You are here: Home » Episoade » Cum am aflat că nu mai am 20 de ani
Cum am aflat că nu mai am 20 de ani

Cum am aflat că nu mai am 20 de ani

Vorbind cu cineva de vreo 20 de ani, desigur. 🙂

Eram aseară la Mega Image, căutam ingrediente pentru o tartă cu dovleac și mălai, și ne abordează o fată care încerca să ne vândă ceva. Era tare entuziasmată și informată, se zbătea să ne povestească experiența ei cu produsul, cum s-a documentat, cum îl folosește și ea și cum nu-l recomandă aiurea. Era drăguță și, deși n-aveam nici un chef de discuții (din cauza durerii de dinți) am stat la povești. Din vorbă-n vorbă, ajungem la mâncare sănătoasă și fiind noi mai informați de data asta, îi spunem despre motivul pentru care nu ar trebui evitate grăsimile și despre ce înseamnă o dietă echilibrată. Mă întreabă de cafea, timidă, fiindcă a renunțat la ea și acum bea ceai verde, că i se pare că i-a cauzat ceva neplăceri cu dantura. Îi spun că n-are nici o problemă cu dinții dpdv estetic și că ar trebui să stea liniștită. Era o domniță dornică de muncă și entuziasmată, am simțit-o naivă (în sensul bun al cuvântului) și nevinovată, și am vrut să-i spun să nu-și mai facă atâtea complexe. Era înaltă și drăguță, avea probleme cu tenul – ceea ce eu pot înțelege foarte bine – și cam nesigură pe ea. Îmi pare rău că nu i-am zis să nu-și irosească vremea făcându-și griji! Pentru că mi-aș fi dorit să aud și eu mai des asta, când eram de vârsta ei.

Și uite așa ajungem și la titlu. 😀 Discutând cu ea, mi-am dat seama că nu mai am 20 de ani. Deși de cele mai multe ori mi se pare că n-au trecut anii peste mine, acum încep să realizez și să mă bucur de vârsta mea. Poate că am rămas blocată pe undeva, refuz să mă pun la curent cu tehnologia (numai eu știu cât a durat până mi-am luat telefon doar cu touchscreen și nici acum nu stăpânesc dropbox-ul) și ascult aceeași muzică de care mă bucuram când eram studentă, și tot așa. Dar aseară… Ehe, aseară am realizat că am rămas puțin în urmă. Dar, deasemenea, am înțeles că acum sunt mai sigură pe mine și mai înțeleaptă, știu ce și cum sunt, ce îmi place și ce vreau. Mă cunosc mai bine și mă iubesc mai mult. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră! 🙂

foto: weheartit.com, as usual

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top