You are here: Home » Episoade » Afurisitul ăla de Pinterest…
Afurisitul ăla de Pinterest…

Afurisitul ăla de Pinterest…

Cum navigam eu în oceanul internetului, bucuroasă, în căutare de idei noi, am dat peste nenumărate poze cu un lichid roșu care era denumit limonadă de pepene. Azi așa, mâine așa, până la urmă am zis că trebuie să văd despre ce-i vorba.

Așa că după căsăpirea unui pepene uriaș, am pus deoparte câteva bucăți pe care le-am blenduit, după care a urmat chinuiala cu trecutul prin sită – lucru absolut necesar, fiindcă aparent acest fruct (e fruct?) conține mai multă pulpă și procentul ăla de peste 90% apă e o cifră cam umflată. Zic și io. Am cumpărat niște lime, pentru care am plătit o sumă obscenă – nu zic asta fiindcă sunt zgârcită, dar … aveam de ales între niște lămâi super-overpriced și limete și mai scumpe. Mă rog, am luat și eu ce-am considerat mai bun și mai demn de licoarea magică Pinterestiană. Noroc că n-am pus decât una, și mi-au rămas altele pentru limonadă sau tequila. Așadar, această băutură ridicată în slăvi este, după cum ați ghicit deja, o mizerie! Are gust de coji de pepene stricat, și după un pahar mi s-a făcut o greață de nu mai știu cu ce să-mi spăl stomacul.

Na. Am încercat… La poză nu m-am chinuit deloc, după cum se vede, fiindcă nu merită!

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

3 comments

  1. nu cumva chiar era pepenele stricat? 😀

    • Am mâncat și era bun. Dar am remarcat că ”apa de pepene” se separă și sedimentează niște bucăți fine de pulpă. Ceea ce încerc să spun este că nu se pretează la blenduit, așa cum o fac merele sau alte fructe.

    • Plus că nu merge cu limetă. Poate nici cu lămâie, dar n-o să încerc să aflu sigur. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top