You are here: Home » Episoade » Totul e mai bine când eşti aici

Totul e mai bine când eşti aici

Mă gândisem la o introducere frumuşică, aşa, ca pentru o zi de luni plină de … de … entuziasm, dar bineînţeles ca acele cuvinte s-au pierdut de aseară până azi. De ce nu le-am notat, veţi întreba, poate; eu v-aş răspunde simplu: n-am prea avut cum, decât dacă aş fi ales varianta vintage cu foaie şi pix. 🙂

Dragii moşului babei, a venit momentul anticipat dar a cărui sosire mi-aş fi dorit să fie amânată încă vreo câţiva ani … ăăăăă, ce ziceam? da, momentul în care laptopul meu a crăpat de tot. Vineri. Imposibil de resuscitat. Momentan nici măcar nu se mai află în posesia mea. Desigur, am avut un weekend minunat, cu plimare şi Man in Black 3 şi 3D, cu brăţări hand made şi cântec de chitară, cu reţete noi şi născătoare de laude şi molfăit apreciativ, cu multă dragoste şi ceva dor. Da, bineînţeles că nu-s nebună şi nu mă bucur cu adevărat că am rămas ruptă de tehnologie (nu am nici teve, hihi), dar pe de altă parte am citit de-am rupt şi am petrecut timp liber de calitate superioară cu un om pe care-l iubesc; şi după care plâng, când pleacă, dar lăsăm smiorcăielile pentru altă dată, că prea e frumos în sufletul meu, acum. Cu banii n-o duc bine deloc, dar deh, ce-aş putea face în privinţa asta? Indiferent de acţiunile mele, iau acelaşi salariu şi încă n-am reuşit să-mi revin după facturile de astă primăvară. Eheei, nici de somn bogat n-am avut parte, că vecinii mei din apartamentul de deasupra au dat un mic show azi noapte, ocazie numai bună ca eu să aflu că sunt manelişti, şi să mă pun la curent cu noile apariţii. Şi nici voi nu scăpaţi, vă zic eu cum stă treaba: hit-urile sunt cele de la radio, care mie mi-au căzut în greaţă după repetare abuzivă, dar cu un altfel de ritm, mai pentru buric. Tare, sau ce?

 

Dar ziceam: viaţa e frumoasă! Am o doză dubioasă de optimism sincer, de poftă de oameni frumoşi şi deştepţi, de soare care mă pândeşte după nori albi şi pufoşi ca vata de zahăr, de sete de cafea tare şi aromată, de discuţii interesante şi de barba care mă gâdilă în cele mai serioase momente. Desigur, toate astea atunci când am cu cine să împart leagănul de pe curcubeul meu de emoţii. Singură, nimic nu prea are farmec. Nu contează care-s circumstenţele exterioare ale vieţii mele, nimic nu-mi înseninează zilele aşa, …, cum faci tu, chiar şi atunci când nu faci nimic. Doar să fii…

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

8 comments

  1. Am avut si eu o perioada in care se stricase calculatorul(nici nu l-am mai putut repara, am cumparat altul), nu avem nici noi TV, asa ca ne distram mult impreuna, ne plimbam mult, discutam mult mai mult decat acum, am dus o cu totul alta viata… pana a aparut noul PC. Dar mi-am facut blog si acum nu stiu ce as pati daca mi s-ar strica aparatul. :))

    • Eu nu as avea o problema daca mi-as putea petrece timpul cu Alfa-Man… Dar cum nu este cazul, voi citi tot ce-mi cade in mana. 😀

  2. Păi, să trăiască Ursuleţul atunci 🙂

  3. Eu tocmai re acest lucru al impartasirii emotiilor as argumenta in sens de Protectia Muncii (+ posibil respect reciproc) pt 2 parteneri angajati intr-un cuplu…eu as recomanda moderatie, chiar si daca e vorba de emotii deosebit de placute, (ma rog cu exceptia inevitabila a perioadei initiale de indragostire, sau a unei luni de miere), ca zau, am remarcat eu la serviciu, dar si in viata personala, ca e cam obositor sa tot receptezi emotii prea intense de la altii, chiar si din alea placute, de posibila incurajare…dar poate ca asta tine de structura mea personala care, fiind poate oarecum mai deficitara in sens de competenta manageriala a diverselor emotii, fie personale, fie provenbite de la altii, oboseste mai repede daca e bombardata cu diverse emotii, PLUS ma simt si obligat sa reactionez automat ca si cum as reactiona la serviciu in mod de suport emotional fata de partener ca si cum as reactiona fata de managerii mei, (care e de nivel efort, nu mai e nici o bucurie, plus ca incep sa il asociez in minte cu un manager in loc de un iubit), PLUS eu am si tendinta de a ma contamina in mod oarecum anxios- isteric prea usor de diverse emotii ale altora din jur, (de aia si suport grupurile de oameni care exprima emotii de grup sau de masa destul de greu), zau devin confuz si obosit de parca as trage la galere dupa ce indur prea multe emotii care nu sunt din alea simple de tot si de nivel mai tolerabil si inteligibil pt mine, si si de scurta durata, si si fara efecte adverse pe termen lung, asa de nivel simplu junghi in piept sau in burta, o palpitatie din cand in cand, o mica durere de cap, o senzatie de nevoie de oftat de la lipsa de oxigen cand stai gatuit de spaima mai mult de 2-3 minute, etc.

    Eu chiar si in legatura cu emotiile placute, deoarece STIU ca sunt ff addictive, sunt destul de zgarcit si tind sa recomand (adica imi recomand mie personal, ca stiu ca altii fac ce pot si ce vor oricum) moderatie si dramuire relativ controlata, cu pauze, nu cu petrecut timp asa in continuu impreuna cu cineva de care esti indragostit, chiar daca doare un pic cand paraseste incinta si chiar daca dupa aia iti vine sa te angajezi in activitati de stalking, ca si cum ai fi atras de o ata, catre locurile posibil frecventate de acea persoana…eu personal, in momente din astea utilizez tehnici de relaxare simpla, incerc sa numar pana la 10, respir adanc in piept 3-4 secunde, tin aerul acolo 3-4 secunde si expir usor 3-4 secunde, si repet de la capat doar de maximum 3 ori, (ca altfel ma apuca ameteala).

    Noroc si cu blogurile, ca acum m-am obisnuit sa si “traduc” diverse emotii in comentarii de sute de cuvinte in loc sa le revars asa aiurea pe capul unui alt om seaman, fata de care totusi, am si o oarecare doza de grija si respect, in loc sa le tin in mine, lasandu-le doar sa scape din cand in cand in mod impulsiv exact cand nu trebuia, asa cum am cam avut tendinta sa fac inainte o vreme destul de indelungata, si chiar ma ingrijorez ca era posibil mai bine inainte decat acuma, (mai ales pt bloggerii care trebuie sa indure aceste comentarii daca sunt facute pe blogurile altcuiva, dar si pt mine pt ca NU am competenta necesara de a traduce corect sau eficient emotii in cuvinte si de obicei iese o VARZA si in capul meu si in capul altora ! Efectiv Sorry, si am sa incerc sa ma moderez, dar prea m-au atins la nivel emotional ultimele articole de pe acest blog exact la timpul si locul unde m-au atins pe mine.)

    Eu tolerez si perioadele de singuratate destul de bine fiind ff obisnuit de cand eram mic sa ma joc fara frati/surori si adesea fara prea multi prieteni in jur, doar asa max cu 1-2 de obicei invitati in mod planificat pt mine, iar la scoala mereu in mod supravegheat si in recreatii planificate, plus fiind mai mult preocupat sa fiu atent sa nu cumva sa imi traga cineva un pumn in cap, in loc sa-mi azvarle vreo mingie, (desi asta recunosc ca era de nivel anxios-exagerat, deoarece cu mine absolut toata lumea a avut tendinta sa se poarte chiar exagerat de politicos + gentil, asa ca si cum te-ai purta cu un obiect ff fragil, de ma miram si eu uneori, cand eram mic la scoala primara, ca eu nu ma consideram de nivel aristocrat fata de care citisem sau vazusem in filme ca trebuie sa te porti asa mai cu respect si mai de la distanta + cu manusi !)

    Plus m-am obisnuit de ani da zile sa trebuiasca sa plece mereu toata lumea, chiar si prietenii cei mai apropiati, de langa mine, dupa ce ne jucam 1-2 ore, sau sa trebuiasca sa plec eu de langa ei, plus si in vacante toti plecau, si eu plecam, plus dupa aia toti au inceput sa plece definitiv sau temporar pe termen mai lung in strainatate, adica nu eram niciodata impreuna cu cineva anume pe termen lung. Si chiar la nivel adult romantic, sunt deja ff obisnuit ca lumea sa aiba si alte obligatii chiar posibil real serioase de serviciu, sau de facut teme de invatat pt examene, etc, chiar si in week-end, adica in mod automat tind sa asociez plecatul cuiva de langa mine ca fiind posibil chiar util acelei persoane, chiar posibil util social, nu neaparat detrimental cuiva in vreun anume fel.

    • Intuneric… Daca lui Avengers i-as da nota 10, MIB 3 ar fi de 6-7. Nici macar efectele 3D nu-l ridica prea tare… Mi-a placut, dar incomparabil cu asteptarile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top