You are here: Home » Episoade » Cum am terminat-o cu 2013 și mai ales cum l-am apucat pe 2014 de-un picior
Cum am terminat-o cu 2013 și mai ales cum l-am apucat pe 2014 de-un picior

Cum am terminat-o cu 2013 și mai ales cum l-am apucat pe 2014 de-un picior

La așa titlu, ar trebui să scriu ceva interesant, dar nu pot, că n-am toate cuvintele la mine. De fapt, cred că am prea multe, fiindcă (re)învăț franceză și după doar câteva exerciții îmi zumzăie-n cap expresii și conjugări. În fine, ideea este că țin (și plătesc, mai nou) blogul ăsta cam degeaba, așa că pentru cei curioși care nu s-au lăsat păgubași și încă mai verifică dacă trăiesc, las scrise câteva rânduri cu aventurile mele modeste (varianta cenzurată) din ultima vreme.

Așadar, s-a dus și 2013, în sfârșit. N-a fost un an bun cu mine, și nici mie nu mi-a părut rău după el, odată ce m-am văzut cu 2014 în brațe. Deși finalul mi-a adus cadouri extraordinar de frumoase, de toate felurile, momentele bune s-au lăsat așteptate cam până-n preajma Crăciunului, când am avut parte de tot ce mi-am dorit: cea-mai-mare-dragoste și o familie caldă și rotundă, cărți bune și bijuterii nemaipomenit de frumoase, pisici care împart teritorii și oameni care au vrut să se bucure alături de noi. Asta, desigur, după dezamăgiri și eșecuri și tristeți și paranoia și câteva șuturi în fund (care încă aștept să se dovedească a fi pași înainte). Mda, desigur, compensează. 🙂

De Revelion am fost răcită bocnă. Habar n-am dacă aceste cuvinte sunt suficiente pentru a descrie starea în care eram, așa că voi detalia: aveam o stare de parcă eram high, tușeam de nici nu-mi puteam trage sufletul câteodată, și mai ales și cel mai tragic, aproape mi-am pierdut vocea. Am încercat să mă abțin să nu vorbesc, să mă păstrez doar pentru comunicare serioasă și relevantă, dar se pare că a fost împotriva firii mele. Aveam la mine sirop și pastile, și n-am putut nici măcar să mănânc sau să beau sau să dansez prea mult, dar am fost cu prietenii așa că altceva nu mai contează, nu?

Ca să fiu om în toată regula, am apelat la vreo două leacuri băbești, fiindcă refuz să mă tratez cu antibiotice – am considerat că nu-i cazul, având în vedere simptomele. Așadar, am tras o gargară cu apă caldă și sare, de-am scuipat în batiste vreo oră și-am crezut că nu mai pot înghiți salivă toată ziua. Oribil. Nu recomand. Apoi am testat o rețetă de la un prieten: se fierb două lămâi întregi, în coajă, până devin moi, după care se scobește conținutul și se amestecă frumos cu niște miere de albine. În mod paradoxal, acest ”medicament” este acru de strepezește dinții și dulce de-ți vine greață. N-a funcționat, așa că toată petrecerea de Revelion am avut nevoie de translator – o persoană căreia să-i șoptesc ceva, și care să transmită mai departe cu vocea ridicată sau cel puțin normală. Desigur, acum sunt bine, dar s-a dus noaptea dintre ani. Tocmai de asta spun că mă distrez când vreau eu, nu când este programată treaba conform normelor sociale sau culturale, etc. 😀

Am fost și la o înmormântare, fiindcă toate bucuriile de care am avut parte s-au ”echilibrat” cu moartea unei rude. Am tras o fugă până la Iași, unde, printre altele, speram să trăiesc un adevărat orgasm al papilelor gustative cu pizza lacto-vegetariană de la Mamma Mia, dar, bineînțeles, nu mai este cum era odată, așa că s-a dus și pasiunea mea arzătoare pentru dulcele târg. Am găsit o poreclă frumoasă pentru fratele meu (a refuzat-o și mi-a interzis să-i mai spun așa), am vizitat și cam toate rudele cu care avem legături frumoase, am făcut și ceva birocrație, deci au încăput de toate în acest cumva-minunat-prea-lung concediu.

Ce-mi propun pentru anul ăsta care se anunță deja interesant? Din ce pot dezvălui acum:

  • să citesc mai multe cărți (mi-e rușine cu lecturile de anul ăsta)
  • să devin mai tolerantă și mai răbdătoare (n-am zis că e musai să fie realizabil…)
  • să slăbesc vreo 2 kilograme și să fac mai multă mișcare
  • să gătesc mai des și mai variat
  • să scriu mai mult, muuult mai mult, pe blogul meu măcar (și eventual să comentez la alții)
  • să-mi găsesc jobul pe care mi-l doresc fără să mi se pară că nu s-a creat încă
  • să iubesc mai mult.

Data viitoare vă povestesc despre jocuri care topesc prietenii, strică relații și distrug căsnicii.

Pe curând!

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

10 comments

  1. Un an frumos și mai prietenos îți doresc! Să ți se împlinească dorințele dezvăluite, dar și cele mai ascunse și mult spor la scris! 🙂

  2. Hai să avem un an nou în care să ne facem de cap şi să ne îndeplinim dorinţe! 🙂
    La mulţi ani!

  3. Pe mine initial m-a atras titlul articolului care mi-a amintit de titlurile unor povesti scise de dl Carl Sandburg in culegerea Povesti din Tara Rutabaga. Dupa ce am inceput sa citesc am avut initial un sentiment de ingrijorare legat de o posibila tornada care ar putea sa te ia pe sus departe de blog si de cititorii lui, insa desi vad ca te-a ametit asa usor de colo colo, facandu-te si sa tusesti la un moment dat, catre sfarsit ai reusit sa revii cu picioarele pe pamant plus cu intentii chiar solid serioase fata de blogosfera. Zau, chiar seamana cu acele povesti, insa nu e vorba de vreo acuzatie de plagiat, era mai mult legat de ritmul si atmosfera unui sezon de tornade in Tara Rutabaga.

  4. Nu poate decat sa ma bucure dorinta de culturalizare a neamului romanesc… Chiar daca ieri, cand, la casa de bilete a Teatrului National, am dat peste o coada de 40 de persoane, nu gandeam tocmai la fel… 😀

  5. Un joc din-ala e Remi. :)))
    Sper ca esti mai bine acum cu gatul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top