You are here: Home » Nostalgic » Reziliență, ajustare, acceptare
Reziliență, ajustare, acceptare

Reziliență, ajustare, acceptare

Eu cred că experiențele vieții noastre ne sunt necesare pentru evoluție, și fiecare din ele sunt croite ca să ne ghideze în drumul spre iluminare. Sau, mai simplu spus, către un ”eu mai bun”. În acest sens, am descoperit recent, în urma aventurilor care mi-au pus la încercare răbdarea, că trebuie să opunem mai puțină rezistență. Dacă stau să mă gândesc la trecutul meu, e simplu de intuit că oricum n-am putut preveni nici unul din evenimentele care îmi erau menite, și oricât m-am rugat și m-am străduit, n-am iscat începuturi care nu erau pentru mine, pentru sufletul meu.

Ideea este următoarea: uneori, chiar dacă nu ne plac lucrurile care ni se întâmplă, le putem totuși accepta. Sigur, putem spune ”urăsc acest nou apartament sau acest nou loc de muncă” dar poate că avem nevoie de el ca să creștem, să înțelegem ceva despre noi, să descoperim o nouă latură a personalității noastre. Acest nou eveniment nu e obligatoriu să doară; ceea ce urâm ne afectează doar în măsura în care noi permitem asta, așa cum pot să urăsc broccoli și totuși să îl mănânc cu plăcere (împreună cu niște cașcaval, la cuptor, de ex) pentru că îmi face bine.

Am văzut mai demult Yes Man și mi-a plăcut ideea, dar mi s-a părut tare dificil de pus în aplicare: cum să spun ”da” oricărei experiențe? Ei bine, am descoperit că a fi flexibil nu e chiar așa de rău. Aș putea învăța să nu mă mai atașez de locuri sau oameni, aș putea să risc și să trăiesc o aventură fără să-mi pară rău de zona de confort pe care am părăsit-o, și aș putea să fiu un om mai complet ieșind înafara granițelor auto-impuse.

Mi-aș dori să trăiesc în Africa, salvând rinoceri? Meh, aș zice pas! Departe de civilizație și înconjurată de boli? Nu-nu. Mi-ar face bine această schismă în viața mea monotonă? Cel mai probabil – da! Presupunând că m-aș alătura unei organizații care are menirea de-a avea grijă de ursuleți koala, hăt-colo în Australia, cum ar decurge această adunătură de evenimente? Aș renunța doar pentru că trebuie să călătoresc în cealaltă parte a globului? Dar mie îmi plac aceste creaturi adorabile, și aș vrea să pot spune că am contribuit la bunăstarea lor, și clar nu pot face asta din România. Dar dacă aș fi semnat deja un contract și aș fi nevoită să mă mut? Legal, n-am ce face. Emoțional, am de ales: mă duc acolo cu inima deschisă și mă apuc de muncă și mă bucur de această nouă viață, ori plec în silă și fac treabă de mântuială, ignorând câtă nevoie au aceste creaturi adorabile de mine?

Ceea ce încerc să zic aici este că, la fel ca orice altceva în viață, totul ține de perspectivă. Te-ai mutat, ai divorțat, ți-ai dat demisia, te-ai ras în cap sau mai știu eu ce, toate astea pot fi experiențe pozitive sau traume, în funcție de cum le judeci.

Cum nimic nu se pierde și totul se conservă, energia pe care fiecare om o investește în opunerea de rezistență se transferă. De cele mai multe ori, aceasta cauzează un stres și duce la apariția unor probleme suplimentare, la instabilitate și suferință. Pe de altă parte, o atitudine deschisă duce la oportunități noi, la evenimente care curg frumos fără ca noi să le deranjăm cu chinuiala schimbării ori amânării inevitabilului, etc. Știu, ușor de zis…

Cred că luna aceasta ne va aduce tuturor o schimbare. Cei care nu sunt foarte spirituali poate n-o vor remarca decât atunci când aceasta va atinge planul fizic. Însă cei mai deschiși vor deveni conștienți de modificări care au loc la niveluri mai profunde. Acuma, nu spun că eu sunt una din oamenii ăștia, dar încerc să fiu. Îmi doresc să pot privi toate nebuniile din jurul meu ca pe niște experiențe și atât, în loc să le las să-mi influențeze imaginea generală asupra vieții mele. Încerc să fiu deschisă și să înțeleg că, așa cum acum au noimă toate tâmpeniile din trecutul meu, așa vor avea însemnătate și evenimentele haotice actuale. Nu pentru că nu-mi pasă, fiindcă nu-mi stă în fire să fiu indiferentă, ci pentru că le pot privi din alt plan, pot avea o altă perspectivă.

***

Știți cum se zice că fericirea este drumul, nu destinația? (uite de asta folosesc romgleza, că unele traduceri sunt stângace!). Discuțiile care încep cu ”și, ce-ai mai făcut, ce e nou în viața ta?” sunt adesea sterpe. ”Sunt bine. La fel ca înainte. Nimic nou.” Etc. Nu-i păcat să n-avem ce povesti când ne vedem? Eu cred că viața ne dă nenumărate ocazii și noi le ratăm pentru că așa vrem. Pentru că e mai simplu un ”eh, cum mă știi!” decât un ”vai, am încercat să trăiesc în Berlin dar nu m-am adaptat și m-am întors aici, unde încă n-am un loc de muncă” sau un ”ne-am despărțit pentru că nu aveam nimic în comun, în ciuda faptului că eram împreună din fragedă pruncie sau în pofida așteptărilor tuturor ca la 35 de ani să mă mărit”. E mai trist să te pierzi în mulțime. E mai plictisitor să urmezi convențiile. Viața e prea scurtă ca să fie monotonă.

***

P.S. :  De curând m-a întrebat cineva care-mi cunoaște … biografia dacă simt că viața mea profesională e un eșec. Ha! ce glumă bună. Normal că nu. Tot ceea ce mi s-a întâmplat, deși nu tocmai într-o manieră ideală, a fost ceea ce era necesar. Un concurs de circumstanțe pe care nu le-am putut controla și deciziile mele de la vremea respectivă s-au tradus în niște evenimente greu de explicat în mod convențional. Eșecuri? Nu. În nici un caz. Nu-mi este rușine că n-am lucrat nici măcar o zi în domeniul pentru care m-am pregătit. Nu-mi este rușine că n-am găsit un loc de muncă ideal. Nu-mi este rușine că nu mi-am cumpărat o casă. Nu-i nimic greșit în nici unul din lucrurile pe care le-am făcut. Rușine să le fie celor care-mi pun la îndoială alegerile! Ceea ce sunt acum este fix ceea ce mi-am dorit. Am visat să ajung la nivelul acesta de înțelepciune și detașare. Poate că nu atât de târziu, dar asta nici nu mai contează. Mie îmi place de mine, și, deși a durat mult să ajung aici, nu spun că e prea târziu.

”Should I? Meh, f*ck it!” has often been the right attitude. 🙂

young-enough-anyway

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top