You are here: Home » Episoade » Viața de noapte din București
Viața de noapte din București

Viața de noapte din București

Cum stăteam eu aseară și transpiram precum Cotabiță în vremurile lui bune, am descoperit că noaptea e un moment prielnic pentru vecinii mei – exceptând, desigur, madama de vis-a-vis, din ușa căreia ies aburi zi-lumină. N-am putut să dorm, că era saună-n căsuța noastră -bine că între timp rugăciunile mi-au fost ascultate, și azi s-a dat naibii și soarele ăsta după nori.

Așadar:

  • Pe la 2 noaptea, vecina din stânga trăgea de ușă și (parcă) descuia și încuia de zor, timp de vreun sfert de oră. Nu pot să-mi imaginez ce a posedat-o să facă asta, dar la un moment dat am vrut să ies să o salvez, părea a fi disperată. Am rezistat tentației.
  • Pe la 3 dimineața, cineva din blocul de peste stradă dădea la ciocan de spuneai că e pe Duracell. A bătut preț de vreo două ore cel puțin, adică până am adormit eu. Cine știe ce urgență avea?…
  • Pe la 4 a.m., un sfert din apartamentele blocului de vis-a-vis erau luminate. Nu erau oameni (ca mine) la geam. Eu am o scuză – trăgeam o gură de aer, dar duduia care întindea aluat pe masa din bucătărie, la lumina becurilor și în răcoarea nopții, ce justificare are?

După asta am adormit, har Domnului. Dar nu cred că s-a terminat și cu activitățile nocturne ale celorlalți. Oricum sunetul de  ciocan m-a însoțit până în tărâmul viselor, cu multă căldură și un episod din Star Trek. Am zis și de Cotabiță ceva în introducere, deci … pe curând! 🙂

Update: Vecina de vis-a-vis este nesimțită. După ce s-a mutat aici, acum vreo două luni, cu plozii din dotare, a început să fripturească non-stop. Ok, mănâncă oamenii, și gătește și ea ce poate – numai că dacă n-ar aerisi pe casa scării ar fi mirific. Apoi apare o bicicletă legată de gratii (patru uși de pe scară, printre care și a noastră, sunt ”protejate” de un grilaj – înțelegeți voi ce zic aici). După o vreme lasă lângă țoacla mai devreme menționată și un căruț. Deh, nu încape-n casă, știu cum e că doar apartamentele sunt configurate la fel, și la mine e problematic să găsesc loc obiectelor mari, deci ok. Menționez că astea se găsesc în fața ușii mele. Mai devreme, când m-am întors din oraș, lăsase și o tricicletă din plastic, colorată. Asta e nesimțire curată. Mai are puțin și umple spațiul ăsta delimitat, și deja mă incomodează la intrarea în casă. Dacă nu se potolește, o las să fiarbă în suc propriu vreo două zile cât îi rețin tricicleta, după care o scot pe interval, tunată de Mufetă.

Foto

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

2 comments

  1. Bine dar inainte sa incepi sa treci la actiune cu aluzii, nu ar fi cazul sa incerci sa vorbesti cu ea. Ca totusi poate nu si-a dat seama ca deranjeaza, adica nu toata lumea e obisnuita asa sa isi dea seama despre ce au altii nevoie si se gandesc in primul rand la ei, chiar si daca satu mai mult sau mai putin la comun. Si asta nu e neaprat nesimtire, poate fi si ignoranta. Iar primul pas ar fi oferitul de informatii fara nici o emotie deosebita, “draga vecina, ma impiedic de bicleta si carutul dvs de cate ori vin acasa si ieri era deja sa fac un cucui. Este posibilsa ajungem la un compromis in legatra cu cati cam de spatiu putem folosi fiecare pt necesitatile noastre personale, acum ca suntem nevoiti totusi sa locuim asa la comun ?” Adica nu cred ca toata lumea e obisnuita cu acest fel de reguli de convietuire la bloc, mai ales intr-un bloc fara loc special de parcat carucioare sau biclete, si poate toot ce e nevoie e ca aceasta persoana sa fie ajutata sa se integreze, nu asa considerata intrus de la bun inceput, doar bazat pe cateva gesturi, care pt ea poate ca nu au o semnificatie atat de mare cat au pt tine, din diverse motive, fie ca sunt mai placute sau mai neplacute, dar nu asta e problema, ci problema e cum sa o ajuti sa-si schimbe comportamentul in modul cel mai optim atat pt tine cat si pt ea nu numai pe termen scurt ci si pe termen lung, pt ca altfel se ajunge din nou la greseli de gen Iraq si Afghanistan, cu consecinte chiar neplacute pt toata lumea.

    • My dear Rudolph, dar tie ti se pare normal sa fac educatie unor oameni care au in jur de 40 de ani, care au deja au un copil la scoala generala si altul in scutece? N-am nici o intentie sa discut amiabil. Ori suport, ori actionez. N-am rabdare de fel, deci, in ipoteza in care acest aspect al vietii la comun va fi dezbatut, o va face Alfa-Diplomatul pentru amandoi. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top