You are here: Home » Perspectivă » Tu ce vrei să fii când o să fii mare?
Tu ce vrei să fii când o să fii mare?

Tu ce vrei să fii când o să fii mare?

Văd pe FB zilele trecute un status al unei gagici care se mândrea cu un proiect la care a lucrat de zor. În același mesaj în care se bucura de realizarea ei, își cerea scuze familiei și prietenilor pe care i-a neglijat luni de-a rândul, cât a fost cufundată în muncă. Acuma, oricât de impresionant ar fi fost succesul ei, nu pot să mă abțin să-ntreb … pentru ce?

Înțeleg nevoia de bani, pentru că nu trăim cu aer sub cerul liber, dar când mai apucăm să ne bucurăm de viață, de câștigurile noastre, de rodul muncii? Eu nu pricep fericirea decât atunci când e împărtășită. Nu vreau să trag ca boul în jug de dragul de-a trudi, de-a aduna lei și euro, de-a mă făli cu un cont gras în bancă. Nu vreau să uit de familie și de oamenii dragi în timp ce mă-ngrijesc doar de rapoarte, prezentări, ședințe, sfârșituri de lună și bilanțuri de final de an. Nu vreau să nu răspund la telefoane sau mesaje personale, nu vreau să resping apeluri mereu fără să revin să aflu pentru ce-am fost căutată. Nu vreau să mă revanșez pentru absență cu scuze lamentabile sau cadouri scumpe. Nu vreau să aflu noutăți de pe facebook și nici să-mi văd oamenii dragi mai des în poze decât deasupra unei căni cu ceai unui pahar cu bere. Nu vreau să privesc în urmă cu regret, să-mi fac recensământul anului la birou. Nu vreau să scrie pe piatra mea de mormânt că am fost femeie de afaceri care s-a bucurat de un real succes financiar. Întelegeți voi.

Cred că oamenii care sunt îndrăgostiți de serviciul lor sunt foarte triști. E una să ai o viziune, un ideal, și să te zbați pentru el, și cu totul alta să faci parte dintr-un sistem care te exploatează cu fericitul tău consimțământ, cu încântata ta cooperare. E una să-ți dorești un viitor mai frumos, să vrei niște bani în plus ca să-ți permiți ceva care te face cu adevărat fericit, și alta să te motiveze faptul că alții câștigă mai mult și fac lucruri pe care crezi că le vrei și tu. E una să n-ai de ales fiindcă economia e așa cum e și e singurul job la care poți spera, și alta să te oferi jertfă pe altarul celor dispuși să te sacrifice.

N-am înțeles unii din foștii colegi care se interesau mereu de statul de plată al altora. Nu mă privește cât câștigă cel de lângă mine, atâta timp cât mie-mi ajunge ce am, cât fac ce-mi place, cât consider că-mi trebuie. Iată, directorul general are salariu de peste zece mii de euro. Foarte  bine. N-aș vrea să fiu în locul lui. Nu-mi doresc să-mi petrec toată ziua la serviciu, să răspund la mailuri și-n vacanțe, să mă bucur de viață o săptămână pe an (fie ea și-n Palm Beach – văd că e la modă). Și, de cele mai multe ori, pun pariu că nu pune capul în pernă împăcat. Și, de cele mai multe ori, îl omoară banii pe care îi are: cum să-i păstreze? cum să-i înmulțească? ori cum să-i justifice? cum să-i ascundă? cum să nu-i fie furați?

Ia luați o pauză. Uitați-vă la Love, Actually sau la ce vreți voi, numai să fie siropos sau să vă dea un impuls de emoție. Ieșiți la plimbare într-o sâmbătă înnorată (nu c-ar fi și de alt fel, în ultima vreme). Croșetați o căciulă (ok, asta e pentru mine, dar voi puteți să încropiți orice jucărie vă place, doar să munciți cu mâinile, departe de calculator). Faceți niște poze artistice cu o șosetă amărâtă aruncată aiurea prin casă. Gătiți ceva bun și simplu. Amețiți-vă cu niște vin fiert, indiferent dacă mâine mergeți la birou. Faceți dragoste marți seara, chiar dacă nu e în agenda voastră pe ziua aia. Faceți o faptă bună pentru că vă simțiți recunoscători pentru viața voastră și simțiți nevoia să-i ajutați și pe alții care nu-s la fel de norocoși, nu fiindcă e Crăciunul și trebuie să fim mai buni și să ne spălăm păcatele cu donații ca pe vremea Inchiziției. Dansați prostește cu pisica pe melodii de care v-ar fi rușine în public (niciodată împotriva voinței felinei, apropo). Cântați tare sub duș, să se amuze și vecinii. Luați-vă o zi liberă în mijlocul săptămânii, ca să faceți ni-mic! acasă, în pijamale și nepieptănate/nebărbieriți. Filmați-vă consoarta în timp ce gătește cartofi prăjiți, la miezul nopții, îmbrăcată doar cu niște chiloți și un tricou larg . Din-astea!

Și vă las cu două melodii care-mi plac (guilty pleasures) 😛 . Spor s-aveți la ce vreți voi, că timp nu este de-ajuns (decât dacă ne facem, dacă nu suntem prea epuizați și pentru asta).

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

3 comments

  1. “Ia o pauza!” e cea mai buna urare! Zau asa! O sa iau o pauza (si o sa ma gandesc la tine) si o sa ma bag sub paturica cu patrupedul ghemuit langa mine si o sa citesc o carte pentru sufletelul meu 🙂 Esti grozava! Te pup!
    P.S. O sa ma inspir din ce ai scris tu cand voi scrie cateva felicitari 😀 cu permisiunea ta!

    • Sper că ți-a priit pauza și că te-ai bucurat de compania lui Oscar (Mufi de obicei sare pe cărți, nu-i place când citesc).
      Cât despre felicitări … Inspiră-te! Mă simt onorată că apreciezi textul meu și că va ajunge la mai mulți oameni. 🙂

  2. uite un om care gandeste bine:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top