You are here: Home » Perspectivă » Hai să fim cine suntem! O zic cu răutate.

Hai să fim cine suntem! O zic cu răutate.

Mă scot din pepeni oamenii care se dau peste cap să pară altfel decât sunt. Ok, e normal să nu ne dezbrăcăm de orice urmă de civilizație sau pudoare sau bună creștere, dar nici să conturăm o imagine complet diferită de realitatea interioară parcă nu sună firesc. Ok, e normal să avem cu toții o față pe care o arătăm lumii și una pe care, dacă suntem norocoși, o vedem în oglindă atunci când ne dezbrăcăm de masca pe care o arătăm societății, dar dacă cele două nu se intersectează pe alocuri, e cam nociv. Nu doar fiindcă minciuna are picioare scurte, cât mai ales deoarece ajungem să nu mai distingem noi înșine între cele două ipostaze. Sau, după cum zicea Sensei: ”nu suntem singuri nici măcar la budă; până și acolo ne gândim la noi din exterior, ca și când ne-ar vedea altcineva”.  

Am cunoscut o fată care părea cea mai drăguță și suavă ființă; încă o dată zic: părea  a fi blândă și dulce, empatică și copilăroasă. Între timp s-a dovedit că n-are inimă, și că bărbatul pe care presupun că îl iubește este singurul de care îi pasă cu adevărat. Noi, restul, putem să zacem într-o baltă de sânge, că nu s-ar deranja nici măcar cât să sune la 112. Dealtfel, imaginea pe care o afișează este a unei zâne bune, care nu s-ar opri de la nimic să-și dea viața pentru cei dragi; e plină de glume de bun gust și sfaturi înțelepte, afișează o blândețe maternă și o bunătate de bunicuță prețioasă. Discrepanță majoră. Desigur, eu sunt egoistă, dar măcar recunosc asta și mă port ca atare, nu pretind a fi vreun filantrop doborât de dragoste de semeni și de simțăminte nobile, altruiste. Sunt ceea ce sunt și mă port corespunzător.

Am cunoscut o fată frustrată de felul în care arăta. Nu era grasă, doar ceva mai plinuță. Nici nu mi-aș fi bătut capul prea tare, dar ea era cea care scotea mereu în față faptul că a fost slabă și acum nu mai e. Nobody cares! Mă rog, înafara ei, desigur. Am scris și spus multe lucruri răutăcioase despre femeile supraponderale, și țin să precizez acum un lucru foarte important: e vorba de cele care sunt frustrate de asta!!! Dacă ai cu vreo 10, 20, etc kg în plus față de ”normă” și încerci să ții regim sau dietă sau ești resemnată cu actuala constituție, n-am nimic cu tine. Dacă ai mânere și nu ți se vede cureaua de burtă, dar te smiorcăi non-stop că nu te mai încap hainele, în timp ce aștepți să fie gata ceafa de porc și cartofii prăjiți ca să poți lua o cină târzie, îmi pare rău, dar nu-mi vei stârni decât antipatie. Și eventual silă. Eu zic așa: ori ești mulțumit de cum arăți, ori faci ceva în privința asta. Simplu! Dar să ți se înnoade în bărbie și lacrimile de ciudă și sosul de șaorma, nu se poate! Și nimic nu-i mai nasol decât o frustrată de 20 și ceva de ani care preferă să mănânce un purcel de lapte la o masă și să justifice totul cu ”oganismul nu te mai ascultă de la o vârstă”. Diet, bitch! Nu ”vaaaai, dar eu nu pot trăi fără carne sau dulciuri”. Se poate. Saaau, desigur, acceptă-ți condiția și nu te mai lamenta, că atragi atenția.

Mă enervează oamenii care mă judecă pentru că judec. Am fost clasificată drept superficială pentru că mi-am dat cu părerea cu privire la aspectul fizic al unor indivizi. Nu există om pe lumea asta căruia să nu-i pese deloc. Trebuie să fii decerebrat sau idiot să crezi că aspectul fizic nu contează deloc! Desigur, e de prost gust să desconsideri un om doar pe baza fizionomiei, dar asta nu înseamnă că nici măcar nu tragi cu ochiul la el, nu? Și ce dacă nu-mi plac femeile mari? Și ce dacă refuz să stau cu forme de viață care nu-mi plac și prefer să mă izolez? Și ce dacă am tras concluzii cu privire la caracterul unui om după o anumită întâmplare? Păi ăla care mi-a zis că-s superficială nu a făcut la fel?

Hai să ne asumăm condiția reală și să nu ne mai ascundem după deget.

Eu sunt o egoistă mizantropă. Mi-e frică de multe lucruri, și cel mai tare mă tem să nu mă fac de râs (iar pentru a evita această tragedie, mint – de cele mai multe ori fără succes). Nu-mi plac oamenii pentru că toți sunt altfel decât îmi imaginez, iar dezamăgirile, chiar și cele mărunte, au devenit o povară. Sunt răutăcioasă cu indivizii care nu-mi plac. Nu sunt tolerantă. Vorbesc aiurea când mă enervez. Sunt ”mic la stat, iute la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”. 🙂

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

10 comments

  1. Pe de-o parte e bine să te poţi adapta la situaţii felurite şi la oameni diferiţi, dar pe de altă parte asta înseamnă să renunţi la o parte din tine, să-ţi negi nişte sentimente, păreri, doar pentru a obţine ceva pe moment. Iar unii preferă să fie plăcuţi de alţii, decât să-şi respecte propria persoană.
    Până la urmă, cred că fiecare dintre noi avem mai multe feţe, doar că uneori nu mai ştim care e aia reală, a noastră…

    • Da, ideal ar fi sa ne adaptam, insa de multe ori se intampla sa intram atat de bine in rol incat uitam de unde am pornit. Sau, cum zicea un prieten, faci pe prostul si ramai asa. Gen. 😛

  2. Ha ! Ha ! Mi-a placut citatul de la sfarsitul articolului si mi te-am si inchipuit cu mustata !!…dar nu in sens ff caraghios-inestetic, ci chiar asa ca si cum ar fi daca ai juca rolul lui Stefan cel Mare la o serbare…desi un pic totusi caraghios, mai ales daca ai fi ff serioasa si chiar ai incerca sa intri in acel rol ! De fapt tu insuti ai scris ca nu ai aceasta afinitate de a juca un rol diferit de ceea cine esti, desi desigur ca asta nu avea de a face cu arta si tehnica actoriei propriu-zise, ci era vorba mai mult de un fel de prefacatorie care nu-ti place, sau de fapt, in fond tot un fel de acting necalitativ de amator + efectuat in mod neprofesionist fara a cere bani de bilete, fara a anunta un spectacol, un fel de pseudo-arta in dorul lelii, efectuata intr-un mod deosebit de lenes de cineva care mai si crede poate chiar sincer in sinea lui ca o fi mare artist si ca lumea trebuie chiar sa-l admire pt daruirea lui/ei de a oferi spectacole pe gratis in piata publica ! (ma refeream la exemplele negative pe care le-ai dat) Pe de alta parte, putem sa ne inchipuim acesti oameni ca un fel de cersetori amarati care dau si ei spectacole pe strada, pt ca nu au unde altundeva, si spera sa primeasca un ban de ici un ban de colo, asa la mila publica. Si cum in general publicul ESTE milos, chiar primesc si recompense, plus asta ii motiveaza sa continue tot asa…ca de fapt asa se face o vila gen palat cu turnulete ca sa moara toti vecinii ! Eu nu sunt asa de milos. Daca cineva intr-adevar da un spectacol stradal total gratis de inalta calitate, ca se mai poate intampla, chiar stau si ma uit si ma bucur de ocazie daca am timp si chef, dar bani tot nu le dau, doar asa, daca ma impresioneaza ff tare, e posibil sa inalt o rugaciune de slava lui D-zeu ca mai exista si artisti talentati pe lume, si gata, pe urma trec mai departe ! Iar la cineva care nici macar nu da un spectacol de calitate, nici nu ma opresc, ba recunosc cat pot de sincer (si cam politically incorrect) ca uneori se mai intampla sa ii mai si injur in sinea mea, ca ma gandesc cum isi fac ei vile cu turnulete !

    • Imi plac spectacolele, dar sa nu fie grotesti. Cel mai mult imi plac oamenii care sunt atat de confortabili cu ei insisi, incat n-au nici un fel de jena si chiar se iau singuri peste picior. Rolurile de zi cu zi sunt, dupa cum am zis, necesare, insa pentru multi devin o realitate (mi s-a intamplat si mie, dar – sper eu – mi-am revenit).

  3. P.S. Cat despre oamenii supraponderali care se vaita in mod exagerat, daca nu sunt chiar ff morbid obezi, eu nu mi-as face de loc probleme de vreme ce a scris recent pe BBC ca de fapt ei traiesc mai mult decat cei slabi sau chiar decat cei normoponderali ! Ba chiar mi-ar face placere sa le ofer aceasta informatie optimista si sustinatoare de moral…desi am pe undeva impresia ca asta cumva, in mod oarecum paradoxal, ii va face sa planga si mai rau pe unii, chiar multi din ei…desi, zau, nu imi explic prea bine de ce…

    • Nu-nteleg ce-i cu vaitatul exagerat pe un singur subiect. Si eu ma plang destul de des, dar cu privire la diferite chestii, nu aceeasi placa la infinit. What can I say, I am a little drama queen, heehee.

  4. “Mi-e frică de multe lucruri, și cel mai tare mă tem să nu mă fac de râs”
    Cred ca este simplu de rezolvat! Nu te poti face de ras cu tine, cea care esti, ci doar daca vrei sa arati altfel decat realitatea! Fii, deci, tu insati, arata ceea ce stii si poti, iar daca un subiect nu-ti este cunoscut, asculta fara a vorbi! Daca te simti bine cu tine, totul va fi bine!
    Prin minciuna nu facem decat sa ne ascundem gandurile! Vom fi blamati daca se afla adevarul! Vom fi blamati si daca spunem adevarul din primul moment! Daca tot primim votul de blam, de ce sa mai mintim! Sa ne simtim bine cu noi insine!!!

  5. Cine a zis ce ai spus la sfarsitul articolului? zi-mi si mie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top