You are here: Home » Perspectivă » Privește cerul!
Privește cerul!

Privește cerul!

E scris peste tot prin București, pe pereți, acest îndemn care și-a pierdut însemnătatea de atâta folosire. Mă enervează cum lucrurile frumoase, bune, devin clișee doar pentru că lumea le întrebuințează prea des. Și cerul a devenit un clișeu. Dar n-ar trebui să fie. 🙂

Vorbeam cu cineva zilele trecute despre Paris. E orașul ei preferat, din foarte multe motive, și a zis că-l iubește mai mult decât orice pe lumea asta. Și de departe cel mai impresionant lucru la Paris este cerul. Mi-a zis zâmbind ”parcă la ei este mai mult cer decât la noi!”. Desigur, asta are de-a face cu înălțimea clădirilor, la ei fiind regulă faptul că p+6 este maximum. Dar … te face să te gândești, nu-i așa? Cât este la noi? Și cum e? Și când l-am privit cu atenție ultima oară?

Eu nu prea m-am uitat în sus în ultima vreme. Îmi atrag privirea construcțiile înalte și vechi, unele frumoase  dincolo de degradare, altele oribile dar de la care nu-ți poți lua ochii, câteva minunate. Mă uit la oameni și la stradă, dar mai puțin la nori și lună. Poate pentru că știu că sunt acolo mereu, așa cum sunt sigură că există dimineață fiindcă mă trezesc și noapte deoarece mă culc. Vorbesc despre stele, dar nu le privesc. Mă bucur de soare, dar nu mă opresc nici măcar o clipă să-i conștientizez prezența sau influența. Le iau de bune.

Lumea nu se oprește deloc. Ba chiar unii o iau repede înainte, deși se știe că cei din urmă voi fi cei dintâi. Gonim cu toții după lucruri care n-au nimic de-a face su sufletul nostru și cu ceea ce suntem cu adevărat și ceea ce ne trebuie. O luăm la sănătoasa prin lume și ne zbatem să fim peste tot și să facem de toate. Și timpul trece și viața se scurge, în vreme ce noi uităm să privim la cer și să nu ne gândim, să nu facem nimic măcar o jumătate de oră.

foto: weheartit.com

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

4 comments

  1. Rudolph Aspirant

    Cerul e chiar ultimul lucru care mi-ar fi atras mie atentia la Paris !! Zau, mai zic sa fi fost undeva in savana sau la Polul Nord, ca de ex sincer cand am fost in Texas si cand am fost la Cercul Polar intr-adevar mi-a atras atentie cerul…dar la Paris… ?! Zau, la Paris ma uitam in continuu sa nu cad in vreo rigola sau chiar si cand ma uitam admirativ in jur, ma uitam mai mult la ziduri, la trotuare, chestii de genul asta. Si nu zic rau de Paris, si mie imi place ff mult la Paris, insa in nici un caz nu as putea zice din cauza cerului ! Adica desigur nu neg ca exista seri romantice asa pe malul Senei sau chiar multe stele frumoase privite eventual dintr-o barca, insa totusi, zau, nu cerul m-ar atrage pe mine in primul si in primul rand intr-un mediu urban, ci daca e sa-mi placa ceva e sa mearga infrastructura si sa se gaseasca de mancare cat mai variata. Adica e voba totusi de niste amanunte importante pt un mediu urban de succes, ca daca nu ai metrou ca lumea si nu gasesti mai mult de 2 soiuri de mere in magazin, zau nu-ti mai arde de nici un cer. Uite, ma duc chiar sa-l intreb pe Yusupov, pe Facebook, sa vad care cer ii place lui mai mult, ala din Oslo sau ala din Bergen ! Plus in caz ca va ajunge in curand la Paris, unde isi va indrepta privirile prima oara, la cer sau la vitrine ?! Zau, nu e ca nu sunt romantic, plus repet, mie imi place ff mult la Paris, este un oras fat de care chiar am asteptat sa ma maturizez pt a-l aprecia la justa lui valoare, nici nu as fi vrut sa-l vizitez cand eram ff tanar, tocmai ca sa nu raman dezamagit.

    • Te-ai mirat zilele trecute ca am asociat vremea cu libertatea. Eu ma mir acum ca tu asociezi bucuria de-a privi cerul cu soiurile de mere. Sa fie mancare, e necesara, nu spun ca eu traiesc cu aer. Daaaaaaar lumea acorda prea multa importanta lucrurilor materiale si mai putina celor care alina, emotionale. Yusupov, fire practica, e pe aceeasi lungime de unda cu tine, dar asta nu inseamna ca eu sau cea care iubeste Parisul n-avem dreptate. Totul tine de perspectiva.

      • Rudolph Aspirant

        Pai da, eu cred sincer ca si in acest caz fiecare are dreptate din perspectiva lui. Eu cand “ma mir” nu e ca sa zic cumva ca nu are dreptate celalalt ci e pt ca uite, chiar ma mir ca mie nu-mi trecuse acea alta perspectiva prin cap, si pe urma zic si perspectiva mea, care intr-adevar pare cam materialista in acest caz, insa din punctul meu personal de vedere nu e nici asta lipsita de “poezia” sau spiritualitatea semnificativ omagiala specifica pt Paris. Ca dupa cum ziceam intr-un alt comentariu pe Facebook, e mare lucru sa asociez eu personal mancarea in sensuri asa de preferinte specifice cu vreun loc, nici macar in legatura cu mancarea gatita de mama in bucataria casei noastre nu asociez eu acele sentimente pe care le am in legatura cu painea cu unt de la Paris, (desi e mai altfel decat grisul cu lapte sau chiftelele arse de la mama, care si alea sunt super-spirituale pt mine), insa nu am avut eu vreodata sentimente culinsre legate de vreun alt oras, (exceptand o data un ceai de iasomie la Hong Kong, dar ala a fost chiar unicat, nici nu cred ca-l mai pot reintalni vreodata chiar daca ma duc a doua oara acolo, pe cand la Paris precis voi mai regasi painea aia cu unt, cel putin o vreme, asa poate o decada, sau daca sunt norocos poate chiar mai multe decade, aproape la fel cum si la mama. Stiu ca ma pot mereu baza, cat inca suntem amandoi pe pamant, sa fasesc un gris cu lapte si o chiftea arsa exact cum imi plac mie si care sunt fff super-spirituale pt mine). Ma rog, nu cred ca painea cu unt de la Paris va dura chiar toata viata, sunt aproape sigur insa ca va dura macar vreo 15 ani, si e mare lucru, asta voiam sa zic, maiales ca altfel eu nici nu o am cu mancarea, nici acasa, nici in calatorie. Dar recunosc ca si perspectiva mea e ff personala si ff subiectiva. Nu m-as gandi sa o impun drept criteriu pt altii de gen, hai sa zicem unde e orasul cu mancarea noastra preferata sau hai sa facem un top de orase bazat pe criteriul painii cu unt…desi nu ar fi nici astea de lepadat, plus exista povesti de calatorie culinare. Chiar si cartea aia de care s-a facut oarecum misti, Eat, Pray, Love, si aia amesteca mancarea cu spiritualitatea, (desi la mine doar painea cu unt si grisul cu lapte plus inca vreo doua feluri ating asa nivel din ala, plus grisul cu lapte nici nu e legat de un loc, pt ca mama poate sa-l prepare pt mine chiar si daca am fi pe luna, cred eu, doar painea cu unt e legata doar de Paris…si asta e ceva ffff super-omagial pt Paris din partea mea, chiar daca suna oarecum a ceva materialist sau gen “dragostea trece prin stomac”. Insa eu daca ma mir asta trebuie luat de obicei si ca un compliment ca am fost intrigat, ca mi s-a trezit curiozitatea, ca nu motai, ca doresc sa aflu mai multe, plus ca nu am fost asa de ingrozit incat sa o iau la goana din prima, (ca pot sa-mi imaginez texte, nu ale tale desigur, care m-ar speria asa de rau de nici nu ar avea timp sa ma uimeasca, ci doar as fugi de ele cat mai rapid.

        • Majoritatea oamenilor asociaza locuri si persoane cu mancare. Aceasta din urma are si o componenta spirituala si afectiva, nu e doar o hrana seaca (sau, daca da, e trist si ca idee, si pentru organism). Cand tipa asta mi-a zis de cer, mi-am dat seama ca nu prea ma uit la el. Nici n-am zis ca are dreptate, nici ca nu. 🙂 A fost doar un punct de pornire pentru o dezbatere, nu o axioma. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top