You are here: Home » Personal » Motivul pentru care am 20 de perechi de jeanși
Motivul pentru care am 20 de perechi de jeanși

Motivul pentru care am 20 de perechi de jeanși

* Da, 20! numărați. Plus alte perechi de pantaloni.

De când mă știu, mi-au plăcut hainele. Mergeam cu ai mei la prieteni de familie, iar în timp ce părinții vorbeau, râdeau și beau sau ce mai făceau pe-acolo, noi, fetele, ne făceam de cap în dressing. Prietena mamei mele avea o pasiune pentru modă, iar eu și fiica ei probam de zor și mergeam pe un podium improvizat, adică pe singura bucată de covor care nu era acoperită de rochii, sacouri, fuste și eșarfe. O nebunie, mai ales când am fost prinse – cică se strică pantofii cu toc mărimea 38 dacă-s purtați de copii. Prima mea lecție, haha!

S-au schimbat multe între timp. Multe, mai puțin această pasiune a mea. Cât am crescut, mami a considerat că e mai important ca hainele să fie funcționale și rezistente, să aibă un material bun care să poată fi spălat de multe ori și să aiba un preț corespunzător. Nevoia mea de imprimeuri interesante și accesorii a fost neglijată, și, cred eu, a crescut din cauza asta.

Când m-am văzut mai liberă să-mi aleg ținutele, am început să experimentez. A fost o perioadă jalnică, n-o să vă mint. Într-un final, după ce m-am angajat, m-am apucat și de Gilmore Girls, am găsit inspirație și deci un echilibru precar, însemnând o oarecare coerență, dar mi-e rușine să scot poze din până și din perioada aceea ”glorioasă” (după cum mi se părea mie). Apoi m-am mutat în alt mediu și aventurile personale m-au făcut să trec prin diverse stări, asta rezultând în schimbări de forme și dimensiuni, mereu eșuând să am o oarecare coeziune și corectitudine, mereu simțind că-mi lipsește ceva. Nu știam nici ce să-mi cumpăr, nici cum să port.

Ba mai mult, eram așa de nehotărâtă încât îmi achiziționam tot felul de chestii care se potriveau ca nuca-n perete împreună, după care mă minunam că am un geamantan de haine care nu se asortau nicicum, așa că plecam la cumpărături, mi se punea pata pe altceva decât plănuisem, și uite-așa ajunsesem într-un cerc vicios. Probabil că orice femeie, orice stil ar fi avut, ar fi găsit ceva în garderoba mea care să-i placă. Eclectică de mică!

Între timp m-am maturizat puțin, după ce-am irosit ceva bani. Ca să dau un exemplu, spun doar că la un moment dat strânsesem în jur de 70 de perechi de cercei și vreo 30 de brățări, și am remarcat că port din ce în ce mai puține din ele, așa că am donat tot cu excepția câtorva cu valoare sentimentală deosebită, și am rămas cu argintul. Puțin, dar bun! De haine abia m-am despărțit, cu greu, deși unele din ele îmi ocupau dulapurile de pe vremea studenției, iar altele nu-mi mai veneau bine sau deloc. A fost nevoie de două cărți despre asta ca să învăț să fac ordine în dressing, să știu cum să mă organizez, de ce am nevoie și de ce nu.

Astăzi, știu ce vreau: comoditate. Am renunțat la ”piele ecologică” și majoritatea materialor sintetice. Nu mai port tocuri; excepție fac niște cizme și pantofi pentru situații care cer o oarecare eleganță. Am dat toate tricourile mulate și bluzele scurte, fără nici un regret – acum vreau cămăși largi și hanorace, pe cât posibil din bumbac. Am donat poșetele vechi și port doar câteva genți de piele și, mai recent, o borsetă cu strictul necesar. Am renunțat la negru (deși consider că încă îmi stă aproape cel mai bine, excepție făcând albul pe care nu-l pot purta fiindcă am … 3 ani 😛 ) și am început să strâng culori, inițial timide dar mi-am făcut de cap și cu fucsia și mov.

Încerc să mă gândesc din ce în ce mai puțin la cum arăt și la ce se poartă, și mă preocup de cum mă simt și cât de confortabile sunt lucrurile pe care le arunc pe mine. Îmi respect corpul mai mult, îl accept așa cum este și în loc să-mi înghesui pulpele într-o pereche de jeanși ultra skinny, prefer să stau lejer în niște boyfriend jeanși sau orice altceva mai baggy. În loc să-mi trag mereu tricoul în jos sau să mă îngrijorez că ofer o priveliște similară cu cea a unui instalator nerușinat, mă învârt și mă aplec fără emoții, fiindcă sunt convinsă că sunt acoperită. În loc să mă gândesc dacă se vede celulita sau colăcelul de lângă buric, mă bucur că-s flexibilă și mă simt ușoară, nu mi se lipește nimic pe nicăieri și pot să mă desfășor în voie.

Sinceră să fiu, mai trebuie să fac încă o dată curat în dulap. Mai am de muncă. Și mai trebuie să cumpăr haine care să-mi asigure un flux continuu de lejeritate și confort, dar pentru prima oară în mulți ani de zile simt că sunt pe drumul cel bun. Și mă simt vindecată parțial de veșnica obsesie cu hainele, pentru că simt că aproape mi-am găsit stilul. Aproape.

Foto -> la hidrocentrala Roman 🙂

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

2 comments

  1. Rudolph Aspirant

    Pai mai pune si tu niste poze ca mie imi plac oozele cu femei imbracate.

  2. eu am facut greseala sa intru in zara :D….big mistake! dar cel putin mi-am gasit o pereche de blugi su talie inalta. am atat de multe haine incat nici nu am unde sa le port. si pantofi. multi pantofi. si mai cumpar 😀

Leave a Reply to Giulia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top