You are here: Home » Perspectivă » Vrei să fiu prietenul tău?
Vrei să fiu prietenul tău?

Vrei să fiu prietenul tău?

A fost o vreme, cam pe când se potcovea puricele… bla bla, când nu știam cum să fiu prietenă bună. Nici spun că acum știu bine, dar am o idee mai clară despre cum e să mai și dau, nu doar să iau – am învățat de la niște băieți buni cu mine și frumoși la suflet. Dar să revenim la perioada de care ziceam la început! 🙂 În vremurile alea tulburate de diverse drame personale, închipuite sau nu, uitasem cum să fiu om. Și-mi dăruiam timpul și afecțiunea în mod necugetat, unor persoane care nu știau să mă aprecieze, care nu însemnau mare lucru pentru mine, care se grăbeau la ale lor în vreme ce eu îmi puneam sufletul și simțămintele pe tavă în fața lor. Ei bine, în timpul acela aveam o prietenă care îmi tot dădea fără să aștepte nimic la schimb, cel puțin la început, până s-a dumirit că eu nu prea vreau să ofer la rândul meu timp, afecțiune, prietenie. A fost odată, și n-a fost bine, dar acum că am mai crescut puțin la minte și-au mai dospit neuronii, mă simt cumva mai înțeleaptă.

Cred că la această maturizare a contribuit și karma: am găsit și eu oameni care nu știu să ofere, ci doar să primească. Așa că am învățat prin practică (scurtă, ce-i drept) că o relație (de data aceasta ne-amoroasă) nu poate exista atâta timp cât nu este susținută din ambele părți – dacă nu trage decât unul la căruță, nu ne urnim din loc, este? Ei bine, în cazul de care povestim aici eu nu văd vreo luminiță la capătul tunelului. Nu sunt supărată din cauza asta, fiindcă știu că nu toată lumea este capabilă sau pregătită să devină … intimă cu altcineva. Oamenii își construiesc ziduri în jurul lor și mult prea rar sunt dispuși să lase cetatea sufletului lor nepăzită de măști, precauții, principii, etc. Oamenii se păzesc să se afișeze așa cum sunt de fapt, se feresc să-și descopere adevăratele gânduri sau sentimente, se tem să devină vulnerabili.

Eu am devenit mai … dezinhibată. Câteodată mă surprinde cât de sinceră pot fi, dar desigur că mă mai ascund atunci când nu-s în largul meu într-un grup de oameni. Cred că viața e prea scurtă ca să ne protejăm de toate dramele posibile. Cred că oamenii sunt frumoși dacă avem răbdare să-i descoperim, dacă vor să ne lase în lumea lor. Și mai cred că n-am de gând să revin la cum am fost, mai ales acum că știu cum e de partea cealaltă. Nu am devenit sociabilă, nu vă speriați, dar sunt mai tolerantă și mai îngăduitoare, mai generoasă și o idee mai altruistă, ceva de neînchipuit parcă! Asta pentru că vreau să păstrez în viața mea niște oameni care (încă) nu știu cum să mă lase în viața lor.

Ați încercat vreodată să fiți prieteni cu unii care nu-și doresc decât amici? Ați povestit vreodată cele mai intime și sfâșietoare drame în fața unora care nu fac decât să poarte conversații sterile pe care le-ar putea la fel de bine purta cu persoana care stă la coadă la pâine în fața lor? E aiurea. Dar cel mai uimitor lucru este că n-am fost deranjată de chestia asta. Deși introspectiv dezarmant și conflictual, faptul că am fost în ambele tabere s-a dovedit a fi o minune deghizată.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

One comment

  1. In anumite cazuri poate fi si o eroare de traducere, cred eu, adica exista si niste chestii independente de cea mai mare abilitate sau bunavointa sau experienta de care ai putea da tu dovada, pt ca in mod real nu ai cum sa stii vreodata mai mult de maxim 2 limbi/limbaje la nivel de lb materna, si pana si in legatura cu alea 2 exista inca si acum controverse daca efectiv se pot asimila ambele la nivel de perfectiune 100 % sau se pierde un mic ceva din fiecare sau rezultatul iese usor imperfect. (Desi asta nu inseamna ca lumea nu trebuie sa invete limbi straine la nivel de bilingvism sau trilingvism timpuriu, si desigur ca e vorba si de alte chestii decat strict de cuvinte sau gramatica, sau oricum gramatica se imbina si cu emotii, senzatii, muzica, mirosuri, vibratii si alte simturi.)

    Oricum, eu voiam sa-ti recomand sa vezi filmul Lost in Translation, ca mie mi s-a parut ca adreseaza si aceste aspecte mai imperfecte ale incercarilor de interactiune comunicativa umana, si pare a prezenta si partea care e datorata strict indivizilor respectivi insa si partea mai incerta care poate nu depinde asa de mult de motivatia lor mai mult sau mai putin bine intentionata, insa de ce oare depinde ramane la latitudinea spectatorului sa decida, ca poate fi si de mediu insa poate si de altceva mai dificil de descris sau identificat, drept care ofera si posibilitatea unei “consolari” artistice sau chiar si filozofice. Mie mi-a placut filmul asta ff mult, insa nu as putea sa descriu foarte bine de ce. Insa cand am citit textul tau, chiar mi-am imaginat ca iti pui poate aceleasi intrebari pe care mi s-a parut ca si le-ar fi putut pune si personajul interpretat de Scarlet Johansson in acel film, desi ea de fapt nu si le punea in mod activ sau direct, ci doar le exprima traind prin acele experiente. Oricum, eu la filmul ala m-am gandit in timp ce citeam textul de mai sus.

Leave a Reply to Rudolph Aspirant Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top