You are here: Home » Perspectivă » Lumea ca o oglindă
Lumea ca o oglindă

Lumea ca o oglindă

Fiecare om s-a născut pentru ceva. Mulți își caută neostoiți destinul , printre lucrurile pe care le simt și cele pe care le vor, printre ideile pe care le au și cele care le-au fost inoculate, printre principiile proprii și cele dictate de societate. Cel mai trist e că mulți habar n-au de lumea în care trăiesc: își duc zilele într-o dulce ignoranță pe care, n-o să vă mint, o invidiez. Sunt atât de încrâncenați în ceea ce ”trebuie” să fie și să facă, încât uită care le este menirea. Habar n-au că defectele pe care încearcă să le corecteze sunt niște caracteristici care le vor prinde bine; că fac parte din ei și-ar trebui să le lase așa, cât funcționează. Nu le pasă de diferența dintre imagine și esență – de fapt, nici nu le mai deosebesc, ceea ce îi face fericiți, cred.

Tot universul nostru este o oglindire a ceea ce simțim și a ceea ce suntem. Și vedem cu ochi necruțători în alții mai abitir ceea ce nu ne convine în noi: fie c-a fost dintotdeauna, fie c-a fost ”plantat” cât am crescut. Adică, mai pe scurt, ceea ce sunt acum nu doar că e departe de ceea ce pot să fiu, de menirea mea, ci mă și ține în locul ăsta. Trebuie să las tot ce-am învățat, toată educația mea, ca să descopăr cine sunt și cine e pentru mine. Trebuie să fac lumină și-n colțurile în care-am măturat sub preș toate chestiile care nu mi-au convenit. Și aici ajung la altă chestie interesantă: motivul pentru care unora le este teamă de singurătate. De fapt, le este teamă de ei înșiși, de ceea ce ar putea descoperi înlăuntrul lor. Așa cum mi-a fost și mie. Și încă mai dezgrop din mormintele sufletului meu, încă mai tresar uneori la câte-o amintire, dar nu-mi este groază acum. Am avut o perioadă de purificare, și-acum doar fac ordine. Am o direcție în care mă îndrept, sper doar să nu dureze 7 ani. Deși … s-au cam făcut vreo 5. 🙂

E trist că toate lucrurile astea n-am cu cine să le împărtășesc. Mi-ar fi mai ușor cu un tovarăș de drum. De asta scriu acum aici – pentru că ăsta e locul meu sfânt, n-ar trebui să am nici o sfială cu privire la cum văd viața. Și sper ca tot ce spun acum să mă ajute într-o bună zi să fac parte dintr-o comunitate care-mi face bine, alături de care să ”strălucesc”, așa cum mi-a zis cineva odată. Pentru că nu trebuie să ne iubim cu toții. Așa cum am învățat anul acesta, de Paște: nu toate relațiile trebuie să fie bune; unele sunt doar funcționale, și nu-i nimic rău în asta.

Fotografie personală, Centru Vechi, feb 2015

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

2 comments

  1. Pai Alfa dog ce pazeste ? E de serviciu sa converseze cu pisica, Mufi, nu cu tine ? Sau era vorba de relatiile corporatiste ? Ca in legatura cu alea eu am renuntat de mult sa mai fac vreun networking conversational autentic pt ca efectiv nu foloseste la nimic decat poate ocazional pt altii, dar nu pt mine in mod special.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top