You are here: Home » Episoade » Toate drumurile duc la Roman
Toate drumurile duc la Roman

Toate drumurile duc la Roman

Introducere explicativă 

Mă uit la pagina goală și parcă nu-mi vine să vă povestesc nimic. Am în draft lucruri care se cer publicate de vreo două luni, dar parcă încă nu le-am dovedit luciul final, și nu am de gând să le dau drumul prin blogosferă așa despletite. O să fac totuși un efort, nu pentru voi (nu vă umflați în pene, că n-am zis io, așa e cântecul) ci pentru mine. Dacă las lucrurile să degenereze mai mult de atât, nu mai scriu nimic pe blog, cu lunile. Și nu vă dau eu satisfacția asta. Mua-ha-ha!!! Mda, e aproape 2 a.m., deci mda. Până și jurnalul mi-l completez în silă în ultima vreme, și am mai pierdut din ”zile” – dacă vă întrebați, mă întrețin cu aceste chestii adolescentine ca parte dintr-un proiect personal.

***

Prezentarea registrului sufletesc 

Am fost acasă în weekend, dar n-a fost o călătorie ca toate celelalte. Se făcea că am avut o revelație, și mi-am schimbat direcția gândurilor și emoțiilor, mi-am dat seama cum vreau să fie viața mea. 🙂 Cine s-ar fi gândit că era nevoie să merg la Roman pentru asta, nu? Oricum, de data asta mi s-a părut atât de minunat (orașul), m-am simțit atât de bine și mi-a părut atât de rău când am plecat, încât încep să mă întreb dacă nu o iau razna aici. Mi-e un dor neostoit de Roman: de aerul din oraș, de liniștea străzilor, de parc și de Școala de Muzică, de Groapă Pietonal 😀 , de atmosfera de-acasă și atâtea multe altele… Acolo e acasă-acasă, adică unde mă trage sufletul.

***

Acțiunea propriu zisă

M-am distrat acasă de numa-numa. Ba chiar am râs cu lacrimi, de mine (thanks, guys! 😉 ). Am târât nu numai Mufeta după noi, ci și o plantă pe care m-am temut să o las singură să nu moară, având în vedere că era ultima (înafară de cactuși) care nu se ofilise irecuperabil. Am lăsat-o acasă și am luat altele la schimb, dar vă povestesc într-una din zilele următoare, că mai am de actualizat articolul despre ucigașa de plante (eu), și de inserat poze. Și acum e târziu oricum, voi reciti articolul ăsta mâine și-l voi retușa, dacă e cazul. Fraza asta o să dispară. Sau nu. Mă mai gândesc.

***

Bonus (neimportant pentru voi, dar e blogul meu, după cum am mai zis)

P.S. : Am redescoperit bucuria integramelor, așa că ieri nici n-am deschis laptopul până seara. Partea proastă e că am cumpărat unele dificile, și-mi vine să mușc din pagini uneori. Altfel, mirific!

5115-98919-img_5450

Foto antet

Foto articol

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

11 comments

  1. O sa zic o chestie posibil controversabila, dar zau, nu ma pot abtine sa nu zic asta…mi se pare ca esti o fiinta atat de normala (zis efectiv asa ca un compliment, in sens de om acordat asa cu varsta lui, cu persoana lui, asa zau echilibrat plus aparent asa pe un drum/traseu de viata chiar total OK) incat ma si mir uneori ca ai blog !

    PS Ptiu ! Sa nu te deochi ! (sunt superstititos daca vine vorba de facut complimente !)

  2. I-aș da replica lui Rudolf, dar va scrie trei articole, pe post de comentarii!
    Mi se pare normal să scrii, direct, fără retușuri, ca gând de moment, pentru că așa transmiți cel mai bine emoția! Citesc cu mare plăcere postările nefinisate, ca-ntr-o discuție față în față! Totdeauna va avea și nota de originalitate, precum Romanul tău drag!

    • Eu chiar as fi curioasa ce a vrut Rudolph sa zica. 😀
      Asta s-a si vrut a fi, de data asta: o postare nefinisata! La unele articole muncesc mult, dar de cele mai multe ori scriu ce-mi trece prin cap, si e gata treaba in cateva minute, daca am inspiratie.
      Romanul meu… hihi, da, muncesc la el, dar o sa mai dureze, sa se mai intample cateva bucati de viata. 😛

      • Dacă pe lângă Romanul tău ai de gând să scrii și un roman, apoi va fi o surpriză, pe lângă jocul de cuvinte!

        • Aaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Da, ai dreptate! Am revazut comentariul tau si mi-am dat seama ca am inteles gresit, m-am grabit cand l-am citit.

  3. Stiam eu ca imi scapase porumbelul din gura ! Desigur ca si unii oameni normali se ocupa de blogging. Dar pana si ei sunt la risc pt diverse efecte adverse care pot da pana la urma chiar in boala, de ex sedentarism. fenomene de dependenta de blog, evitarea activitatilor civice sau de socializare in grupuri de interese comune din real life, o perspectiva oarecum distorsionata de preocuparile altor bloggeri ale caror bloguri se urmaresc in paralel, etc. Eu descriu mai mult ce am observat ca mi se intampla mie, si zau nu cred ca e prea sanatos ce fac eu in clipa asta, ca uite de ex chiar in clipa asta in loc sa scriu pe blog despre ce vreau eu, mi-a venit sa comentez aici pe blogul tau despre o tema care nici nu ma intereseaza, (cea legata de blogging asa in general), sau in loc sa continui sa scriu despre diverse aniversari sau sarbatori si zile de nastere ale unor personaje celebre preluate de pe wikipedia sau sa scriu mai mult despre mine asa cum mi-am propus inca de la bun inceput pe blogul meu, am cazut in ispita de a scrie despre literatura nordica si inca a secolului 19, un secol a carui cultura nici aia nu ma intereseaza de loc. Si eu nici nu sunt de obicei asa usor influentabil, dar uite ce-am patit. Plus ca in loc sa merg la sala in fiecare zi, acum merg numai de 3 ori pe sapatamana, si nici nu mai stiu de cand nu am fost la un club, etc. Nu mai zic ca eu inca de cand mi-am facut blog mi-am dat seama ca e o idee relativ patologica, pt ca eu personal nu aveam de gand nici sa castig bani din bloguri, nici sa devin jurnalist sau educator de public, nici scriitor, era asa o activitate exhibitionista, in legatura cu care nici acum nu m-am impacat, plus mi-am gasit si scuze de gen ca scriu si eu asa ca sa stie mama ca mai sunt in viata in caz ca nu o sun, sau alta scuza ca scriu in lb romana deoarece nu mi-am luat inca ramas bun ca lumea de la ea, mai am niste chestii sa-i spun, (limbii si culturi romane, nu lui mama), numai ca asta ma intarze de la asimilarea celorlalte limbi scandinave, plus, mai rau, cred ca faptul ca aveam blog si deliberam pe el asa cu mine insumi, lucru pe care nu il facusem absolut niciodata in viata mea inainte, cred ca a contribuit la decizia mea de a refuza de a lua in consideratie ideea de a ma casatori cu Nelson, si daca nu as f avut blog si nu m-as fi gandit asa mai profund deliberativ, cine stie, poate ii spuneam Da, si pana acum aveam deja material de scris un best seller, nu cateva articole pe blog, pt ca daca ma casatorream cu Nelson si urma sa fiu casnic o vreme, pana acuma precis ajungeam sa ma simt asa ca d-na Betty Friedan in anii 60, si scriam o carte pt eliberarea gay-lor casnici din jugul exploatativ al casniciei ! Asta DA best seller, plus s-ar fi vandut ca piata de self-help a gay-lor casatoriti e o nisa care abia acum se dezvolta !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top