Și trece.

A doua zi, după un somn sănătos, vă spun cu mâna pe inimă că nu mai vreau să pierd nici un minut din luna asta minunată fiind supărată. Eu sunt o fată mișto, chiar pot fi o companie plăcută și un prieten bun – iar omul ăla care nu mă vrea n-are decât de pierdut. Am întins mâna prietenește, am vorbit frumos, mi-am mușcat limba atunci când compromisul trebuia să fie făcut doar de mine, am încercat să înțeleg și am alungat vorbele care nu mi-au plăcut. Dar am obosit.

Și, ca de fiecare dată când nu mai am resurse să repar o relație, ard podul ca să-mi lumineze calea mai departe, și ca să mă despartă iremediabil de trecut.

Am tot ce-mi trebuie. Serios, chiar am. Nu am nevoie de nimic în lumea asta, și mă bucur de o viață bună, de tot ce mi s-a oferit cu drag de către univers, și trăiesc senzații magice. Nu voi lăsa un mic eșec emoțional să-mi strice ceea ce cu greu am obținut, după multe chinuri și furtuni.

Acestea fiind zise  … azi e bine. Am împachetat cadourile și le-am ascuns, am făcut planurile pentru evenimentele care acușica se apropie, și mă odihnesc. Anul ăsta o să se termine bine – cel mai bine.