You are here: Home » Episoade » Cum să pierzi timp, cu adevărat
Cum să pierzi timp, cu adevărat

Cum să pierzi timp, cu adevărat

Am mai zis că-s ”germofobă”? Stați să vedeți de-acuma!

Se făcea că am contractat un virus interesant. Nu știu unde, dar dacă e să luăm perioada de incubație de 4 zile, aș spune că în drum spre mașină. 🙂 Mă rog, asta nu face decât să-mi întărească principiul conform căruia nu vreau să mă atingă nimeni. Și viceversa.

Am simțit, efectiv, când m-am îmbolnăvit. Era duminică noaptea, și deodată a început să mă usture gâtul și să-mi curgă nasul. Până a doua zi după-amiază, consumasem deja o cutie de șervețele. Nasul îmi era roșu și eram programată de mai bine de-o lună pentru condilografie, așa că mi-am pufăit niște bixtonim în nas și am rezistat două ore unor proceduri solicitante. Și fiindcă eram răcită (așa consideram la momentul respectiv), mi-am pus o mască. Desigur, toată lumea se uita ciudat la mine, mai puțin fetele de la cabinet care m-au întrebat imediat dacă sunt bolnavă. Pentru că un om civilizat nu iese ca o bombă de viruși și tușește în toate direcțiile, așa cum prea bine am văzut eu întâmplându-se peste tot. În fine…

Cert este că acum, 4 zile mai târziu, abia am redevenit om. Nu sunt bine, nu pot vorbi mai mult de 2 minute și nici nu prea pot să stau în picioare, dar sunt în deplinătatea facultăților mintale. Am avut 40 de grade primele două zile, timp în care mai mult am dormit decât am fost trează. N-am luat antibiotice, și nici n-am încercat să-mi reduc febra atâta timp cât era sub 38/5. Pentru că organismul meu știe ce face. Sau, mă rog, așa am considerat eu. Și pentru că n-am vrut ceai de ceapă, am băgat zeamă de lămâie cu miere de cred că nu mai pun gura pe limonadă anul ăsta. Am transpirat, am pufăit, am mormăit, am tușit până am făcut febră musculară la abdomen (tot abdomenul, inclusiv niște muschi de existența cărora habar n-aveam), am băut jumătate de sticlă de sirop de tuse într-o zi, din-astea… Cert e că timp de 3 zile habar n-am avut ce-a fost cu mine. Nu știu dacă era de la febră, de la durerile de mușchi și oase, de la migrenele luuuuuuuungi și chinuitoare, sau, mă rog, ce-o mai fi fost. Ideea e că simt că n-am făcut nimic – asta pentru că nu am făcut nimic. Nici măcar să mănânc n-am reușit. Le simt ca pe niște zile care nici n-au fost, pur și simplu n-am nici o amintire. Și tocmai ce dă simptome și Alfa-Dude.

Nu că vreau să blestem, dar celui care mi-a dat virusul să-i dea Dumnezeu suferință de zece ori mai mare decât a mea. 😀 Glumesc. Parțial. Dar dacă mă vedeți cu mască, feriți-vă de măgăruș 😛 .

Și ce mândră eram că n-am avut niciodată gripă. Acum nu mai pot să spun asta… Cred…

foto

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

2 comments

  1. Bine ca iarna asta virusii m-au sarit.

  2. Zau, acum chiar ma simt sincer onorat si recunoscator (plus un pic vinovat) ca tu, chiar si atat de gripata fiind, ai poposit asa probabil cu ultimele rezerve de putere din acele clipe, ca sa comentezi ceva pe pagina mea de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top