You are here: Home » Episoade » Au fost și eșecuri, vor fi și succese
Au fost și eșecuri, vor fi și succese

Au fost și eșecuri, vor fi și succese

Din toate joburile la care aș fi avut o șansă și care n-au fost să fie, am rămas cu două regrete.

Primul este în cadrul TMUCB, o companie despre existența căreia știam încă de când am intrat în câmpul muncii pentru prima oară. Detaliile despre firmă îmi erau cu totul necunoscute până când, ura! am fost chemată la interviu pentru un loc de muncă în cadrul departamentului tehnic. În momentul acela am crezut sincer că pot face un pod emoțional între ce am simțit atunci când am început activitatea în corporație și ceea ce urma să fie în capitală. Când am ajuns la sediu, când am realizat că drumul până acolo este scurt, că împrejurimile par cumva de poveste în comparație cu părerea mea generală despre peisajele din București, și clădirea în care urma să profesez, în închipuirile mele, era fix după visele-mi nerealiste, mi-am pus sufletul pe tavă și mi-am exteriorizat fără rușine disperarea de-a lucra acolo. Mă mutasem cu toate cele doar de vreo două săptămâni și mi se părea că Universul mi-a zâmbit și mi-a făcut cu ochiul complice, atent la dorințele mele. În cadrul primei întrevederi am dat un test pe care l-am și luat, având în vedere că la vreo câteva zile am fost chemată pentru o discuție cu directorul tehnic. Se pare că aceasta din urmă n-a mers prea ok, iar răspunsul din partea lor s-a lăsat așteptat mult și bine. Am mers acasă plină de speranță și, pe măsură ce timpul se scurgea, resentimentele mele au început să înflorească. Mi-a fost greu să accept că ”încheierea” n-o să mai vină, și până-n ziua de azi mă întreb unde am greșit.

Al doilea regret este Renault. Job description-ul era cam ambiguu, pentru că ei nu căutau om pentru un post anume, făceau un fel de angajare în grup și deci urmau să se decidă asupra mea abia după o analiză inițială a abilităților mele. În cadrul primei întâlniri am stat de vorbă cu o tipă de la HR, prietenoasă și curioasă, care, printre altele, m-a informat că urma să dau un test de inteligență. Nici o problemă, mi-am zis, încântată de faptul că nu era nevoie să știu să învârt vorbe și să ”aburesc” pe cineva, ci urma să fiu judecată după merite. Am trecut cu bine de hopul asta, nu că aș fi avut eu vreo îndoială, dar, din păcate, a urmat din nou, ca-n povești, proba cu balaurul: am fost chemată, la scurt timp, pentru o discuție cu directorul tehnic. Individul era tare simpatic,iar conversația a fost interesantă, într-o notă animată, fără pauze pentru replici regizate.

– Văd aici c-ai făcut și Școala de Muzică. (zâmbește)

– Da, 7 ani.

– Mhm, un talant îngropat.

– (mă blochez o secundă, am o mică revelație) Da…

– Și matematică-informatică la liceu, nu?

– Da.

– Alt talant îngropat.

Și a continuat așa (cu întrebări capcană pe care eu mi-am zis că le-am stăpânit cu succes) într-un mod atât de plăcut, încât am simțit o urmă de tristețe când s-a ajuns la formulele de încheiere. Acesta a fost un om care mi-a amintit despre plăcerea conversațiilor și care m-a determinat să fac un recensământ al alegerilor de viață. Din păcate, însă, se pare că lui nu i-a plăcut de mine.

Acum am un job ok, relaxat, care-mi permite gestionarea timpului după pofta inimii, care nu mă plictisește și care este plătit relativ ok (comparativ cu ce aș găsi pe ejobs, de exemplu. ha!), însă nu am nici o satisfacție reală. Nu simt că-mi aduc contribuția la ceva, nu învăț nimic nou, nu găsesc provocări. În plus, mai scriu și câteva rânduri la o revistă lunară, sub un pseudonim – mă enervează faptul că textele mele sunt ciuntite de o femeie care habar n-are când să oprească o frază, mutilând sensul și fiind preocupată doar de încadrarea în pagină, deci nici pe asta n-o consider activitate satisfăcătoare. Din acest motiv, ieri m-am decis să învăț ceva nou – din cărți, singură, cu un pix și-un caiet. Habar n-am dacă o să-mi folosească, dacă cineva o să mă angajeze în domeniu fără studii cu diplomă ci doar pe baza cunoștințelor pe care (sper eu acum) să le acumulez. Dar simt nevoia să fac antrenamente cu neuronii mei, și să învăț ceva cu adevărat util. Pentru viață. Pentru mine.

Foto antet

anigif_enhanced-buzz-24823-1387220712-16

Foto

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

16 comments

  1. Toti ajungem in domenii in care ne simtim inutili, e totusi vorba unui sociolog care spunea ca urcam in ierarhie pana cand devenim incompetenti.
    Tu sa fii fericita cu hobby-urile tale.

    • Păi, și-atunci ce se întâmplă cu fazele alea motivaționale în care ”dacă-ți place ce faci, nu trebuie să muncești nici o zi în viața ta”? Să vină oare satisfacția doar din hobby? Păi atunci de ce să fiu nemulțumită minimum 40 de ore pe săptămână și bucuroasă 4 ore cât apuc să croșetez? 😀 🙂
      Eu sper în continuare să găsesc ceva care să mă împlinească. Deși, drept să zic, a fost destul de greu și traseul până la jobul ăsta mediocru. =))))))

  2. eu as vrea sa stiu ce inveti de una singura, cu pixul si caietul. vreo limba straina?:)

    • Nu o limbă străină, deși mi-a trecut și asta prin cap. Am început să repet franceza prin decembrie, dar momentan fac o pauză, că nu mai am nevoie.
      Acum, adică de azi 😛 m-am apucat de … (cum să spun ca să nu spun și să cobesc?) ceva legat de fizică. 😀

  3. Bravo că te-ai apucat de învăţat ceva nou! 🙂 Succes şi să-ţi fie de folos!

    Legat de muncă şi hobby-uri: pentru mine, de exemplu, satisfacţia vine din chestiile pe care le fac din plăcere, dar în primul rând în ritmul meu şi fără compromisuri. Sunt ok cu ce muncesc acum pentru bani, dar dacă ar fi să mă agit să scot bani doar din pasiuni nu mi-ar mai plăcea deloc, m-aş simţi prea stresată de necesitatea finanţelor ca să mă mai bucur de hobby-uri. Citatul menţionat de tine în comentariul de mai sus funcţionează, însă doar pentru unii oameni şi doar pentru anumite pasiuni.

    • Multumesc, sper sa-mi iasa treaba! 🙂
      In ce priveste citatul, eu il inteleg in sensul in care sa-ti placa ce faci, dar sa nu fie neaparat un hobby – doar o activitate pe care sa o faci cu draga inima. Prin hobby eu inteleg altceva, dar mi-e greu sa explic in cuvinte, mai ales acum (am avut o zi grea).

  4. Eu mi-am dat seama ce ar fi trebuit sa raspunzi la interviul de la Renault in loc sa fii de acord cu afirmatiile directorului in mod pasiv, ba chiar sa te si atraga asa ca si cum ai fi fost la o sesiune de psihoterapie, (ca sefii si managerii si directorii asteapta sa primeasca ei psihoterapie de la angajati, nu invers). Cand a zis de talent ingropat, trebuia sa il contrazici si sa ii spui ca datorita acelor exercitii disciplinate in domenii aparent fara legatura cu tehnologia, te-au ajutat sa fii un angajat multilateral dezvoltat si disciplinat plus creativ totodata, care va contribui in moduri flexibile, complexe si profitabile pt Renault, deoarece chiar si de aia ai ales acea companie, recunoscuta in lume pt provocarile extrem de dificile pe care le creeaza pt angajatii ei, fie ei directori sau angajati simpli. Plus la faza asta sa te uiti la el aratandu-ti disponibilitatea sa ii canti si o serenada la vioara in caz ca va avea o zi stressanta in postul lui deosebit de stressant de director. Efectiv sa il faci sa viseze la zilele cand nu era director ci doar un tanar boem, si sa se relaxeze. Adica nu trebuia sa il faci sa munceasca punandu-ti intrebari. Omul ala parca cerea sa fie luat asa in brate. Ca se vede cat de deprimat si stressat era din intrebarile oarecum ititabile si cinice pe care ti le-a pus. Ca el vorbea despre el cu sine insusi, in nici un caz nu te bagase in seama pe tine, chiar daca tie ti s-a parut ca te-a inteles.

    • Desi partea a doua cu serenada ocrotitoare nu trebuie aplicat la toti directorii, pt ca majoritatea nu vor sa recunoasca fata de sine cat de stressati sunt. In cazurile astea, in paragraful 1, se pune o privire complice, ca si cum esti tovaras de suferinta cu el, insa pe urma se ridica barbia sus ca Scarlett O Hara si se arata ca tu, datorita paragrafului 1 multidezvoltat, esti optimista pt viitorul acelei companii si al valorii actiunilor sale pt angajatii contributori, si astfel vei fi un sprijin de nadejde pt ca el sa castige un bonus mai mare de Craciun.

      • Eu de obicei aleg partea a 2a pt ca pur si simplu nu suport directorii deprimati care cersesc psihoterapie de la angajati. Adica efectiv imi vine sa le zic, bine, ok, stiu ca viata e stressanta pt dvs, dar totusi hai la treaba dl director, uite, luati exemplu de la mine cat de optimist sunt ! Insa unii sunt asa de deprimati incat prefera psihoterapie ocrotitoare. De obicei eu ma sperii de o asemenea raspundere, plus imi stric parerea si despre firma respectiva, (asa ca in cazul de mai sus), si nici nu mai imi doresc sa lucrez acolo daca pate chiar asa de rau

        • Eu in cazul specific de mai sus, as fi resimtit chiar impulsul (nerecomandabil) sa-l congrunt chiar, zicandu-i, Zau, chiar asa ? Hai, sa nu exageram. Insa a propos, just in case, cand este ultima oara cand ati fost la medicul de familie sa vedeti cum stati cu tensiunea, si, scuzati-ma ca va intreb, aveti cumva cazuri de depresie in familie, plus cat alcool consumati si cat de des ? ” plus dupa aia I-as fi dat un mic test de screening de memorie si de testare a realitatii, de gen ca l-as fi intrebat, ati mancat azi de diminrata si ce anume , plus este adevarat ca actiunile Renault sunt in scadere sau e doar un zvon ? Credeti ca acel zvon e plantat de NaSa sau de Putin cumva ? Va simtiti cumva vinovat raspunzator dvs pt acest lucru ? Nu credeti ca este totusi exagerat ? Plus zau am devenit atat de panicat de intrebarile dvs ca nu ma pot abtine sa nu va intreb, ati avut recent ganduri suicidare, mai ales stiind ca barbatii de varsta mijlocie sunt la risc plus in Romania rata recenta a deceselor prin suicid la barbati este 6 barbati la 1 femeie, nu 4 cum fusese inainte de Revolutie si cat esye media europeeana ?”

          • Zau, eu sincer intru in panica daca vad directori din astia chiar asa de deprimati, plus mai ales daca m-as gandi sa fie el directorul meu si sa trebuiasca sa ii ofrr eu psihoterapie de suport…eu nu pot sa sufar asta. Dar cred ca tu esti mai empatica decat mine, chiar ai simtit ca poate existaun moment de comunicare si intelegere intre voi, pe cand eu m-as fi enervat automat, (repet, in mod impulsiv si total nerecomandabil), pt ca mie nu-mi plac barbatii de varsta mijlocie deprimati, mai ales sa fie cumva ei sefii mei si sa trebuiasca sa fiu social politicos cu ei. Chiar si daca nu as fi pus desigur intrebarile de mai sus, chiar cand am citit textul de mai sus, primul meu impuls a fost sa il confrunt. Chiar am avut speranta o clipa ca pusese intrebarile alea asa in mod expres, ada gen de sa vada ce zici plus sa stie deja cum sa te apuce dupa ce vei fi angajata, (nu neaparat cu intentii rele), dar dupa cum ai scris, mie mi s-a parut ca omul vorbea destul de spontan si sincer, ca altfel nu cred ca ai fi simtit acea aparenta caldura si intelegere din vocea lui. Si pe mine in real life, in conditii de lucru, plus mai ales la un job interviu, ma irita ff tare sa resimt un astfel de nivel de sinceritate de la superiorii mei ierarhici. Mai ales daca sunt deprimati. Zau, nu cred ca sunt bun la relatii din astea umane in mediul de serviciu. Cum aud pe unul ca se vaita, sau prezinta pesimis exagerat, fie ca mi-e coleg sau superior, cum imi vine sa-i tai macaroana….si stiu ca nu e bine ! (E total nerecomandabil.)

            • Mi s-a mai spus ca sunt cateodata empatica. Au fost oameni pe care aceasta caracteristica a mea chiar i-a impresionat (fiindca de cele mai multe ori nu-mi arat adevaratele emotii) si i-a ajutat. Cred ca o fac instinctiv si inconstient, depinde daca ma simt suficient de confortabil cat sa las garda jos. 😀

      • Eu nu inteleg de unde ai dedus tu ca e deprimat. Nu spun ca n-ai dreptate, doar ca n-am oferit cine stie ce detalii, iar singurul “citat” din conversatie a avut scopul mentionarii parabolei din Biblie. Daca stau sa ma gandesc bine, da, ai dreptate, cred ca era tare deprimat, dar n-ar fi recunoscut nici in ruptul capului. Facea eforturi deosebite sa para “fresh”, dar acum realizez ca erau doar de fatada – la momentul respectiv aveam altele pe cap, si eram si cam emotionata.

    • Discutia a fost animata. Singurul moment mai lesinat a fost asta cu talantul, dar numai pentru ca m-a mirat profund ca stie parabola. Foarte putini oameni, din cei pe care-i cunosc, stiu despre asta, si aproape niciodata (cu o singura exceptie) nu am auzit talantul mentionat in viata de zi cu zi. Dealtfel, ne-am distrat bine, adica a fost ca o scena din filmele alea in care doi oameni aproape ca-si completeaza reciproc frazele. Tocmai din acest motiv m-am mirat teribil cand nu m-au mai sunat.

  5. Ha ! Ha ! Ca sa vezi cat de zapacit si din burta am scris ca eu nici nu mi-am dat seama ca era vorba de o pilda, pt ca nici nu remarcasem ca zisese talant si nu talent, si de fapt chiar daca citeam ca a zis talant tot habar nu aveam de pilda aia, ca abia acum am citit despre ea, si nici nu m-as fi gandit decat tot oricum, chiar inca si mai abitir, ca omul ala utiliza un vocabular mai special pt ca era destul de preocupat de problemele lui personale si interactiona cu lumea prin prisma lor, ceea ce ar fi fost si mai ingrijorator ! Zau, pai acum citind despre acea pilda nu inteleg de ce te-ai bucurat de vreme ce in acea pilda omul care a ingropat talantul e dat aparent ca exemplu negativ, (desi nu cred ca asta voise sa zica apostolul Matei, ci asta zice cel care descria aceasta pilda de pe un site de pe Internet, dar nu sunt sigur ca asta e intrrpretarea corecta…mai caut si revin…). Zau, dartotusi nu prea cred ca acel director era un mare filozof, si probabil iti comunica faptul ca din punctul lui de vedere ai gresit, ceea ce desigur ca nu corespunde realitatii obiective ci realitatii nevoilor lui plus poate si a perspectivei lui dezamagite sau deprimate). Tot ce sper acuma, dat fiind si ca o luase pe teme religioase total pe afara de contextul potrivit, deoarece totusi erai la un job interviu, ca motivul pt care nu ai mai auzit de la el sa nu fie cumva ca l-o fi dat afara, sau, cine stie, ca s-o fi retras intre timp la o manastire, ca totusi sper din toata inima ca nu a incercat sa se sinucida…

    Disclaimer: am scris numai din burta si in stil oarecum parodic (la care nu ma pricep) fara vreo legatura cu persoane reale adevarate, (dar chiar si asa doresc sincer sa atrag atentia tuturor directorilor lumii aflati in pozitii profesionale stressante sa nu se simta rusinati daca sunt deprimati, si sa caute sa obtina ajutor)

    Revin dupa ce aflu mai clar daca omul care a ingropat talantul ar fi trebuit sa fie dat exemplu negativ din punct de vedere clasic iudeo-crestin.

  6. Aoleu ! M-a apucat si durerea de cap citind despre posibilele interpretari ale acestei parabole, insa concluzia mea preliminara ramane tot aia cum ca acel director nu vorbea cu tine cat vorbea cu sine insusi despre propriile lui probleme, si zau nu cred ca erai totusi la un job interview pt o pozitiie de suporter moral al directorului, asa ca nu cred ca trebuie sa iti faci probleme ce o fi vrut sa zica si de ce, si ce legatura avea cu interviul, (ca probabil ca nu avea oricum), cel mult daca te-a impresionat asa de mult, sa spui o rugaciune pt sanatatea lui, sau eventual sa ii dedici un acatist ca sa se roage alti intermediari profesionisti pt el. Zau, ce sa ma mai chinui cu ce au avut de zis patriarhul Damiel, artistul Rembrandt, dl Bertold Brecht, ba chiar si sociologul specializat in filozofia stiintelor tehnice Robert Merton (care a si inventat un soi de lege filozofico-stiintifica numita efectul lui Matei) despre acea parabola…zi si tu asa statistic, cati barbati de varsta mijlocie cu job de director tehnic, chiar si mai inclinat poet sa fie fiind din cultura romana, ar tinde asa din prima sa inceapa sa vorbeasca in parabole unei persoane tinere sub varsta de 30 de ani, incantatoare si sanatoase si dornice de munca si de dezvoltare personala si profesionala in cadrul unui colectiv cum pare a fi acela prezentat pe website-ul firmei Renault ?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top