You are here: Home » Personal » Pe dos
Pe dos

Pe dos

E ciudat cum unii mă invidiază pentru aspecte ale vieții mele care nu-i  plac sufletului meu, sau cum mă compătimesc pentru mărunțișuri care mă fac fericită. Cum e Universul ăsta…

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

6 comments

  1. Mie nu imi pasa daca ma invidiaza cineva, de fapt nici nu cred ca am observat daca ma invidiaza cineva vreodata, deoarece de obicei acei oameni nu iti spun pe fata ca te invidiaza, asa ca daca mie nu mi-a zis nimeni niciodta “te invidiez” (asa serios, nu in gluma) asta pt mine e egal ca nu ma invidiaza nimeni, ca doar nu o sa stau sa ma framant eu cu ce nu imi spun mie oamenii direct in fata.

    Insa pot sa zic ca ma enervez infiorator daca cuiva ii e mila de mine, indiferent de daca acea mila e justificata sau nu. Pur si simplu consider mila timp si efort pierdut pt cel care o manifesta mai ales ca e total inutila pt mine, ca sa ma ajute cu ceva concret, desi pe ala l-o ajuta sa se simta el bine, dar daca eu nu m asimt asa de bine, doar nu o sa pierd vremea sa apreciez ca altcineva se simte mai bine daca ma compatimeste pe mine. Zau, decat sa aud vreoodata pe cineva rostind fata de mine cu o voce asa pioasa, “saracutul de tine, vai ce te inteleg, ce amarat trebuie sa fii, etc”, zau mai bine nu imi zice nimica si ma ignora sau chiar, daca vrea sa imi dea si un branci sau un sut in posterior, dar sa nu-mi vina mie cu vrajeli de psihoterapie de suport, ca nu de asta am eu nevoie daca as fi cu adevarat intr-o stare de al far de hal de a fi compatimit.

    Iar daca NU ma simt de loc rau, ba chiar ma simt bine, si vine unul sa ma compatimeasca ca nuca-n perete, de obicei ma pot supara ca-mi strica momentul de bucurie cu vaicarelile lui, dar alteori nu reuseste sa imi taie bucuriia ci doar sa ma distraga asa o idee de la ea, insa tot ma enerveaza ca e prost de nu observa ca eu de fapt ma simt bine, si ma enervez ca ma simt obligat sa il educ sa nu mai fie asa de prost, insa stiu ca nu am talent pedagogic, si pana la urma tot ma enervez, si mi se strica totusi asa 5 % din starea de liniste. Insa nu mi s-a intamplat prea des sa ma compatimeasca cineva pt ca eu cum vad asa cate o persoana cu o fata asa miloasa apropiindu-se de mine, cum ma incrunt si devin asa ff distant, si daca acea persoana e cat de cat inteligenta, de obicei izbucneste in ras, deoarece eu sunt de fapt ff caraghios daca incerc sa ma incrunt si sa devin amenintator, dar daca e o persoana total ignoranta si dusa cu pluta in ignoranta ei miloasa, atunci de obicei se sperie si ramane total nedumerit(a) de ce oare oi fi eu incruntat, si cum se poate ca ea (el) sa fie asa de bun la suflet si sa fie primit cu o asemenea incruntare, asa ca pana la urma mi se face mie mila de el(ea), drept care ma simt pus in locul lui/ei ma simt si eu ce dobitoc sunt si iese o varza de nervi si de vinovatie TOT pt mine pana la urma !

    De aia, eu zic sa se abtina toat lumea caruia i-o fi vreodata mila de mine, dar daca totusi ma vede asa insetat si zdrentaros, sa faca bine sa cheme salvarea sau niste persoane competente de a ma ajuta, nu sa piarda ei timp de a le fi mila de mine.

    • PS Exceptie de la regula, care confirma regula: daca am de ales intre faptul ca o persoana sa doreasca sa ma agreseze violent si sa ii fie mila de mine, prefer sa ii fie mila de mine. (Asta o zic asa mai mult pt barbati, si in caz de ca ma gasesc vreodata asa intr-o zona cu tulburari de strada, fara politie sau forte de paza si securitate oficiale competente prezente, etc, in aceste conditii totusi prefer ca lumea sa ma compatimeasca decat sa doreasca sa ma ia la bataie sau mai rau.)

    • Nici mie nu-mi place ideea… si sper ca nu-i este nimanui mila de mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top