You are here: Home » Nostalgic » Acasă…

Acasă…

Momentan trec de la stările răutăcioase la sentimente mai bune. 🙂 Răsfoind blogurile unor persoane mai mult sau mai puţin cunoscute, am devenit uşor invidioasă pe fetele care pot transmite prin textele lor stări pozitive şi calm, aşa cum eu, de cele mai multe ori, nu fac (sigur, nici nu-mi propun, dar cred că nici ele…). Da, sunt obosită cronic şi încep să-mi pierd entuziasmul, mă agasează multe chestii pe care nu le pot influenţa sau schimba, dar din când în când revin la starea zen şi zsa-zsa-zsu. Mă forţez să mă îndrăgostesc de mine şi de viaţă, mai ales în ciuda atâtor păreri negative cu privire la persoana şi personalitatea mea, la stilul meu de a trăi şi a interacţiona cu oamenii, la ideile şi convingerile mele.

Încă de când am devenit conştientă de cine sunt de fapt, şi am deschis ochii, am remarcat multitudinea de degete îndreptate spre mine întru dezaprobare şi mustrare, şi m-am gândit că ori nu procedez bine conform normelor societăţii, ori stârnesc invidie (deşi, mărturisesc, nimeni n-are avea motive să-şi dorească să fie în locul altcuiva). Ok, recunosc, sunt departe de a fi un om extraordinar şi căruia nu are nimeni ce-i reproşa, cel puţin la un nivel oarecum superficial social. Le greşesc mult celor dragi, neintenţionat, zorită de egoism şi măcinată de îndoieli cărora nu le găsesc leac în ciuda testărilor repetate; dezamăgesc şi enervez, întristez şi surmenez, dar cel puţin niciodată nu plictisesc.

Mi s-au reproşat de-a lungul vieţii atât de multe, încât nu numai că efectul s-a pierdut, dar nu mai suport nici un fel de critică, oricât de bine intenţionată sau constructivă. Îmi construiesc ziduri în jurul inimii şi alung orice vizitator curios. Refuz să mă împrietenesc cu oameni abia cunoscuţi, fiindcă nu mai am energie s-o iau de la capăt. Şi-mi petrec zilele într-o sinusoidă de bine şi rău, acceptare şi refuz.

Nu vreau să mai scriu pe blogul acesta, o perioadă cel puţin. Nu ştiu exact câţi oameni mă citesc, dar oricâţi ar fi, se împart în următoarele categorii: cei care mă cunosc (şi mă înţeleg sau mă judecă) şi cei care nu mă ştiu în viaţa reală (şi interpretează după cum le pofteşte inima). Am nevoie de o pauză de la grijile pe care mi le fac ori de câte ori îmi deschid sufletul aici: ce-o să creadă lumea? oare am fost suficient de evazivă sau explicită? etc. Am nevoie de timp să mă gândesc la deciziile pe care trebuie să le iau. Dacă voi ajunge la un echilibru, voi reveni. Sau poate voi scrie cel mult sporadic sau voi închide blogul. Am ajuns la o răscruce, şi sunt foarte mulţumită de experienţa în online, m-a ajutat să cresc, să mă maturizez, să cunosc oameni minunaţi, dar simt că trebuie să mă opresc.

Vă urez un weekend frumos şi toate cele bune! Eu mă întorc acasă…

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

8 comments

  1. toate bune si tie! 🙂

  2. Mă bucur că ţi-a fost de folos experienţa online. E bine că te-a ajutat şi ea să devii “tu însăţi”. Dar ţtii că eu te cunoşteam destul de bine şi până să ne vedem 🙂
    Eu cred c-o să mai scrii, pur şi simplu fiindcă îţi place s-o faci!

  3. nu este necesar sa faci asta. nu ne cunoastem, aici si nici in real life, dar te rog sa te gandesti mai bine. cum cuvintele pe care le gasesc aici ma linistesc, ma intriga, ma pun pe ganduri, imi tulbura gandurile ma schimba. toate astea li se pot intampla altora ca mine. niste rataciti prin online. o pauza n’ar strica. te voi astepta sa revi pe blog.

  4. Dar de ce trebuie sa iei mereu exemplu de la fete ca role model ? E cumva obligatoriu ? Eu, de ex am luat role model in legatura cu o atitudine respensabila la locul de munca de la d-na Janet Reno, fost Procuror general sub administratia Clinton, in alte instante as fi dorit sa iau role model de la d-na Meryl Streep, (desi, ma rog, asta nu mi-a reusit asa de bine pt ca eu, chiar daca oi avea ceva indemanare la imitat accente straine, totusi nu am talent artistic creator). Cred ca mai exista posibile persoane de sex feminin chiar mai apropiate de real life-ul meu obisnuit de la care as putea lua role model, sau de la care chiar poate ca ar trebui sa iau role model, dar mi-a fost mie lene. Si daca e vorba de bloguri, nu toata lumea are talent la exprimat in scris, si dupa parerea mea sincera, NU de pe bloguri poti gasi mai usor role model-uri, decat poate daca ar fi cu adevarat blogul cuiva despre care sa stii cat de cat ceva si in real life.

  5. P.S. (ca abia acum am citit si partea a 2-a a articolului): sincer sper, totusi, ca nu vei abandona interesul pt scris la nivel profesionist jurnalistic educativ sau chiar de fictiune, (daca ai un interes pt asa ceva), pt ca sincer cred ca ai talent la exprimare in scris, desi desigur, recomand ca acest lucru sa NU fie facut pe gratis pe bloguri, (poate cel mult la nivel de promo vanzare de carte sau promo cariera jurnalist), pt ca indraznesc sa opinez ca scrisul pe gratis pe bloguri nu foloseste la nimic pe termen mediu sau lung concret nimanui, (fie autor, fie cititor, sau chiar comentator), decat poate pt relaxare pe termen scurt, care mai are si dezavantajul de a deveni ceva de nivel de addictie compulsiva.

  6. Zau numai 4 persoane au comentat ! Chiar sincer cred ca e pt ca ceilalti fani ai acestui blog sunt inca acut socati-dezamagiti-suparati la nivel ca au ramas inca fara cuvinte de vestea trista ca anunti o pauza pe termen indefinit de la scrisul in public !

  7. come backkkkkkkkkkkkkkkkkkkk………i needddddd youuuuuu, don.t leave me here…..alone. please…

  8. Sper sa iei cea mai buna decizie pentru tine 🙂 Te pup

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top