You are here: Home » Cărți » Running with Scissors (Augusten Burroughs)
Running with Scissors (Augusten Burroughs)

Running with Scissors (Augusten Burroughs)

Mini-spoiler alert! 🙂

Eh, oameni buni … Și-am citit și cartea asta (în engleză, și precizez asta doar ca să mă laud cu abilitatea mea lingvistică și cu minunatul meu Kindle, haha – mă bucur degeaba, că aș vrea cărți în română, dar n-am răbdare să descopăr cum să-l configurez). La fel ca și cu filmele (și alte lucruri în viață), am mers pe instinct și am refuzat să mă documentez dinainte cu privire la ceea ce ar putea să fie. Nu consider c-a fost o greșeală, deși nu cred că aș recomanda acest volum oricui.

Găsiți pe net destule informații, așa că eu o să mă rezum la felul în care m-a făcut să mă simt. În primul rând, descrierile sunt atât de plastice încât nu vreau sub nici o formă să văd filmul, care sigur o să-mi distrugă imaginea deja formată (deși autorul nu a exagerat cu paragrafe sadoveniene și lirisme inutile). Ceea ce este cu adevărat uimitor este că m-am apucat de carte la scurtă vreme după ce am zis, într-un context ușor dezinhibat, că mi-aș dori să am un amic homosexual și să aflu mai multe despre ce înseamnă asta – cartea m-a edificat, deși aspectele nu sunt numeroase (cu toate astea, foarte descriptive și, pentru mine, ușor incomode).

Ce coincidență!

De departe cel mai deranjant lucru pentru mine este faptul că în casa în care trăia personajul principal era o mizerie cruntă. Augusten descrie cu atât de mult talent camerele și atmosfera generală, încât aproape duhnea în jurul meu. Ca să înțelegeți, vă spun despre o scenă în care pshiatrul a decis că Dumnezeu îi vorbește prin rahatul pe care tocmai îl lansase și care avea moțul în sus. Una din fetele lui a fost nevoită să-l ia cu o paletă de bucătărie și să-l ducă în curte, pe masa de picnic, la uscat. A tot făcut asta vreo săptămână, până când omul s-a constipat, și-a făcut o clismă și a concluzionat că datele au fost compactate și apoi ”deșirate”, așa că Dumnezeu nu-i mai vorbește ca unui profet. Oribil, grețos, știu. Mda, și asta e doar o fază din carte.

Vă întrebați de ce am continuat să citesc? Ei bine, eram curioasă de semnificația titlului. Pe care am aflat-o din penultimul capitol, cred. N-a meritat, deși cartea e foarte bine scrisă.

Însă am găsit un citat drăguț, pe care îl împărtășesc pentru că aș dori să terminăm într-o notă … pozitivă, care îndeamnă la meditație și introspecție și mai puțin la odorizante.

“It seemed to me that New York was the place where misfits could fit”.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top