You are here: Home » Cărți » Presupuneri subiective despre cărţile self-help

Presupuneri subiective despre cărţile self-help

Nu ştiu dacă am apucat să spun (şi) pe blog că îmi displac profund cărţile self-help.

Mă refer la acelea care te învaţă că tu eşti cea mai minunată creaţie a Universului şi oricum ai fi eşti iubit şi apreciat, că viaţa merge mai departe şi după ce bărbatul alături de care te-ai visat fericită până la adânci bătrâneţi începe să bea şi să te bată înainte de nunta de hârtie, şi după ce femeia care a dat naştere copiilor tăi îşi topeşte verigheta pentru a-i face un medalion “jumătate tu, jumătate eu” amantului, şi după ce ţi-a murit pruncul în pântec când tu deja ai apucat să-i dai nume şi să-i anunţi pe toţi, pentru că medicii ţi-au spus că a trecut perioada critică şi nesigură…

Eu nu pot concepe că stând cu jaluzelele trase, pe o canapea care păstrează amprenta nenumăratelor nopţi în care ţi-ai plâns de milă şi de pe care aruncai, fără să-ţi pese, şerveţelele îmbibate cu lacrimi amare, de data asta cu o cană de ceai într-o mâna şi cartea ” Cum să …” în cealaltă, începi să zâmbeşti optimist, te străbat gânduri despre cât şi cum şi când o să fie bine, şi reuşeşti să te poziţionezi într-un plan superior în care ai o imagine clară, de ansamblu, asupra problemei şi găseşti soluţia salvatoare pentru linişte, minte, suflet şi viaţă.

Nici măcar persoanele apropiate care au trecut prin experienţe similare nu pot concepe şi cuprinde în totalitate plaja de emoţii şi trăiri care te încearcă, deci o carte cu atât mai puţin va face miracole. Paginile pe care le întorci nu sunt cuvinte şoptite deasupra unei ceşti de cafea care deja s-a răcit de când tu “un singur lucru vrei să mai spui”, nu sunt îmbrăţişările care te umplu de uitare preţ de o secundă, indiferent dacă vin de la o mamă de suflet sau de la un aproape-străin, nu sunt degetele care-ţi şterg lacrimile sau mâna care-ţi întinde o batistă. Literele şi cifrele nu au emoţii, nu se pot lega de tine într-atât încât să ţi se imprime în gânduri sensul şi direcţia lor, consecinţele şi repercursiunile…

Pentru că tot ce ne mişcă şi ne schimbă cu adevărat e în noi, deşi câteodată trebuie să-şi afle reflexii în suflete curate şi bune ca să răzbească la suprafaţă.

 

P.S. : Într-o scurtă incursiune la Cărtureşti, Alfa-Cititorul mi-a sugerat o carte pentru veşnica mea problema, Procrastinarea (da, cu majusculă şi la mijlocul frazei, pentru că e o doamnă. 🙂 ) O carte nu-mi va schimba caracterul, aşa cum un leneş nu va deveni brusc un om motivat şi plin de iniţiativă doar lecturând câteva pagini şi aşa cum cei care vor să se lase de fumat n-au nevoie de nimic altceva înafară de voinţă. Aşa cum, după ce-am savurat fiecare rând din “N-am nimic de îmbrăcat“, tot mă închin la Zeul Şifonier în fiecare dimineaţă, sperând să-mi arunce ţinuta de peste zi fără să mă zbat un sfert de oră, fără să probez jumătate din jeanşi şi fără să trag de umeraşe ca disperata. 😀

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

4 comments

  1. Pai nah, eu zic ca respectivele carti de intr-ajutorare sunt fie pentru optimisti redutabili (desi cred cu convingere ca ar deprima si unul de asta), fie in loc de ultima solutie. Adica aia de trecut venele incetisor peste muchia cartii. 😀

  2. Sunt simple gogorite. Nimeni nu stie ce este in sufletul tau chiar daca ii spui, cu atat mai putin, daca a facut un sondaj.
    Cel mai bine este sa te bazezi pe tine, sa nu iei sfaturi de la nimeni, sa faci totul instinctiv.

    • E simplu de zis, si sunt de acord in principiu cu ascultarea instinctelor, insa de multe ori rationalul si logica nu-mi dau pace. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top