You are here: Home » Cărți » Povestea Pf-Fafocikăi

Povestea Pf-Fafocikăi

Mă rog, de fapt e ”Povestea unei fete și a unui pian cu coadă”, de Elena Bociorișvili – dar ar fi fost un titlu (de postare) mult prea lung pentru o carte mică, mică, pe care am citit-o într-o dimineață.

Fafocika-Papocika este o tânără care, odată cu atingerea vârstei de 16 ani, devine voluptoasă (la un moment dat chiar îi sar nasturii bluzei în timpul unei cereri în căsătorie, la film 😀 ) și dornică de măritiș. Ea întâlnește mai mulți pretendenți, de-a lungul anilor, însă de fiecare dată intervine ceva și se trezește singură, căutând bărbatul alături de care să fie fericită. Povestea părea interesantă, mai ales că e legată de un pian cu coadă pe care s-a și întâmplat ceva (nu porno, că am terminat cu Grey), însă eu nu am reținut mare lucru din carte. Să vă explic și de ce? Păi, numele sunt rusești, și familia fetei e mare și numeroasă. Sunt câteva personaje care habar n-am ce legătură aveau cu ea, dar cea mai amuzantă consecință a limbii în care a fost scris acest roman stenografic este faptul că eu am crezut că Oliko, mama fetei, e de fapt bărbat (după nume). Desigur, se menționează încă din primele pagini că e femeie, însă pe parcursul cărții, din când în când, trebuia să recitesc anumite pasaje până să-mi aduc aminte cine e Oliko (v-am zis că familia era numeroasă, da?).

Aventurile se derulează pe un fond politic tulburat: ”era vremea când în vitrinele magazinelor alimentare se lăfăiau, așezate rânduri-rânduri, sticlele cu lapte condensat, iar cu pâine albă se hrăneau până și porcii” în timp ce ”Lenin avea brațul întins spre viitorul luminos, dar oamenii spuneau că el arată mai degrabă încotro a șters-o borcanul uriaș” cu icre negre. Mai târziu, odată cu trecerea anilor, a devenit din ce în ce mai greu pentru familia Fafocikăi să ”pună ceva pe masă” pretendenților.

În sfârșit, eu spun că e un mini-roman simpatic deși cumva încâlcit și care se termină în coadă de pian pește. Pe alocuri situațiile debordau de umor negru, însă din când în când se prezenta trecutul unei bunici sau mătuși, și iarăși dă-i cu nume pe care nici să vreau nu le-aș putea memora… O ”carte de pe noptieră” interesantă, dacă scoatem din ecuație faptul că n-am avut pix și foaie (și chef) să trasez arborele genealogic, pentru o înțelegere mai profundă.

 

P.S. : Acum citesc ”Insula de sub mare” de Isabel Allende, mai mare și mai plină decât povestea de mai sus,  așa că va mai dura ceva timp până să scriu despre ea.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

16 comments

  1. ce e cu pianul, cum e cu pianul, cat e cu pianul. are si el familie numeroasa?

    • Pianul n-are familie numeroasa.
      Pianul e mare si greu, si pe el a fost pus un sicriu la un moment dat.
      Pianul era sa fie vandut, dar n-a incaput pe usa.
      Pianul este personajul central intr-o scena cu Papocika si un pretendent.
      Pianul a fost instrainat, la sfarsit.

      • un sicriu de om matur sau de copil? a afectat sicriul sunetul pianului?

        • Sicriu de om matur.
          Nu stiu daca sunetul a fost afectat, nu prea s-a cantat la pianul respectiv (si in nici un caz atata timp cat a servit drept masa de prezentare).

          • mersi. vroiam sa stiu care dintre surorile ei era cea mai frumoasa si de ce tinea mortis sa se casatoreasca… si daca pianul nu era folosit, ce obiect se bucura de cea mai multa utilizare in familia respectiva. da, stiu, exagerez. nu mai fac! 🙂

            • Nu imi aduc aminte de surori, ci de verisoare (care incepusera, tot din disperare, sa imbete pretendentii, sa-i culce in pat langa ele pentru a-i constrange, cu vinovatia de rigoare – de a doua zi – sa le ia de neveste).
              Obiect des utilizat? Scaunul cu rotile al unei bunici sau matusi sau ceva.
              Exagerezi? Eu stiu… Cat am vorbit aici puteai sa citesti cartea, si astfel ai fi avut parte de raspunsuri pertinente, nu franturile haotice care mi-au ramas mie in cap. =))

  2. poti sa ma judeci cum vrei, dar nu imi place sa citesc rusi, multe detalii, realitate „tragicizata” in exces… e impovarator. ma asteptam sa mai apara un element fantastic in toata increngatura asta. de asta am exagerat cu intrebarile, eram curios fara intentia de a citi. mersi iar!

    • Pffff. Nu te judec deloc. De ce-as face-o? 🙂
      Rusi nu prea am citit, si nici nu simt un impuls incotrolabil de a ma apuca, dar probabil ca mi-ar prinde bine niste clasici, pentru cultura generala (asta daca reusesc vreodata sa retin numele personajelor).
      Elemente fantastice nu exista in “Povestea unei fete…”, si nici nu este o poveste inchegata, cu toate elementele (de exemplu, ii lipsesc punctul culminant si deznodamantul, in acceptiunea lor generala). E o istorisire haotica, succinta a tineretii unei individe. Ma rog, eu sunt subiectiva si imi exprim sentimentele vis-a-vis de aceasta carte, nu fac critica literara fiindca nu-s suficient de culta pentru asa ceva. E ok pentru lectura de seara, inainte de nani, dar nimic mai mult.

  3. asta e o tema buna de discutie: daca si cat de bine prind clasicii. sau daca poate fi acceptat un substitut al lor. de exemplu dostoievski vs frank herbert.

    • Da, e o tema buna daca ai citit ceva de clasici si de “substituti”. Eu nu sunt in stare sa fac paralele, nu consider ca sunt destul de citita. Recunosc cu rusine…

  4. Nu cunosc titlul/autorul, astfel incat nu ma pronunt. Dar coperta este exact genul care m-ar face sa ignor acest volum pe raftul unei librarii.

    • Eu am presupus (in mod eronat) ca e o carte interesanta, dupa descrierea de pe coperta. Oh well, la cat timp am pierdut cu alte chestii, n-o sa ma plang tocmai de o carte mititica.

  5. Cu un nume ca asta nu poate fi altfel decat incurcata, dar zau ca mi-ar placea s-o citesc.

  6. Trebuie sa fie ceva de invatat si din cartea asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top