You are here: Home » Perspectivă » Dintre toate, a rămas iubirea
Dintre toate, a rămas iubirea

Dintre toate, a rămas iubirea

Țara asta… noi am trăit atât de multe încât nu-i de mirare că nu mai știm cine suntem.

Nici ce vrem, nici ce putem.

Simțul civic este o glumă. Nu există solidaritate și prietenie adevărată, suntem ca o ceată de ahtiați după bani și putere, niște carcase lipsite de substanță care aleargă după valori care nu pot aduce mulțumirea. Suntem goi și încercăm să ne umplem cu lucruri pe care le cumpărăm. Încercăm să impresionăm prin laude și nu prin ceea ce suntem cu adevărat, prin ceea ce avem și nu prin ceea ce putem. Vrem mai mult din toate cele materiale, uitând că sufletul nostru se veștejește trist și uitat, însetat de simțăminte.

Religia este privită ciudat, ca printr-o oglindă de circ – oamenii o văd mare și înfricoșătoare ori mică și insignifiantă, deformată în felul în care pătrunde în societate și în inimi. În perioada comunistă preoții erau închiși și tratați oribil, atât de rău încât abia am putut să ascult poveștile voalate, nicidecum să mi le imaginez sau să le văd așa cum au fost de fapt. Lumea s-a ascuns, și-a păstrat icoanele ferecate și s-a rugat în gând prea mult. Oamenii ori înțeleg prost credința, ori o alungă, plictisiți de valorile vechi și de metaforele simple.

Iubirea de țară este un defect – nimeni n-are curaj să spună că iubește România. Am făcut o virtute din ”Românica” și am căutat să plecăm cât mai departe. Un prieten stabilit în Canada a spus de țara asta că e ultima din lume și a dat din coate să plece, dar ascultă cu dor muzică populară în drum spre serviciu – unde construiește pentru alții case și blocuri. Da, e mai sigur, mai simplu și mai curat în alte părți, dar sufletul ne trage înapoi spre tărâmurile astea în care am respirat prima oară, în care am învățat să vorbim și să iubim. Lăsăm deoparte dorul, luptând să ne fie nouă bine – dar cum să-ți fie bine în altă țară știind că neamul tău suferă? Sigur, e vina noastră a tuturor că am suportat fără să ne revoltăm, că n-am pornit răscoală atunci când am fost vânduți prima oară… dar sângele apă nu se face! Și dacă plecăm cu toții, cine va rămâne să repare, să reconstruiască, să se lupte? Calea ușoară nu e întotdeauna … ușoară.

Poveștile părinților și bunicilor mei m-au făcut să regret că trăiesc în vremurile astea. Ascultați cu atenție istorisiri ale generațiilor trecute, despre petrecerile care le-au umplut inima cu drag și cu amintiri frumoase, și prietenii pe care nu le-au distrus nici prigoana comunistă, nici schimbarea de decor, nici goana după un viitor mai sigur. Au rezistat cu stoicism în vremuri pe care noi n-avem cum să le înțelegem cu adevărat, și care i-au adus pe toți mai aproape, nu i-au învrăjbit. Oamenii erau oameni. Acum am ajuns cu toții ca niște câini hăituiți, bătuți, înfometați și părăsiți – nu mai știm să iubim, dar putem să ne aducem aminte.

Deși multă vreme am zis că avem nevoie de un dictator, că singura noastră șansă e spaima de autoritate și că numai cu biciul se poate, acum înțeleg că n-a rămas decât o singură soluție. Iubirea. Poporul ăsta are nevoie să fie iubit! Sigur, va dura o vreme să ștergem toate durerile, tragediile, morțile, ororile, ponegririle, minciunile și îndoielile, dar știu sigur că iubirea poate face toate astea în timp! N-am fost niciodată mai buni și mai fericiți decât atunci când am avut pe cineva care să ne iubească și să aibă grijă de noi.

Nu suntem fără speranță. Să nu credeți asta niciodată! Încă n-am pierdut tot. Încă mai există români adevărați. Încă mai supraviețuiește (deși mă mir și mă întreb cum) o cultură care a surprins toate popoarele de-a lungul istoriei. Suntem deosebiți, nu plecați urechea la cei care ne defăimează și ne disprețuiesc! Nu lăsați să moară țara asta – acum, cât e slabă, are cea mai mare nevoie de noi. Aveți încredere și faceți tot ce puteți – orice înseamnă asta.

Cu lacrimi în ochi scriu rândurile astea. Știu că sună melodramatic, un clișeu trist. Dar eu Sper! Și în sufletul meu există o scânteie care nu mă lasă să cred că suntem de nesalvat. Nu renunțați…

Love is what I need to help me know my name

foto

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top