You are here: Home » Perspectivă » Cu capul pe sus, ca spicul cel gol.
Cu capul pe sus, ca spicul cel gol.

Cu capul pe sus, ca spicul cel gol.

Oamenii se laudă pentru că asta îi pune într-o poziție de superioritate. Nu este așa o reușită să spui că ți-ai cumpărat trotinetă atunci când interlocutorul are mașini scumpe. În schimb, dacă menționezi asta unui om care nu doar că n-are nici patine cu rotile, dar pe deasupra mai și râvnește la o jucărie, atunci ai realizat cu adevărat ceva. Un alt lucru demn de menționat este că proprietarul trebuie să aibă drepturi exclusive asupra obiectului posedat, scump (relativ). Deci, în această laudă, nu e vorba de trotinetă în sine, ci de ceea ce înseamnă posesorul de trotinetă în cercul în care se învârte: un om care are ceva ce alții își doresc, și care are puterea de a-l împărți sau nu. Lauda scoate omul din dorințele proprii și îl pune într-o postură a imaginii, în care societatea trebuie să-l privească, altfel n-au valoare nici el, nici posesiunile sale.

Oamenii nu se laudă atât pentru ceea ce sunt cu adevărat, ci pentru lucruri care îi fac să pară într-un anumit fel. Sunt Director General, ceea ce înseamnă că posed atât inteligență cât și spirit practic și ceva cunoștințe despre finanțe ori tehnologie. Mă rog, puțin din toate. În teorie. În realitate, mulți din cei de la conducere fac activități de consultanță (așa cum îmi place să le denumesc): ”ce probleme aveți? ce înseamnă asta? cine poate să le repare? cum? păi, dați-i bice!” Asta pot să fac și eu. Nici măcar nu-i vorba de decizii adevărate. Ori poate că nu pot cuprinde cu mintea mea limitată complexitatea sarcinilor unor asemenea genii. De fapt, le merge mintea, dar nu în ce privește progresul sau profitul companiei, ci în domeniul umplerii buzunarului propriu. Sunt și astea niște calități, dar mă îndoiesc de faptul că ele sunt apanajul unui Director General, în accepțiunea clasică (și nu cea modernă, ”capitalistă”). Cu toate astea, un titlu pompos este un motiv de fală, fiindcă lumea va asocia un anumit caracter acestei poziții.

Noi nu suntem job-urile noastre. Nu suntem obiectele pe care le avem. La naiba, uneori nu suntem nici măcar lucrurile pe care le facem, fiindcă suntem forțați de situații sau norme de conduită sau obligații să procedăm într-o manieră necaracteristică nouă. Nimeni nu se laudă cu ceea ce este. De fapt, nimeni nici măcar nu se acceptă pentru ceea ce este.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

2 comments

  1. Adevarata evolutie in plan personal se intampla cand chiar ajungem sa credem in ceea ce zice managerul si directorul general si devenim si mai birocrati decat ei. Am simtit eu asta chiar ieri cand mi-am dat seama ca eu de fapt sunt de acord cu maniera aia descrisa de tine mai sus ba chiar am inceput sa o admir si sa percep ca este un scop demn de a fi promovat chiar si in viata personala, pt ca numai astfel putem deveni oameni noi mai buni…desi ma rog, altii ar zice ca e ceva probabil disfunctional isteric post-traumatic in care abuzatul devine abuzator insa unul totusi moral daca se limiteaza a abuza numai propria persoana in scopul de a deveni mai bun…e ceva similar probabil si antrenamentului marilor performeri din sport sau arte care merge dincolo de talentul nativ natural acea inclinatie trebuind cultivata prin antrenamente nemiloase. Di cum eu am avut inclinatie de functionar mi-am dat seama ca nu ma pot baza doar pe acest talent si sa raman un functionar mediocru ci trebuie sa ma torturez inclusiv cu slogane de la manageri pt a deveni asa ca un soi de Rudolf Nureev al functionarimii !

    • Așa reiese din text, că eu militez pentru auto-depășire? 🙂 Cât despre înclinațiile tale, eu spun să nu duci prea departe talentul de funcționar. Lasă-l liber, să vezi unde te duce. Poate descoperi alte virtuți pe drum, și o iei în altă direcție!
      Rudolf Nureyev… hai că ai fost tare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top