You are here: Home » Episoade » A tunat și ne-a adunat. La bloc!

A tunat și ne-a adunat. La bloc!

Eheee, viața la bloc e mi-nu-na-tă! Unde altundeva găsești așa adunătură pestriță de oameni care, pe-alocuri, întăresc dorința lăuntrică de-a te muta într-un colț de lume în care vecinii sunt la sute de kilometri distanță și pot fi evitați 360 zile pe an fără eforturi?

Azi am două povești, una veche și-una mai nouă, ambele comice, dacă n-ar fi semi-tragice.

În ordine cronologică:

1. Fiecare noapte, furtunoasă

Într-o seară sună careva la ușă. Deschid, îndemnată de Alfa-Boo care meșterea ceva prin casă (eu nu interacționez decât obligată cu alți oameni, maaaaai ales vecini), și dau cu ochii de un individ pipernicit care se uită buimac la mine.

El: Ăăăă, bună seara. Aici stătea un bărbat, am vorbit cu el mai demult. E … prietenul?

Eu: Da.

El (evident încurcat, pierduse șirul gândurilor și încerca să se adune) : Ăăăă, da… Am o rugăminte. Știți, stau la apartamentul de dedesubt și … tavanul nu e atât de gros, și vibrează când călcați. Mă culc și eu târziu, pe la 11-12, dar mă deranjează fiindcă uneori se întâmplă să se audă pași și după ce adorm. Na, înțeleg situația, programele diferite, etc, dar plafonul e subțire…

Eu: Păi, nu e vorba doar de noi. Avem o pisică, și uneori sare de pe mobilă și poate se aude și asta.

N-am vrut să spun că am remarcat și eu că pachidermul meu iubit calcă apăsat cu cele multe zeci de kilograme ale sale. Eu sunt mititică și atentă și grijulie cu sentimentele celorlalți vecini, dar nu toți putem fi atât de altruiști, hihi. Vecinul meu se uita la mine de parcă îi prezentasem cea mai mare enigmă și viața lui depindea de rezolvarea ei. Într-un final, după jumătate de minut de concentrări intense, îmi spune pe un ton resemnat și cu subînțeles:

– Aveți pisică?!?! Ooooo. Așa se explică multe… Mulțumesc. Oricum, vă rog să încercați să pășiți mai ușor prin casă la ore târzii, și … noapte bună.

Am închis ușa și am început să mă gândesc la ce mi-a zis. Cum adică ”se explică multe”? Adică … ce? Și atunci mi-am dat seama că el probabil a auzit multe din conversațiile mele cu pisica, adică vocea mea care se ceartă cu cineva (pe care, vecinul, nu și-l închipuia în formă felină): nesimțito, ieși afară din baie! ce cauți aici? dă-te jos de-acolo! chiar m-am supărat pe tine! nu mai avem ce discuta! m-am săturat să-ți strâng rahații! pfoai, ce pute, ce-ai făcut aici? nu mai vezi nimic de mâncare, acum jumătate de oră te-am hrănit! Etc. Dacă stau să mă gândesc, normal că omul și-a imaginat că la noi e casă de nebuni, că doar n-avea de unde să știe că eu vorbesc cu animale și le înjur și le fugăresc. Da, într-adevăr, s-au explicat multe …

2. Povestea proștilor

Cred că am relatat  mai demult despre vecinii mei de vis-a-vis care-și depozitează pe hol o grămadă de prostii. E vorba de o familie cu doi copii, băieți, la vârste solicitante pentru părinți și vecini deopotrivă. Înainte era doar femeia cu ei, acum văd că locuiește și ”bărbaxu”. Pe scara noastră sunt, la mai multe etaje, un fel de delimitări de grilaj, pentru patru apartamente (într-o parte a scării) probabil pentru siguranță, dar deasemenea e avantajos mai ales pentru cei care au bicicletă și o pot lăsa și lega înafara apartamentului. Mie îmi convine acest aranjament, numai că în cazul nostru particular, cucoana mai devreme menționată ocupă spațiul ăsta cu prostii. M-am enervat o singură dată, când, pe lângă bicicleta și căruțul și trotineta veșnic prezente, mai era lăsat încă o jucărie voluminoasă care restrângea spațiul disponibil la jumătate. Dar a trecut și asta, și am revenit la traiul obișnuit – aparent, doar eu, fiindcă unul din vecini (o bănuiesc pe duduia de vis-a-vis dreapta, care are un câine-vițel de te țârâi în pantaloni când îl vezi, deși blând și jucăuș – susține stăpână-sa) a scris un bilet politicos cu subînțeles de disperare. Notița zicea ceva de genul : ”spațiul acesta este comun, și toți avem chestii care nu încap în garsoniere, dar nu deranjăm, bla bla”. Aparent, familia vizată s-a ofuscat și a scris pe verso un text pentru disculpare și remediere pasiv-agresivă a conflictului. Revin și la ăla, dar mai întâi menționez că ăștia nu-s cei mai isteți indivizi de pe planetă, și nici cei mai buni vecini. În primul rând, o ard cu fripturi 99% din timp, mirosul a început să mă enerveze, deși la început nu era rău. E frustrant fiindcă eu aerisesc și mereu miroase frumos în casă pentru că e curat și aprind bețișoare parfumate și am odorizante, etc, dar degeaba, deoarece nimic nu este etanș și deci se amestecă santalul și liliacul cu puiul cu mirodenii, câh-câh. Într-o seară, venind cocoșați de la supermarket cu plasele ticsite, ne urcăm în lift cu babalăul de peste drum care se chiorăște în sacoșe și ne avertizează că mâncă cam mult fast-food. Wtf? Adică pastele integrale, soia, apă plată, ulei extra-virgin, migdale și alune de pădure, orez, cușcuș, etc șamd sunt fast-food? Sau asta era o încercare cretină de-a face conversație măruntă?  În plus, de ce-și bagă nasul în sacoșele mele? În fine, revenind la evenimentele din weekendul ăsta.

S-a pus un mic protest politicos, și ei au răspuns.

IMAG0845

 

Poza e doar pentru atestarea întâmplării celor povestite, fiindcă nu trebuie să vă chiorâți în ea ca să aflați ce zice, vă spun io:

Dragi vecini,

Și pe mine mă deranjează foarte multe lucruri, de exemplu: am păr de câine pe hol, la ușă pe preș, pe balcon, mi se trântește ușa de la grilaj zi și noapte, etc. Îmi latră câinii noaptea și nu ne putem odihni (…).

Dacă mai aveți ceva de spus, vă rugăm să ciocăniți la ap. xx (al lor, adică).

Pentru depozitarea lucrurilor am acceptul de la proprietar! O să-mi țin lucrurile în fața ușii, să vedem pe cine mai deranjează!

Mulțumesc anticipat!

Oamenii ăștia sunt proști. Asta se poate deduce și din cele povestite anterior, și din formularea de mai sus cu aspirații de reacție diplomatică, dar … să intrăm în detalii: părul de câine mă deranjează și pe mine enorm (mă sperii cât se adună la intrare, sub pantofii de la ușă, în două zile – că mai mult nu stau fără să dau cu aspiratorul), dar vițelul pomenit mai devreme nu e atât de gălăgios, nu latră decât rar (știu fiindcă se aude și la mine, are un set sănătos de plămâni uriași). Când se trântește ușa de la grilaj se aude la toată lumea, deci nu sunt singurii afectați, deși ei stau cel mai aproape. De departe cel mai cretin lucru este faptul că ei au cerut accept de la proprietar ca să-și depună toate rahaturile pe hol. Păi pe ăla nu-l interesează fiindcă nu stă aici, și, cel mai important, spațiul holului nu îi aparține!!! Dar cică de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere…

Proștii ăștia – să-mi fie cu iertare repetiția și intoleranța, dar îmi permit să-i numesc așa fiindcă mi-au adus multiple probe care confirmă nivelul lor scăzut de inteligență – și-au poziționat, așadar, trotineta și căruțul în fața ușii lor, numai că, ghici! asta era în imediata apropiere a ușii grilajului. Deci întrebarea ”pe cine mai deranjează acum?”, din textul indignat al replicii lor, are răspunsul evident: pe toată lumea!!! Nu mă cred vreun geniu, ba chiar am momente de mediocritate severă, dar oricum ar fi, ajung la vorba lui Creangă : ”știu că-s prost, dar când mă uit în jur prind curaj”.

Na, c-am tras în poză aranjamentul lor inteligent, care cică rezolvă situația aglomerării holului.

IMAG0844

Am noroc de interacțiuni rare, motiv pentru care nu mă agit decât ocazional. Dar altfel cred că aș fi murit de nervi, pentru că una e când te enervează cineva care are toate țiglele pe casă, și alta e când ești nevoit să te înțelegi cu d-ăștia de-au IQ-ul sub 70 și aspirații la premiul Nobel pentru pace.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

2 comments

  1. [vorba lui Creangă : ”știu că-s prost, dar când mă uit în jur prind curaj”.] Foarte buna. Am ras cu lacrimi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top