You are here: Home » Nostalgic » 180 de grade, din când în când

180 de grade, din când în când

Sunt uşor claustrofobică. Săptămâna trecută, mergând într-un maxi extrem de aglomerat, m-a încercat o senzaţie nu doar de sufocare, cum m-aş fi aşteptat, cât mai degrabă de paranoia: vedeam maşina într-un accident a cărui consecinţă era faptul că, deşi în viaţă, nu puteam să ies. Eram prinsă într-un maldăr de obiecte căzute, haine rupte şi oameni care încercau, la fel ca mine, să găsească ieşirea. Şi atunci mi-am adus aminte de textul lui Gabriel Garcia Marquez, pe care l-am publicat. Convinsă fiind că voi muri în imaginaţia mea, m-am întrebat dacă toate lucrurile din viaţa mea sunt în regulă. Desigur, răspunsul a fost negativ. Nimic nu era aşa cum îmi spune sufletul meu că mi-ar fi bine. Şi, bineînţeles, m-am întrebat: dacă aş putea să o iau de la capăt, aş face aceleaşi lucruri? De cele mai multe ori spun “da” fără să cuget nici măcar o clipă, dar azi … azi spun NU. Exact, cu majuscule.
Dacă aş avea mai puţini ani şi măcar la fel de multă minte ca acum, aş profita mai mult de timpul care mi s-a dat. N-aş lucra pentru un şef care mă tratează ca pe un sclav, n-aş mai admira un om care mă umileşte în mod repetat, n-aş sta într-o relaţie care nu mă face fericită, şi aş petrece mai mult timp cu oamenii care contează cu adevărat. Poate nici acum nu e prea târziu. Am rămas cu bucăţi de suflet care nu se mai pot lipi, însă nu mă sperie pe mine atâta lucru. O fată minunată mi-a spus odată că nu e nevoie decât de un suflet cald care să ţină inima în mâinile sale, pentru ca aceasta să înceapă să bată din nou cu putere.
Nu ni se dă întotdeauna a doua şansă. La naiba, uneori nu ni se dă nici prima, iar alteori greşim tot altfel până la a mia încercare. 
Toate problemele se micşorează în timp; privind înapoi, mereu spunem: “ehe, n-a fost aşa de greu!”. N-a fost, ce-i drept. Nici atunci când am plecat jignită şi umilită dintr-o casă în care nu mai aveam loc, nici când mi-am cerut iertare de milioane de ori şi aceasta a promis că vine dar n-am trăit decât cu amăgirea un an de zile, nici când am rănit pe cineva care mă iubea de-i pocnea inima în piept, nici când plângeam în hohote rugând un om să-mi facă loc în sufletul lui. Nu-i greu nici acum, când sunt străină de toţi şi toate, când m-am retras şi am lucrat de zor, singură, la ghemul meu de nemulţumiri şi plângeri, neajunsuri şi deznădăjduiri. Mi-am propus să ţin oamenii departe, mi s-a părut că e interesant şi exotic să fiu sau măcar să încerc să devin mizantrop(ă); şi, normal, astfel aş fi putut la fel de bine să evit orice fel de certuri, dezamăgiri, despărţiri: pentru că nu poţi pierde ceea ce nu ai.
În septembrie se împlineşte un an de când mi-am propus să nu-mi mai fac prieteni, şi să nu întreţin decât două relaţii sociale: cea cu cel-mai-vechi-şi-mai-înţelegător-prieten şi Sensei. A fost bine la început, n-aveam bătăi de cap, asta ca să nu mai zic de faptul că aveam timp berechet pentru lucruri la care înainte doar tânjeam când găseam două minute să scotocesc în visele de zi, între acţiunile mele care îi răneau pe alţii şi încercările mele de a-mi reveni. Acum simt că am pierdut ceva. Şi dacă aş putea să o iau de la capăt, dacă m-aş mai naşte o dată, aş încerca din răsputeri să rămân naivă şi încrezătoare, să iubesc fără să mă tem, să iert fără să privesc înapoi și să uit durerile.
Zilele trecute am găsit răspunsul pentru absolut tot: schimbarea perspectivei. Şi, dacă sunt suficient de norocoasă, găsirea unui reper interior.
Și-acum, Universule, hai să ne jucăm! 🙂

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

23 comments

  1. Am apăsat butonul „Liked“ pentru sinceritatea cu care te-ai exprimat în acest articol. Un singur lucru mi se pare cam de neînţeles: cum adică ţi-ai propus să nu-ţi mai faci prieteni? Înţeleg ce înseamnă să nu ma fii prieten cu o persoană ori să iei o pauză în relaţia de prietenie cu cineva. Dar să refuzi să-ţi faci prieteni? Poate că acum ţi-ai dat şi tu seama că nu a fost o decizie prea înţeleaptă…

    • Mulțumesc de apreciere. 🙂
      Să=ti răspund : am preferat să stau singură decât să cunosc și să mă apropii de oameni noi. Prietenii vechi adevărați au rămas, iar cei cu care eram ”în probe”, reciproc, au rămas undeva în urmă. M-am schimbat și nu se mai potriveau cu mine, atâta tot!

  2. Când ai ajuns la acest punct, tocmai asta înseamnă; ca te nasti din nou iar șansele se astern dinaintea ta ca un evantai. De greșeli nu ne putem feri, dar dacă vom continua sa ne tanguim din pricina lor înseamnă ca si acum suntem prizonierii lor.
    Cât despre relația cu semenii, pot spune cu certitudine ca misoginismul nu e o reteta a fericirii. Viața de eremit are si ea avantajele ei, dar bucuriile adevărate numai din impartasirea cu ceilalți vin.

    • Evitând să mă tânguiesc din cauza greșelilor am părut insensibiliă și lipsită de conștiință (tare greu e să-i mulțumești pe toți 😛 ). Oricum, a trebuit să simt pe pielea mea cum e cu mizantropia și izolarea, altfel n-aș fi înțeles mare lucru despre direcția în care mă îndreptam. O pauză de la socializare prinde bine, dacă e scurtă (nu-i cazul meu, eu n-am știut când să mă opresc).

  3. Mie mi-a placut atat de mult acest articol, inca am sa scriu un articol la mine pe blog din cauza lui !

  4. Eu unul, de fiecare data cand citesc cate o femeie incercand sa-si faca ordine in ganduri si sa-si schimbe perspectiva ma simt inapt, imatur si superficial. Cu siguranta ma simt cum sunt, dar sunt impresionat si fascinat de amalgamul de sentimente si trairi pe care le traiti voi in fiecare clipa. Macar m-am lamurit de ce pe vremuri erau sfatuite fetele sa se casatoreasca cu barbati maturi, de peste 40 de ani. Va maturizati mult mai repede. Asadar, fiind total handicapat emotional fatza de tine, n-am cum sa-mi dau cu parerea. Dar ma inclin cu respect. Sper ca indiferent ce strategie folosesti sa iasa exact asa cum iti doresti tu.

  5. Nici eu n-am sa-mi dau cu parerea. Fiindca n-am niciuna. Din simplul motiv ca n-am atata materie cenusie care sa duca asa framantari.
    Eu cred ca viata poate fi mai simpla de-atat. 😀

  6. exact, timp mai e, ochii deschide-i si din alte unghiuri si pozitii spre alte zari indicate acum. toate bune! 🙂

  7. As spune multe, dar ma rezum doar la: Te inteleg perfect, pentru ca sunt in acelasi punct. Eu deja am inceput miscarea de rotatie. Sper s-o pot duce pana la capatul celor 180 de grade. Iti urez si tie bafta maxima!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top