You are here: Home » Personal » Nimic. Singură.
Nimic. Singură.

Nimic. Singură.

Îmi place să-mi iau câte o zi liberă în mijlocul săptămânii. Ce fac? Nimic. Cu cine? Singură. 🙂

Mă trezesc la ce oră vreau, beau cafea, fac un duș, mănânc tărâțele alea oribile care-mi fac bine (cică), după care mă bag înapoi în pat. Nici nu mă uit pe geam, iar storurile le ridic doar dacă e soare care să-mi învioreze plantele. Stau în semi-întuneric și mă uit la câte un episod din vreun serial mediocru, citesc ceva, ori croșetez. Mufeta zace și ea lângă mine, nici una nu spune nimic, nu mâncăm, nu bem decât apă, nu prea ne mișcăm. Și în nici un caz nu ieșim din casă.

Poate părea deprimant, adică deh, sunt la o înghețată distanță de o femeie prăsită, dar de fapt e un fel de relaxare de care n-am prea avut parte în ”tinerețea mea zbuciumată”. E liniște, și toată lumea e atât de ocupată (la muncă) încât mă simt puțin perversă în starea asta de semi-leșin. Îmi place să stau cu mine, am timp să mă gândesc la toate lucrurile care altfel mi-ar scăpa, departe de ce se mai poartă / ascultă / mănâncă, departe de păreri despre traiul banal și monoton, ce mai gătim diseară și unde mergem în concediu și mai ales … bani.

De fiecare dată când mă angajez într-o discuție mai amplă cu alții, mă simt distrasă de la cine sunt cu adevărat. Ăla și-a cumpărat casă, oare mai stau mult în chirie sau mă maturizez? Aia a devenit mamă a patra oară, eu o mai țin mult în egoismul ăsta infantil? Ăia se duc în Spania, eu nu cumva mă bucur ca o idioată când merg la Roman în loc să trag tare să vizitez Europa? Din-astea. Și-apoi îmi aduc aminte că toate lucrurile pe care alții le au / vor, n-au nici o valoare pentru mine. De ce să mă inspir din visele altora, de ce să mă compar cu ei, de ce să fie existența mea o competiție sau o copie după a altora? Eu n-am chef să plătesc rate, să-mi cumpăr case sau mașini pe care să le asigur, care să-mi mănânce timp și energie, a căror grijă trebuie să o port în fiecare secundă? Eu n-am nevoie de astea acum. Și, dacă tot e să fiu sinceră, sper să n-am vreodată. Nu-mi imaginez cum ar fi posibil, dar cred că o să am eu norocul ăsta, cumva.

Poate că ar trebui să răzbesc în mijlocul furtunii. Poate că nu voi deveni un pirat adevărat atâta timp cât stau în port. Dar nici n-am de gând să-mi izbesc barca de stânci dacă nu trebuie să ies în larg. Nici n-am de gând să pornesc în expediții către nicăieri de dragul călătoriei. Și n-am de gând să-mi cumpăr iaht. E fain și cu vâsle, însă întâi mă antrenez la mal. Singură. 🙂

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top