You are here: Home » Nostalgic » Da’ hai odată!
Da’ hai odată!

Da’ hai odată!

Nu cred că răbdarea se învață. Mi-ar plăcea să fie așa, chiar am încercat să mă conving de asta, dar nu consider că de-a lungul maturizării mele (închipuite?) am făcut progrese. Universul mi-a întins mâna de cele mai multe ori atunci când eram gata să renunț de tot, când deja nu credeam că mai am ceva de pierdut și eram pregătită să las lucrurile să curgă de la sine pe lângă mine, așteptând un sfârșit de vreun fel. Ar fi trebuit să înțeleg că celor care așteaptă li se rezervă bine și cald și dulce, însă de cele mai multe ori dura prea mult pentru visele mele, și oricum anduranța mea abia se întrezărea dincolo de nerăbdare și anticipare infantilă a unor minuni.

Mă încurajez singură în măsura în care îmi permit rațiunea și experiența, dar de cele mai multe ori sunt vorbe goale care nu ajung la sufletul meu care dă mărunțel din picior, ca un copil care știe că va primi o jucărie, dar nu și când sau cum. Sau măcar dacă va fi cea la care se gândește cu jind.

Aș vrea să se inventeze o metodă prin care să fie mai ușor să stăm în sala de așteptare a evenimentelor vieții noastre. Aș vrea ca aici să fie fotolii comode, ecrane mari pe care să ruleze imagini hipnotizante, reviste colorate care să ne distragă atenția de la ce va urma și pare să nu mai vină odată,  oameni alături de care să ne simțim bine și cu care să putem împărtăși din dorință sau anxietate, la care să nu privim pe furiș întrebându-ne care va fi chemat următorul și de ce.

După rău vine întotdeauna bine. Asta se știe, e clar și logic, sper. Voi ce faceți atunci când e ”rău” (asta însemnând stress, sau tristețe, sau plictiseală, sau monotonie, uatevă), până să fie ”bine”?

Foto

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

6 comments

  1. Eu daca sunt stressat ma simt mai bine daca ma angajez in activitati monotone.

  2. Ultimul “rau” a fost o perioada destul de lunga foarte stresanta si aglomerata. Putinul timp liber l-am folosit pentru a ma deconecta complet si aici a intervenit cainele. Plimbari lungi, in ritm alert, casti in urechi, sapca pe ochi si eram doar eu cu patrupedul si muzica mea restul nu mai conta, nu mai exista. Probabil am lasat impresia de salbatica dar prea putin imi pasa, acum e bine.

    • Ce bine ca l-ai avut pe Oscar sa te plimbe! 😛
      Eu sunt pro-salbaticie din cand in cand, asa ca inteleg. Si ma bucur ca acum e bine, asa si trebuie sa fie!

  3. eu nu prea am rabdare cu oamenii. la mine e alba sau e neagra si in momentul in care doresc sa-mi impart timpul cu cineva si sa-i fiu prietena, sa ascult, sa inteleg…ala e un om norocos 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top