You are here: Home » Nostalgic » Iubirea se naşte în vis şi trăieşte în lumea reală

Iubirea se naşte în vis şi trăieşte în lumea reală

Într-o seară, în timp ce mă uitam la Desperate Housewives, am avut o revelaţie. Vorbesc de episodul în care Susan observă cam cât de dotat e Tom, şi o întreabă pe Linette de ce nu îi face reclamă, ca să zic aşa; Tom aude conversaţia şi îi adresează aceeaşi întrebare, la care ea răspunde abia când nu-şi mai poate stăpâni furtuna de nervi: pentru că el deja este perfect în ochii tuturor şi ei i-a revenit rolul scorpiei.
În momentul acela mi s-a născut ideea cum că eu trăiesc ceva asemănător: Alfa-Omul este mult mai bun, în ochii celorlalţi, decât mine. Comportamentul lui este, în 99% din cazuri, ireproşabil; nu deranjează pe nimeni, nu jigneşte, nu vorbeşte mai mult decât trebuie, nu comentează, nu bârfeşte, nu trânteşte acuzaţii şi nu aruncă-n lume cu judecăţi de valoare. Pe lângă aceste lucruri, eu îi spun şi lui, şi declar în mod repetat şi pe blog, cât de minunat şi încântător este. Şi special. Desigur, nu e perfect, că doar e un om ca oricare altul, cu defecte şi calităţi, cu slăbiciuni şi momente în care se comportă aiurea, dar adevărata problemă intervine în momentele rare în care ne găsim cumva în tabere separate, şi nimeni nu-mi ia partea, parţial fiindcă eu nu am un PR bun. Nu-mi fac mie, dar îi fac lui. Pentru că eu vorbesc şi simt, iar el tace şi face.
La început lucrurile erau perfecte, aşa cum e la orice start: există entuziasm, sete de nou şi aventură, răbdare, bagaj emoţional bine ascuns sub patul în cearşafurile căruia tropăie hormonii, rugăminţi aprinse pentru zile mai lungi, de 48 de ore, în care să respiri şi să iubeşti cât cuprinde, promisiuni de “întotdeauna” şi vise atât de intense încât aproape poţi pune mâna pe veranda în care-ţi bei cafeaua de fiecare dimineaţă cu jumătatea (mai bună) şi mai-mai că simţi mirosul copilului care va întregi tot amorul ăsta ireal de spectaculos.
Am fost acolo. Şi-a fost frumos, şi-am simţit cu fiecare celulă a corpului şi fiecare bătaie a inimii toate aceste lucruri, le-am scris şi le-am imortalizat în fotografii, pentru că am ştiut că o să vină ziua în care dorul nu mă va chinui în fiecare secundă (chiar şi cele în care eram împreună), în care uneori îi voi închide telefonul în nas când nu va binevoi să fie de acord cu mine; am bănuit că voi trăi momentul în care îi voi spune lucruri pe care nici nu le-aş putea gândi cu mintea limpede, am presupus că voi trânti uşi, nervoasă, că îi voi reproşa chestii absolut irelevante (cum ar fi veşnicul “nu eşti comunicativ”) sau că voi sta supărată într-un mod absolut stupid pentru ceva ce nu va dăinui în memoria mea mai mult decât o musculiţă de oţet se bucură de viaţă. Dacă vreodată ne este rău, nu-i pentru că nu ne iubim, ci pentru că ne pierdem de oboseală, răutate, din orgoliu şi mândrie stupidă. Şi mereu mi se strânge inima gândindu-mă că poate astea se adună şi totul va ajunge la un final. Sau poate nu.
Când ne-am cunoscut aş fi putut să jur că ceea ce se întâmplă este ceva inedit, că nimeni pe lumea asta n-o să se iubească la fel de mult ca noi, că o să ne fie întotdeauna bine şi că o să ţinem mâinile strâns împreunate fără măcar să intenţionăm vreodată să dăm drumul; că o să zburdăm pe câmpii de pace şi armonie, cu iarbă grasă şi flori colorat-parfumate, că veşnic o să ne hrănim din zsa-zsa-zsu şi o să avem cea mai … (am rămas fără superlative) … poveste de dragoste. Între timp ne-am trezit în viaţa adevărată, care ne pune la încercare, ne creşte, ne învaţă, ne apasă, ne înghionteşte şi face haz pe seama noastră. Cu toate astea, în ciuda problemelor, încă mi-l doresc pentru câte zile-mi pot imagina că mai am pe lume, încă vreau să-l fac să râdă (râsul lui mă fascinează, e magic), încă îi scriu lucruri frumoase pe care le cred, încă reuşeşte să-mi dea ce am nevoie şi să-mi facă viaţa frumoasă şi sufletul întreg.
Sigur c-am încercat să păstrez stările euforice măcar în suflet, dar cursul firesc al lucrurilor face ca pasiunea să se transforme. Înainte tremuram de emoţie ori de câte ori îi simţeam căldura corpului, acum mă simt în siguranţă când îi aud vocea, chiar dacă nu întotdeauna îmi face măruntaiele să tresară. Mai demult aşteptam cu nerăbdare să-mi umplu nările cu mirosul parfumului lui, acum îmi dă doar senzaţia de “acasă şi cald şi bine”, fără palpitaţii. La început îl adoram pentru cât nu-l cunoşteam şi-mi permiteam să-l colorez – unde nu ştiam cum e în realitate – cu ceea ce simţeam eu că s-ar potrivi. Acum îl iubesc pentru ceea ce ştiu că este, că face, că poate, că simte. Acum ştiu că mă iubeşte, înţeleg asta din acţiunile lui. Atunci aşteptam să-mi spună cu cele mai alese cuvinte şi să-mi trimită mesaje cutremurătoare pe care să le păstrez şi la care să revin când el uită să fie ca la început. Acum e acum, şi cel mai important lucru este că suntem aici. Atunci era bine şi frumos, acum e real. Atunci eram eu şi el şi visele narcotic de fantastice, acum suntem noi şi realizările noastre şi amintirile sufletului.
P.S. : Reacția lui? ”E într-adevăr destul de personal, dar se poate publica dacă nu te deranjează puțină expunere.”
Cred că e un exercițiu de sinceritate destul de bun. Și oricum nu mă citește multă lume. 🙂

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

20 comments

  1. D-aia m-am cuplat eu cu tembeli, ca sa imi imbunatatesc stima de sine. 😀

  2. Cred ca asta e probabil evolutia normala a sentimentelor femeilor. Asta asa…spre asezare si calmare. Eu n-am trait-o niciodata. Habar nu am daca asa-i normal pentru un mascul sau am eu vreo buba. Adica nu simt ca mi-ar scadea intensitate sentimentelor pentru ea. Indiferent cati ani trec. Mie tot mi se pune nod in gat si simt in fiecare muschi din corp cand imi scrie, la fel sufar cand astept raspuns, cu la fel de mare intensitate ma enervez/frustrez/bucur/sperii cand e vreo chestie de conflict/surpriza. La fel de tare o doresc. Si la fel cred ca as muri fara ea. Si daca ar pati ceva, categoric si fara sa stau pe ganduri, m-as sinucide in modul cel mai sigur cu putinta, fiindca n-ar mai ramane nimic aici pentru care sa traiesc. Ca n-as vrea sa le traiesc singur. Mereu m-am gandit ca asta e “standardul de dragoste” masculin. Nu m-am gandit pana acum la cum ganditi voi. Dar mi se pare logic sa fiti mai rationale. In final noi suntem aia cu crimele pasionale, nu?

  3. 1. Sper ca nu te-ai tatuat pe bune pe degetul inelar si ca nu l-ai pus si pe el sa se tatueze cu adevarat. (M-am speriat vazand ceva roseata epidermica in jurul acelor semne ale infinitului, si sper sa fie doar de la apasarea unei carioci nu de la vreo trauma de tatuaj adevarat.)

    2. Ce naiba te poti astepta cand iti scade inevitabil dopamnina din creier si intra in actiune oxitocina ? Daca mai vrei dopamina, si nu vrei sa te mai indragostesti din nou la nivel euforic de altcineva, apuca-te de fumat (ca de prizat cocaina NU e voie, zau, si NU merita, plus are si efecte mult mai rele pe societate, creste criminalitatea, etc).

    3. @Vladem: STIAM eu de ce m-a bufnit plansul la 15 ani cand mi-am dat seama ca eu personal efectiv nu am cum sa am vreodata vreo relatie cu cineva anume asa cum o ai tu cu Kadia (zau, sincer cred ca nu merge la gay exact la nivelul ala si/sau in felul ala, decat poate asa ca o ffffffffffffff unica si rara exceptie total extraordinar aberanta…maj povestilor “mari” de dragoste gay din alea pe teremn lung sunt de genul atasamentului batranicios bazat pe faptul ca nu te mai ia altcineva si te-ai obisnuit cu respectivul plus exista pe vremuri o complicitate dizidenta, care in zilele astea efectiv nu mai exista nici aia…STIU ca ce zic e total politically incorrect, si zau nu zic asta doar pt ca nu m-am indragostit eu de cine trebuia sau nu trebuia, ca eu m-am indragostit liber si de unii si de altii, si tot aia e, NU are cum sa fie ca la tine si Kadia, plus ca tu + Kadia ati avut dragoste adolescentina din aia de tip prima dragoste cu soulmate actualizat, ceea ce zau, am avut si eu, numai ca la mine nu avea cum sa se actualizeze, cred ca la ffffff putine persoane gay exista sansa sa se actualizeze asa ceva la timpul adecvat, si pe urma e deja prea traziu…zau, stiam eu ce stiam la 15 ani de am plans atunci chiar sincer)

    • 1. Nu m-am tatuat. Poza este pusă întru exemplificare, nu demonstrativ sau declarativ.
      2. Dacă o dăm în discuții despre hormoni, ai dreptate! 🙂

      • Aoleu ! Nici tu nu ti-ai facut lectiile !! Dopamina NU e hormon, e un neurotransmitator produs atat in creierele de femei si barbati, (Indiferent de orientarea sexuala), implicat in circuitele placerii si satisfactiei, si a invatatului bazat pe morcov/recompensa, (deci si addictii), gasibil in cantitati mai mari la persoanele extroverte, deficitar la bolnavii de Parkinson si la cei cu ADHD, (insa poate fi stimulat cu nicotina), plus revarsat in anumite zone din creier de om in cantitati impresionante in cazuri de indragostire sau pur si simplu psihoza, plus inhiba si lactatia la femei, (ca doar nu vrei sa alaptezi cand doresti sa te reproduci), si este eliberat si de o alga ca sa se protejeze de animalele ierbivore care ar dori sa o manance !!

        Oxitocina este hormon, numit al “increderii si atasamentului” (fata de o persoana anume, dar si al paranoiei fata de altii), si este eliberat in cantitati mari imediat in jurul si dupa nastere la femei, (dar in mod cu adevarat simpatic creste si la noii tatici aflati cumva in preajma), si desi este intr-adevar legat de ajutat nastere + promo lactatie, deci este prezent in cantitati mai mari la femei in anumite perioade de-a lungul vietii lor reproductive, el este prezent, in afara nasterilor si a perioadelor imediat post-natale, atat la barbati cat si la femei, mai ales aflati in situatii de cuplu, si ajuta mentinerea coeziunii de cuplu.

        Desi dopamina in sine nu se poate administra ca o tableta, exista medicamente care ii ajuta sintetizarea, (unele anti-parkinsoniene), plus poate fi stimulat si prin fumat + utilizat anumite droguri ilegale total NERECOMANDABILE (cocaina care distruge pacea mondiala, amfetaminele care distrug parul si tenul si cauzeaza oamenilor sa le cada dintii, plus care cauzeaza incendii si explozii in caz de manufacturare artizanala in bucatarie, etc).

        Oxitocina este administrabila atat ca injectii si probabil acum si ca spray nasal, deci eu am sperante ca si cuplurile stabile gay vor putea la un moement dat sa traga un spray de oxitocina pe nas in perioadele de disfunctie de cuplu si certuri cauzate de infidelitate mai severa…desi cred ca e cam slab pt a reusi sa repare ceva in cazuri de disloialitate !

        Dopamina si oxitocina NU sunt cumva antagonice, desi unele din efectele lor par a fi sa fie astfel. Maj oamenilor lumii se descurca bine mersi, de la Adam + Eva incoace cu ondulatii in sus si in jos din aceste substante, deci nu e nevoie sa ne chinuim cu gandul la ele prea tare…eu le-am mentionat numai pt ca repet ca speranta de viata medie a intregii omeniri a crescut la 67 de ani abia recent numai din 2006 incoace, (pe cand inainte era cam 47 de ani pe a 2-a 1/2 a sec XX, si doar 31 de ani inainte, plus mortalitatea materna este si ea in scadere, deci si femeile chiar in mod real traiesc semnificativ mai mult decat barbatii), deci desigur ca si relatiile dintre oameni + cuplu vor fi mai indelungate, deci asteptarile/pretentiile membrilor cuplului unul fata de altul sunt altele, se vor mai ivi diverse probleme, deci am zis asa just in case + ca mesaj informativ de alerta de sanatate publica !

        Solutia pt aceste probleme de cuplu NU este neaparat medicala, adica tablete, injectii, spary-uri sau perfuzii, (decat poate doar pt persoanele gay, ca zau trebuie sa aiba cineva grija si de ei + sa ii bage in seama, macar aia de fac reclame la medicamente, daca nu altii), dar e bine de stiut ca exista Speranta just in case ca problemele sunt prea mari, merge si cu yoga sau meditatie transcendentala, merge si cu psihoterapie de cuplu, merge si cu medicamente, adica exista posibilitati mai multe decat in trecut…doar asta voiam sa zic, ca exista Speranta, NU e cazul sa ne intristam sau sa ne speriem ca a crescut speranta de viata chiar atat de mult si de rapid de ne-a luat chiar pe nepregatite pe toti bugetarii + pensionarii veleitari ai lumii !!

        • Ai dreptate, Rudolph, m-am grabit si nu mi-am facut lectiile. Da, oxitocina e hormonul. Oricum, treaba asta cu indragosteala cica e hormonala, am citit eu intr-o carte scrisa de oameni care au facut studii si statistici. Nu prea mi_a convenit, i-a furat ceva din magie, dar deh…nu putem ignora faptele.

        • Indragosteala acuta erotica NU e numai hormonala, absolut de loc NU e numai hormonala, e de nivel de psihoza cu participare de dopamina, (care NU e hormon), de aia am si zis mai sus mai pe larg despre caest neurotransmitator. Chimia include si ALTE substante decat doar hormonii. Hormonii poate reprezinta un fel de ritm de fond, dar melodia chimica mai complexa a indragostirii erotice are certe nuante extra-hormonale ! Plus si parfumuri de molecule mai obscure si mai necunoscute de feromoni, fragmente de vise, etc E ceva MULT mai complex orchestrat decat simplele chimii hormonale !! Zau, ce naiba, eu sunt total pro-indragostire erotica, si pana si eu care sunt total afon, nu indraznesc sa fiu asa de restrictiv fata de aceasta simfonie, care este MULT mai complicata si complexa decat simplu hormonala !

      • P.S. (la comentariul-conferinta de biologie, de care sunt mai recent interesat deoarece am vise personale de a ma deplasa la un congres stiintific intr-o statiune de lux, sau macar de a viziona o conferinta TED pe YouTube in legatura cu asta, plus efectiv nu rezist acestor tentatii, mai ales ca mama si tata sunt economisti, deci cred ca e defect profesional de familie sa ma intereseze chestii de comportament uman, deoarece stiintele economice sunt majoritar legate de comportamente umane).

        Desigur ca NU e “totul” chimie sau biologie…desi nu ar strica, am remarcat + au remarcat si altii, sa se introduca in apa potabila a unor diverse zone unele substante chimice ajutatoare pt mentinerea coeziunii armonioase si linistii publice, (la fel cum se pune Fluor in unele regiuni pt a preveni cariile, (desi asa ceva este desigur posibil ilegal, NU trebuie efectuat amatoristic, deci e si NERECOMANDABIL decat dupa studii ff amanuntite si dezbateri publice pe intreg secolul XXI, poate chiar si primul sfert al sec XXII). DESIGUR ca si visele (+ intreaga arhitectura a somnului) sunt simpatice si importante, unele chiar semnificative, de ce nu ?

        • P.P.S. BINE ca nu te-ai tatuat ! Zau, toata vara am stat cu frica in san ca nu cumva tu sau alti bloggeri simpatici mie sa nu se tatueze excesiv sau ireversibil !! (ca a venit vorba despre tatuaje chiar destul de des in ultima vreme). Adica nu sunt total anti-tatuaj, dar, zau, prefer moderatie si deliberare profunda inainte de a scrijeli vreun logo promo de ceva sau cineva anume…chiar asa sa devii purtator de reclame pe pielea ta personala chiar pe gratis…mi se pare un pic prea mult !! Eu am comentat o data pe blogul CM cat as cere in GBP pe milimetru inaltime de punctisor tatuat pe mine daca ar apartine unei figuri sau chiar litera sau cuvant care ar face promo la ceva anume si l-as purta eu personal pe corpul meu chiar si daca ar fi vizibil doar unui grup restrans de persoane…era vorba de cifre de ordin de milioane !!

        • erata: blogul CLM (zau, nu imi pare rau sa ii fac reclama, e, dupa parerea mea, chiar de nivel calitativ in lb romana cam ca revista Seventeen !)

    • Pai Rudolph, referitor la Kadia n-am nici un merit. Absolut nici unul. Sincer. Mi s-a intamplat si am avut noroc. N-a fost nici urma de inteligenta acolo. Doar din partea Kadiei. Eu eram mult prea idiot atunci (si probabil inca sunt) si cu prea multe de demonstrat ca sa-mi fi folosit vreun neuron. Fata mereu artizaneaza toata treaba. Indiferent de varsta. Dar cred ca esti un pic prea pesimist cu relatiile gay. Adica, nah, tu stii MULT mai bine ce vorbesti. Eu insa pur si simplu nu pot sa-mi dau seama desi n-ar exista relatii similare cu cele hetero (ca intensitate si stabilitate) intre doi tipi? Nu cred ca poti iubi “la jumatate”. Ori iubesti ori nu. Sau poti? Nu ma refer la sex, evident. Ci la iubitul ala “eteral”.
      Chestia cu varsta insa o inteleg si iti dau dreptate. Te implici mult mai tare si mult mai cu capul inainte cand esti pusti. Apoi devii reticent sau, mai rau (imo), disperat sa nu ramai singur (si apar compromisuri).

      • Mda, ai dreptate poate asa la nivel ffff vag teoretic, ins apractic cand ai 2 baieti deja barbati cu Y, iese o compettitie prea mare, si complementaritatea nu cred ca are cum sa functioneze chiar ff perfect decat poate la nivel mai rational, dar lipseste un pic complementaritatea emotionala, chiar daca e vorba de o relatie bazata pe indragostire erotica de tip soul-mate, din aia cum am simtit eu la 16 ani total neactualizat, sau ceva mai tarziu pe la 22, doar partial actualizat, (ca era insurat), sau chiar pe la 26 de ani, cand chiar am investit ceva speranta chiar in mod expres in plus fata de speranta adusa de indragostirea initiala…adica sunt niste chestii sociale care nu merg, chiar si intr-o societate destul de permisiva legal, sunt alte chestii mai profund atavice, adica efectiv sansa de succes e infim mai mica decat in relatiile heterosexuale, dar desigur ca exista destule cupluri gay chiar ff reusite, chiar solide pe termen lung, desigur ca asta se poate obtine si cu oarecare planificare matura, ca nu neaparat soul-mate-ul conteaza sau e necesar asa cum ar fi la unii heterosexuali, exista si anumite avantaje sociale si materiale specifice casatoriilor gay, care pot facilita sau frana insasi relatia respectiva, adica socializarea e mai de nivel de pionierat, ca abia a iesit din clandestinitate asa mai sporadic…plus si numai cand te gandesti la statistici, ca si la hetero divortul e 50 %, la gay inca nici nu a avut cum sa se masoare, e mai greu si implica si rationalizare mai mare adica sansele pt un cuplu matur functional la un moment dat, chiar si in continuu autentic reciproc intim + reciproc educativ + reciproc de colaborare, etc, asa cum au parintii mei si poate cum probabil ai si tu cu Kadia, sansele pt asa ceva sunt destul de semnificativ mai mici…adica in cazul meu pot sa spun sincer ca nici daca tipul ala nu era insurat si ramaneam cu el, si ar fi fost total OK si acuma, tot nu ar fi fost ca cuplul tau cu Kadia, si am fi fost deja destul de probabil pe cale de despartire (si nu numai din cauza mea). Iar de indragostit eu ma indragostesc in continuare destul de des, dar nu am acum intentii de insuratoare, ca aia e ceva ff serios, si efectiv am nevoie de ceva timp de maturizare, mai ales ca m-am mutat intr-o tara straina. Nu zic ca nu e posibil, ca ESTE posibil, insa imi restrang eu conditiile in mod mai activ acuma, dar NU din cinism sau neincredere, pur si simplu stiu ca nu sunt pregatit si sansele ca sa ma pregatesc alaturi de altcineva, asa cum te-ai maturizat tu alaturi de Kadia, sunt realist mai mici decat in cazul tau sau al parintilor mei.

        Efectiv NU cred ca “modelul hetero” de indragosteala mare si de lupta in tandem, liber si nesilit de nimeni si chiar cu bucurie impreuna pt a ramane fericiti pana la adanci batranete, efectiv NU cred ca acest model care a fost vandut si el persoanelor gay se potriveste chiar atat de bine in real life ca la heterosexuali. Lipseste ceva pe undeva, si stiu ca nu e politically correct sa o spun, dar asta e impresia mea, adica sansele de esec, (chiar si pe teren solid si sanatos, chiar si cu cele mai bune intentii plus maturitate/maturizare reciproc asumata la nivel serios, etc), sunt totusi real mai mari.

        • Am tot citit si rascitit si e un pic deprimant ce zici tu. Din punctul de vedere al unui cuplu homosexual. E ca si cum ai porni cu un handicap, ca si cum ai zice, foarte voalat, ca doar cuplurile hetero sunt sortite esecului. Si stii, daca ar fi zis-o vreun homofob ingnoram. Dar tu o zici din exeperienta de pe partea ailalta a baricadei, in cunostiinta de cauza (adica nu pot nici macar sa ma mint ca o zici din burta) si asta o face sfasietor de trist. Nu prea stiu cum sa explic. Eu unul cred ca ma incadrez cumva la homofobi. Nu fiindca as avea ceva cu baietii sau fetele gay/lesbi. Nici vorba. Ci doar ca eu unul nu ma vad in astfel de relatie. Desi mai corect ar fi nu ma vedeam implicat in astfel de relatie. Am mai crescut mare de atunci si nu mi se pare exclus, dar functia pe care as indeplini-o ar fi tot aia de barbat. Stil Macedon. Dar in afara persoanei mele (adica implicarii personale) eu intotdeauna am sperat ca cuplurile gay sunt fericite. Si in sensul in care eu unul mi-as dori utopic ca toata lumea sa fie fericita si multumita. Dar mereu am vrut, peste chestia asta general sa reuseasca cuplurile astea fiindca eu cred ca nu conteaza unde si cum gasesti dragostea, atat timp cat o gasesti. Ce spui tu imi rupe de-a drpetul inima, chiar daca sunt incapabil sa explic de ce. Pare ca un fel de pedeapsa dura si nemeritata data unui grup de umani. E ca si cum mi-ai zice ca toti homofobii aia idioti si reali au dreptate si ca “dumnezeu” vrea doar femeie+barbat=copil. Si asta ma necajeste su dezamageste cum m-ar dezamagi daca as muri si m-as trezi nas in nas cu Sf. Petru. Si as constata ca toata povestea cu dumnezeu cu barba calare pe nor e reala. Eu sper gorzav sa te inseli. Pentru tine si altii ca tine. Nu e mila! E doar ca mi-as dori sa simtiti toti ce simt eu. Cu cine voiti voi. Nu neaparat cu cine zice societatea.

        • erata: ca doar cuplurile hetero sunt sortite SUCCESULUI. scuze.
          Si scuze de multiplele erori de tastare. Eram mai interesat sa se inteleaga ideea decat sa scriu corect.

        • Eu am inteles ce ai scris, si sa stii ca nu am sa zic niciodata ca e 100 % asa cum zic eu, insa eu mereu am avut senzatia ca ceva lipseste de undeva, dar asta poate e doar sentimentul meu personal ca inca nu m-am impacat cu situatia pe care il avusesem mai acut in adolescenta si de aia si plansesem atunci, deci nu am sa zic ca e imposibil, numai ca atunci cand oamenii hetero isi cam gasesc soul-mate-ul, gay-ii inca sunt copii interesati de divere explorari, si pe urma trece varsta aia, si incep alte criterii, de cariera mai ales, e o chestie practica, efectiv parca niciodata timing-ul nu e corect. Dar desigur indragostire de suflet ff puternica exista, dar ce naiba puteam eu sa fac, de ex la 23 de ani atunci cand m-am indragostit de un soul-mate, ca ala, chiar daca ma iubea si el de cadeam pe jos amandoi, oricum s-ar fi insurat cu o fata ca asa era moda pt ca sa-si faca pe mama lui fericita, plus sa aiba copii pe ieftin nu cu zeci de mii de Euro, dar asta nu e doar pt ca se intmapla in Romania 2003, s-ar fi intamplat si in Romania 2008 pt ca atunci eu eram pus pe plecare la nord si el era pus pe plecare la vest, adica tot nu ar fi mers. La baieti intervine o competitivitate mult mai mare legata de cariera, oricat de necompetitiv as fi eu, tot doresc sa fiu indepedent financiar ca doar nu o sa-mi doresc sa fiu un intretinut, sau sa intretin eu pe altul, si cupluri de studenti saraci gay impreuna eu zau sincer NU am auzit in viata mea sa reuseasca. Maj cuplurilor gay cat de cat stabile de azi din tarile in care e voie sunt oameni deja maturi nu oameni care au crescut impreuna cum e la hetero. La gay nu se prea creeaza usor compromisuri, intervine un orgoliu prea mare, adica cuplurile nu se sudeaza bine decat daca sunt ambii cat de cat maturi…si cand esti matur nu iti prea mai arde de soul-mate, desi desigur iti doresti sa fie sexy in ochii tai..dar sexy sunt multi, e si vecinul, etc. E altfel. Si fenomenul cuplurilor recunoscute oficiale gay e relativ nou. Inainte erau mai mult cupluri asa clandestine si ii unea o oarecare complicitate si dizidenta plus ca erau si loiali, nu se dadeau in gat unul pe altul, etc. Erau cu totul alte vremuri. Iar in Grecia antica se iubeau bine mersi dar erau insurat cu femei, si eu asta nu vreau, pur si simplu nu mi se pare etic fata de femeie, in orice caz fata de o femeie moderna. Deci in concluzie nu zic nu, dar se ivesc atatea probleme practice (care se regasesc si la hetero, dar la hetero e sansa mai mare de compromis si de mers mai departe decat la gay-ii de 20-30 de ani. Dupa 38 de ani e cam altceva daca ambii sunt maturi si cat de cat independenti financiar, dar se cam pierde poezia, dar nu zic ca nu exista sansa sa te indargostesti deosebit de profund si la 36-38 de ani, ba si la 70 daca e cazul.

  4. Am raspuns mai sus, despre indragostirea erotica care NU e doar hormonala, si e de nivel de simfonie mult mai complexa, am vrut sa mai precizez inca o data mai clar, si mai concis, dar mi-a intrat iar la Spam…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top