You are here: Home » Episoade » Suflet în sufletul neamului meu.
Suflet în sufletul neamului meu.

Suflet în sufletul neamului meu.

Mi-am petrecut cele mai multe veri ale copilăriei la țară. Atunci n-am știut să apreciez bogăția de învățăminte, și-acum îmi aduc aminte cu nostalgie de anii pe care aș vrea să-i retrăiesc vreodată, deși știu că asta n-o să se mai poată…

Făceam baie într-o covată de lemn, în care trânteam de cu dimineața niște ”căldări” de apă rece, și pe care-o lăsam peste zi într-un colț de grădină unde nu umblau găinile, ca să se încălzească de la soare.

Mâncam vișine direct din copac. Nu le spălam, nu mă îngrijoram de ”bogari”. Adică viermi.

Alergam cu tălpile goale prin bălțile de pe uliță, după ploile calde și repezi de vară.

Mă trezeam la 4-5 dimineața să merg fie la cules de fasole (cu prășitul era mai complicat), fie la spălat covoare în vale, la Pârâu. Încărcam țolurile făcute de străbunica mea într-un căruț, și mergeam pe jos câțiva kilometri până la locul cu apă rece. Până la 8-9 dimineața treaba era gata și ne așezam la masă: roșii și castraveți, caș și pâine pufoasă în coajă tare. Aveam apă rece de băut chiar acolo. După ospăț, ne duceam la capela micuță făcută de un om binevoitor care a pus și icoane și statui, o Biblie și niște cărți de rugăciune. Și acolo îi spuneam de toate lui Dumnezeu și ascultam liniștea cu care eram binecuvântați. Pe la 2-3, odată uscate țolurile, le încărcam și ne porneam în deal spre sat. Nu era ușor, dar râdeam în timp ce ne poticneam în bolovanii din drum, traversam șoseaua în grabă, și odată ajunse acasă ne apucam de treabă, curățenie și voie bună.

Trăgeam apă din fântână și udam grădina în fiecare seară.

Mâncam simplu și bun. Dacă tanti n-avea destule ouă, mai punea niște roșii și puțină apă cu făină în ”scrob”, și spunea râzând ”sporește-l, Doamne”, în timp ce amesteca de zor cu furculița. Dacă nu era salată, strângeam niște castraveți din grădină, îi spălam și-i tăiam felii, îi aruncam într-un castron de tablă, îi acopeream cu borș proaspăt și zvârleam și niște mărar. Încă mai cred că asta e cea mai bună invenție, deși n-am mai auzit să fi mâncat altcineva treburi din-astea.

Într-o zi am spart o statuetă cu Fecioara Maria. Era preferata străbunicii mele, femeie strașnică, muncitoare, bună dar severă. Mai să mor de frică, dar tanti mi-a zis că dacă o lipim, bunica nu vede. Ceea ce am și făcut. Fecioara Maria arată excepțional și-n ziua de azi, nici nu zici că n-a avut cap preț de-o după-amiază acum aproape 20 de ani.

Tanti făcea broderii la o mașină de cusut Ileana. Avea încă de pe-atunci hainele de înmormântare într-un dulap, puse la păstrare. Într-o cutie în șifonier avea broșe și pandantive cu sfinți și cruci. Avea o păpușă roșcată cu ochi albaștri, și un copăcel mic de plastic în care erau câteva maimuțe (nu m-am întrebat niciodată ce însemna, de unde-l avea și mai ales de ce-l ținea pe masă, într-o casă simplă cu țoluri pe pereți și icoane sub sticla de pe masă). E o femeie blândă și bună, pâinea lui Dumnezeu. E credincioasă, și mă ducea în fiecare seară la biserică, unde toate babele bătrâne (după cum ea le denumea) spuneau că semăn strașnic cu sora ei, bunica mea de pe mamă. Ăsta era un motiv de mândrie, și-mi pocnea inima de bucurie de fiecare dată.

Când trecea câte-o mașină, pe care o auzeam de departe și care-și anunța venirea cu un nor de praf, ne duceam tiptil după gard și ne uitam printre scânduri. Deh, nu erau prea multe de făcut la țară.

Vecinul din dreapta avea un copac mare, jumătate atârnat deasupra casei, din care noi ”furam” cireșe negre, mici, amare. Ne suiam pe tabla încinsă, sub acoperirea orânduielilor rurale – dacă e în curte la mine, fie și c-o cracă, nu-i bai dacă mă înfrupt – și ne murdăream în zece minute și pe la gură, și pe mâini, și pe tălpi. Apoi ne suiam în vișin și ne curățam acolo, într-o poftă neostoită parcă.

Am văruit cotețul găinilor și am vopsit tâmplăria casei. Cum m-am priceput.

O tundeam pe tanti. Nu era greu, trebuia doar o tăietură dreaptă cam sub ceafă. Am mai și greșit din când în când, dar oricum purta mereu batic și deci riscurile erau minime.

În fundul grădinii era un păr magic, de care n-am mai văzut în ultima vreme. Străbunica nu mă lăsa să mănânc înainte de vremea lor. Nu numai că eram pofticioasă și-ncălcam porunca, dar mai ales eram înciudată fiindcă rodul era copt abia după ce începea școala, și deci n-aveam sorți de izbândă să mă porcesc după cum îmi doream.

Casa avea o prispă pe care eu făceam parada modei în zilele-n care nu era treabă de făcut. Îmi luam pe mine toate hainele pe care le cărasem de la Roman, plus câteva împrumutate de la tanti și puse anapoda, după viziunea mea artistică de la vremea aia. Făceam pași în toate părțile, mă opream și mă prindeam c-o mână de-un stâlp de lemn și mă roteam mândră în jurul lui. După care mă spălam și puneam pe mine cămașa de noapte, ne rugam pentru noi, pentru vii și pentru morți și mai vorbeam despre una-alta, înainte să mi se facă somn.

Fugeam uneori și pe la alte neamuri, dar sufletul m-a chemat întotdeauna înapoi acolo. A fost casa mea, și-acolo am învățat multe despre viața satului, despre români, despre Dumnezeu, despre mine.

Foto antet

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

3 comments

  1. De castravesi proaspeti cu bors si marar chiar ca n-am auzit. 🙂
    Cred ca erau o alternativa pentru castravetii murati.

  2. Pai cred ca e o varianta romaneasca de tzatziki, numai ca in loc de iaurt se pune bors ! Cred ca are un gust ff bun ! Mie imi place ff mult borsul numai ca nu am mai baut de cand eram mic, asa ca acum mananc mai mult iaurt sau skyr. Skyr-ul e un soi de lapte acru islandez, din care s-a scurs zerul si care seamana cu iaurtul, dar e mai bun, chiar si ala degresat e mai bun decat iaurturile astea moderne industriale pe care le stiu eu, (ca probabil exista si iaurturi bune, numai ca nu le stiu eu, doar bunica imi povestea despre cand era ea mica si veneau producatorii la piata si aduceau un iaurt care se taia cu cutitul in felii ! Asa ceva nu am vazut eu niciodata, insa pot sa-mi inchipui ca la tara in Romania lumea nu ar fi stricat un asa iaurt pe castraveti, ci prefera sa puna bors, pt ca si tzatziki e mai apos, nu e asa gen crema). Si si borsul si skyr-ul au lactobacil plus alte bacterii, numai ca nu stiu daca borsul de putina autentic are si stafilococ asa ca skyr-ul, ca ala da un gust putin mai dulce.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top