You are here: Home » Culinar » I’ll make you a pizza you can’t refuse
I’ll make you a pizza you can’t refuse

I’ll make you a pizza you can’t refuse

Limba: romgleză. Skill-uri: mediocre. Gustul: divin, cu toată modestia 

Demult, cam pe când se potcovea puricele pe blog, am promis că dau din casă o rețetă de aluat de pizza. Între timp m-a luat lenea și, sincer vă spun, deși am bifat câteva serii de succes, n-am reușit aproape niciodată să fac poze acătării. Când le scoteam din cutor și simțeam mirosul, mă-nfingeam în ele și molfăiam, fără să respir, între mormăituri de satisfacție și icnete de pârleală. Dar divaghez… Între timp am mai încercat și alte aluaturi, cu drojdie, și nu mi-au plăcut la fel de mult (unul cam subțire, altul cam tare…). Eu prefer un aluat pufos, nu prea gros, dar care să se simtă. Așadar, fiind o moldoveancă iubitoare de pâine, m-am zbătut până mi-au ieșit ochii din cap. Desigur, dacă preferați treaba aia ”italiană” cvasi-invizibilă și pe care sunt aruncate niște felii aproape transparente de topping, circulați, circulați, n-aveți ce vedea aici.  :P

Pentru restul iubitorilor de carbohidrați, ingredientele (2 porții de Φ28): 1 pachet de unt (gras, că nu facem pizza ca să slăbim 😀 ), 3 ouă mărișoare, 3 linguri de smântână, sare și piper pe care le amestecăm bine, și în care începem să încorporăm făină. N-am calculat niciodată, deși când începusem să gătesc și găseam fraza ”făină cât cuprinde” mă enervam. Așadar, băgați făină până când începe să se lege, dar încă mai rămâne lipit de degete. Ăsta e momentul în care aruncăm un plic de praf de copt (în compoziție, nu la gunoi, haha, ce glume am în program), după care mai băgăm făină și frământăm până când aluatul se dezlipește de pe degete, dar nu e uscat. Îl despărțim în două și-l punem în folie alimentară la frigider. E gata de întins în vreo 1/2 oră.

Peste aluat, sos. Eu pregătesc unul care ține vampirii la distanță: într-o tigaie se încinge puțin ulei de măsline, în care aruncăm 3 căței de usturoi mărunțiți, pe care îi lăsăm foarte puțin (cât să dea aromă) și apoi niște sos de roșii (eventual cu the actual roșii inside ). Lăsăm să scadă și e gata.

Topping: un strat generos de mozarella pentru pizza (rasă), și apoi orice vă poftește inimioara.

Eu am făcut cu:

  • broccoli, mascarpone și blue cheesemy fav 
  • legume marocane
  • porumb
  • ciuperci (tăiate felii subțiri, să aibă timp să se coacă)

Dar nu trebuie să vă învăț eu, știți și voi prea bine ce vă place și ce merge. Eu am văzut pe foodgawker.com o rețetă de pizza cu mac&cheese. Da, paste peste pizza. Live and learn.

DSC_0012(5)

După cum v-am zis, poze nu prea am. Cea de sus e un leftover.

În încheiere, sper să nu aruncați cu roșii după mine dacă nu vă place – mai ales dacă-s la conservă.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top