You are here: Home » Episoade » Țară de …, servicii de …
Țară de …, servicii de …

Țară de …, servicii de …

Am sunat și eu ca omul să-mi fac o programare la dermato. Aparent, săptămâna asta n-am loc, așa că discuția s-a prelungit mai mult decât aș fi vrut, încercând să găsesc un loc liber suficient de lung cât să-mi încapă intervenția. Și fata de la recepție a vorbit cu atâta greață și scârbă, de zici că mă opera ea, gratis, și mai trebuia să-mi facă și toate mofturile până atunci și vreo săptămână după.

Nu înțeleg de ce majoritatea celor care oferă servicii se comportă atât de urât cu niște clienți care nu fac altceva decât să le dea bani. Nu cer nimic, nu doresc nimic gratis, nu fac scandal și mereu sunt politicoasă. Vorbesc cu ”dumneavoastră”, ”mulțumesc” și ”vă rog”, am o voce caldă și chiar încerc să fac glume pe-alocuri. Se pare că asta nu face decât să-mi atragă antipatia și să mă facă un preș minunat pe care calcă toți cu nesimțire.

Desigur, duduia de la recepție nu contează atât de mult, mai ales fiindcă doctorița mea este o bomboană și clinica este profi în ceea ce privește serviciile, programările și respectarea termenelor, etc. Dar nu înțeleg de ce aproape peste tot trebuie să mă șterg de scuipați și să bag lămâie cu tona ca să mă spăl de greața altora. Poate că această domnișoară are un salariu mic, dar ce vină am eu pentru asta? M-am săturat să le găsesc justificări, sincer. Pe bune, servicii așa de Turkish Delight ca la noi în țară … mai rar.

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top