You are here: Home » Nostalgic » Și-am mai îmbătrânit un an…
Și-am mai îmbătrânit un an…

Și-am mai îmbătrânit un an…

Ieri a fost ziua mea. Iar. 🙂

Anul acesta a fost diferit. Cu totul. S-au întâmplat multe de la aniversarea anterioară, și bune și rele, dar mai ales bune. Nu mi-am propus să fac un recensământ, dar s-a întâmplat pe măsură ce am tot discutat cu oameni care m-au sunat să mă felicite și cu care am sfârșit prin a ne promite că vorbim mai des, sau că ne vedem,  cărora le-am mulțumit din suflet și cu suflet. Mai mult ca oricând, au fost alături de mine persoane pe care le-am neglijat fără să vreau, doar pentru că viața a trecut peste noi și ne-a cam lăsat lipsiți de vlagă și de chef. Sau pentru că am crezut că n-am nimic de zis, și n-am vrut să deranjez. Și uite cum ceva atât de banal ca o notificare de facebook m-a făcut să realizez că lumea asta e mai mare decât balonul în care-mi duc zilele în ignoranță. Dulce ignoranță, dar asta e altă poveste.

M-am gândit că sunt foarte aproape de echilibrul pe care-l visam multă vreme. Am încercat să mă schimb, pentru mine, ca să-mi fie bine, și-am reușit pe alocuri. Uneori, lucrurile nu merg bine, sau nu în direcția în care le visez eu, dar înghit în sec niște dezamăgire cu optimism fals, și merg mai departe. Am căpătat ceva încredere că o să fie bine, dar când se-adună toți norii deasupra mea, mă mai trântesc pe jos din când în când, spun că m-am săturat și că n-are rost să mă mai zbat, apoi se-ntâmplă ceva roz sau dulce sau pufos, și răsare soarele, ori nu mai văd norii, ori mă împiedic de vreun curcubeu, ceva… Și tot ceea ce am acum și de care sunt tare mulțumită, dacă stau să mă gândesc bine, e rezultatul întâmplărilor anterioare în care mă trânteam pe jos, a celor în care acopeream amarul înfrângerilor cu cel al berii, în care mă complăceam în îndârjirea de-a-i respinge pe toți și de-a le refuza ajutorul.

Și după atâta mizantropie trâmbițată în stânga și-n dreapta, ieri mi-au fost alături mai mulți oameni decât credeam c-ar fi posibil. Chiar dacă mare parte s-au sesizat pe facebook, asta nu face urările lor mai puțin importante sau sincere. Și chiar dacă n-au fost, eu aleg să cred că mă plac măcar puțin, dacă tot și-au făcut timp câteva secunde să dea un mesaj. În ce-i privește pe cei care m-au sunat, nu există dubiu că mă adoră și că abia așteptau să-mi audă vocea, că li-s dragă ca o felie de tort sau ca un pisic tărcat nu mai mare decât un pumn. Dacă nu-i așa, nu-mi pasă. Pentru o zi (sau trei, cât ține o minune), vreau să cred în bine.

Și mi-am promis eu mie (dar vă zic și vouă, dacă tot mă dezbrac de ascunzișuri, acuma) că o să fiu mai deschisă. O să le spun vorbe calde oamenilor, dar nu tot timpul (că dacă nu-s scorpie din când în când, devine plicticoasă aventura), o să îi las mai aproape chiar dacă o să mă dezamăgească, o să vorbesc mai des, o să scriu mai cu viață și cu patos, o să fiu mai eu decât înainte, fiindcă mi-am lipsit. O să încerc să fiu fericită măcar o dată pe zi, dacă nu chiar câte-o zi întreagă – din bucurii mărunte, pe care oamenii nu le mai văd, sau pentru care nu mai au timp.

Ia gândiți-vă: de câte momente vă aduceți aminte clar, din anul care a trecut?

Și dacă n-o să mă țin de cele de mai sus, o să am în scris năzuințele astea, să-mi reîmprospătez memoria atunci când mă trântesc pe jos sau când mă închid în balonul meu colorat. De fapt, de asta scriu. Să-mi aduc aminte de cine sunt, de cine am fost, de ce și de când.

Foto: Mamaia 2014 🙂

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

4 comments

  1. Eu, pe masura ce imbatranesc, am remarcat ca imi doresc ca din ce in ce mai multi oameni sa uite ca vine ziua mea de nastere. Va rog sa nu ma felicitati de 30 septembrie deoarece cu cat voi primi mai multe mesaje cu felicitari, cu atat voi deveni mai ingrijorat. La urma urmei de ce sa-mi tina Facebook catastiful cati ani am…cand eu deja de vreo 7 ani incoace, de cand incepusem sa ma apropiu asa de o varsta teoretic real matura de 28 de ani, am inceput sa evit sa raspund daca ma intreaba cineva asa in societate ce varsta am ? Si in cultura scandinava e chiar asa considerat ff prietenos, atat fata de baieti si fete, sa intrebi lumea hodoronc tronc prima oara cand faci cunostinta cu ei, cati ani au…eu am fost chiar socat cand mi s-a intamplat asta prima oara, si nici acum nu stiu ce sa raspund, si cum sa ma mai fofilez…adica, ce fel de prieten e ala, care doreste sa stie asa precis daca ai 34 sau 35 de ani ? La varste mai inaintate nici nu vreau sa ma gandesc ca devine deja horror….adica eu abia tragandu-mi sufletul asa la 87 de ani, si incercand macar sa ma mint asa frumos pe mine insumi ca in sufletul meu ma simt inca de 72, si vine hodoronc tronc unul care chiar vrea sa-mi fie prieten, si sa ma intrebe plus astfel sa-mi aduca aminte cati ani am eu de fapt ?!

  2. Ooo, la multi ani!
    Scuze pentru intarziere. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top