You are here: Home » Personal » Minciuni prin omisiune.
Minciuni prin omisiune.

Minciuni prin omisiune.

A fost o vreme când blogul ăsta era citit de multă lume, majoritatea cunoscuți, oameni care ar fi știut câte ceva despre mine și care ar fi putut să citească printre rânduri (ceea ce înseamnă că de multe ori dădeau tot felul de înțelesuri și context vorbelor mele, uneori departe de realitate). În fine. Ideea este că la vremea aceea îmi păsa extrem de mult de părerea tuturor, și astfel am început să filtrez informațiile și să povestesc doar despre lucruri frumoase, omițând întâmplările nefericite, sau retrăindu-le în scris doar atunci când sfârșitul potrivit ori însemnătatea finală ar fi căpătat contur. Adică dacă ar fi devenit pilde sau povești cu tâlc.

După care am devenit pustnică. Am încetat să socializez, m-am izolat aproape de tot și am refuzat să vorbesc despre orice, bun sau rău. Se pot observa cu ușurință pauze imense între postările mele, cât de goale erau unele și cât de formale ori forțate altele. Dar așa am ales să scriu la vremea aceea, și probabil că mi-a prins bine.

Cam de când a început vara asta, situația mea nu e prea roz. Mă refer la stările mele de spirit, la motivația și pofta de viață care și-au cam schimbat nuanțele. Câteodată am stări depresive despre care știu foarte puțini oameni, și pe care le voi împărtăși din ce în ce mai rar, pentru că m-am săturat de veșnica reacție de minimalizare a suferinței mele, de respingere a ideii cum că ceva mă afectează într-un mod profund. Lumea consideră să sunt pur și simplu tristă sau că e ceva trecător, doar fiindcă pot să funcționez oarecum normal dacă mă forțez. La niveluri mai profunde, rămân în aceeași stare și sunt din ce în ce mai reticență în a-mi mai deschide sufletul în felul acesta. Care-ar fi rostul, dacă oricum e doar în capul meu? 🙂

O să vă mai povestesc altă dată despre depresie, acum e vorba de altceva. Dar nu uit!!!

Și, ca să ajung la motivul pentru care scriu acest articol: Omul meu zice că lumea nu mă ajută pentru că nu mă plâng. Fiindcă nu spun că am nevoie. Fiindcă nu cer ajutorul în mod explicit. Acum câțiva ani, o persoană apropiată mi-a zis că mă lamentez mereu, motiv pentru care am început să țin în mine nemulțumirile de tot soiul. Aparent, am atins polul opus.

Așadar…

Cred că vreau să fac altceva cu viața mea. Vreau să încep ceva nou, să învăț ceva nou, să trăiesc ceva nou. Încă nu știu ce, dar jumătatea mea mai bună are încredere că cineva îmi va întinde o mână de ajutor dacă am curaj să cer sprijin și sfaturi.

P.S. : In all fairness, mi-a sugerat și să fiu mai prietenoasă. Grrr.

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top