mai mult acelea nefericite sau dureroase… Altul în care voi fi simțit că n-am făcut nimic cu viața mea, deși tot ceea ce trebuie să fac este s-o trăiesc! Dar, astea-s griji pentru altă dată! Acum mai avem puțin până la cea mai frumoasă perioadă a anului, hai să ne concentrăm pe asta!

P.S. : Știu că în acest context Crăciunul e ca nuca în perete, dar simțeam nevoia să termin articolul haotic și pesimit într-o notă … pozitivă.

P.P.S.: În primul an la facultate, în cămin, am lipit o nucă pe perete. Just to make a point. 🙂

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top