You are here: Home » Episoade » Transport urban

Transport urban

De multă vreme aștept să fac o plimbare cu trotineta, și cum vremea îmi permite (în sfârșit), acum pot să renunț la minunatele aventuri din tramvaiul puternic impregnat cu diverse mirosuri.

Pentru cei care înca nu au pus piciorul pe așa ceva … țin să vă spun că nu știți ce pierdeți! Ok, recunosc, erau niște copii care se uitau cam chiorâș la mine, dar probabil le era ciudă pe jucăria mea 😀

 În principiu, sper să reușesc să merg la serviciu cu această alfa-trotinetă, chiar mi-ar face plăcere – dimineața pe răcoare… O să fie mai ciudat când o să o duc în birou (având in vedere că nu o pot lăsa in fața fabricii); colegele mele cred că ori vor râde de mine, ori vor avea un șoc, dar își vor reveni, în ambele cazuri. Să vină soarele, și primăvara, cu mănuși fără degete și stat pe-afară! Eu sunt pregătită!

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

33 comments

  1. Apoi… sa-ti fie trotoarul asfaltat tot drumul!

  2. Poti sa te dai si cu alfa-motosapa aia din spate, si faci ceva util in acelasi timp, sapi spatiile verzi 🙂
    In orice caz, daca conduci trotineta dupa ce mergi la ristorantul ala Cotnari din stanga ta, n-are cum sa-ti ia carnetul 😛

  3. vreau si eu trotineta ….

  4. Ce tareee 🙂 Nu m-am dat niciodata cu trotineta pana acum, dar mi-ar placea sa incerc. In Bucuresti cred ca e mijlocul de transport ideal 😀

  5. Are probleme wordpress-ul? Ca nu reusesc sa postez comentariul 🙁

  6. 🙂 bravo. ecologic, aerisit, fain, destresant!
    sarbatori fericite!

  7. Nu-ti face griji despre ce vor crede. Daca zic ceva le zici ca-s demodate. In occident si babutele au. Chiar si role.
    Sa o calaresti sanatoasa!

    • Mersi fain! O sa iau in considerare babutele pe role atunci cand voi rula cu pleata in vant. 🙂

      • Pai glumesti tu, dar eu unul trebuie sa le iau, cand trec ca vantul pe skate pe langa ele si trebuie sa urlu “pardon madam!” ..e periculos :D. Ca-s nervoase. Ce vreau sa zic este ca treburile asta cu pana la ce varsta ai voie / da bine sa faci ceva, sunt prejudecati si atat. Nu merita atentie. Daca tie iti face placere sa sari cu parapanta in Dunare (si nu deranjezi pe nimeni), nu-i treaba nimanui sa te judece.

        • Sunt de acord cu tine, in teorie, dar practica mă omoară. Pot să mă îmbrac ciudat fără să-mi fie ruşine că sunt confundată cu o puştoaică de liceu sau cu un homeless, dar în alte domenii nu mă descurc aşa bine. 🙂
          P.S. : Am şi role, dar înca nu mă descurc cu ele…

          • Eu n-am genul asta de jene, daca imi place ceva fac. Traim o singura data si scurt. Asadar fac tot ce-mi trece prin cap ca am multe de bifat. Si incurajez si pe altii sa faca la fel :)). Corup! 😀
            Eu in general evit masina, mai ales prin centru si prefer bicicleta, role si skate. Tricicleta n-am ca mi-ar trebui una facuta pe comanda (sau sa caut mult si bine pentru un model pentru tipi mai inalti) si n-as da banii/timp pe asa cruciada. Dar daca as gasi asa din noroc mi-as lua. Asa cum zic ca e cazul sa incerci si bungee-jumping, parapanta, ski nautic, scufundari, zburat cu balonul/dirijabil si tot ce-ti trece prin cap :). Cu homeless nu-i asa rau :D. Zici ca esti hedonista si ei sunt toti inculti si nu pricep curentul tau filozofic :)).

            • Chiar ieri am avut o discuție cu un prieten căruia îi tot spuneam că trăim o singură dată, așa că n-ar trebui să se cramponeze de nimicuri. Maybe I should find a way to practice what I preach. 😉

  8. De mult de tot, cand eram eu mic, cam de vreo 8 ani, am vazut prima oara femei adulte mergand pe trotinete. Erau niste angajate ale aeroportului Schipol din Amsterdam, care e un aeroport cu holuri destul de lungi, si mergeau pe trotinete adevarate, insa de marime adulta, argintii, si cu roti cauciucate de culoare asa alb-crem. Asa de mult mi-a placut. Tu ai fost vreodata la Amsterdam ? (Nu mai au trotinete acum la aeroport, dar ma gandeam asa in general turistic, cred ca poate ti-ar place)

  9. Buna! Privesc poza si ma intorc in timp cu gandul la anii in care pentru cei mai multi copii bicicleta era si ramanea un vis. Mult mai realizabil era visul de a avea o trotineta. Chiar si noi fetele aveam si ne dadeam cu ea cot la cot cu baietii. Trotinetele din anii ’60-’70 erau din lemn, destul de mari si greoaie, dar cand nu poti visa la o bicicleta, erai fericit cand auzeai intrebarea: iesim cu trotinetele? Si ce mandru erai ca poti sa raspunzi: da! Sigur mai apoi au aparut si din metal, mai mici si mai vioaie. Astazi nu este ceva exceptional sa mergi la orice varsta fie cu rolele, fie cu trotinetele, mai ales cand sunt atat de frumoase si usor de folosit. Mergi cu ea, o ridici si o pliezi si te sui in tramvai. Cobori apoi si iti reiei alunecarea pe trotuar fara nicio problema. Super! iti urez plimbari placute si curaj pe role. Eu ador rolele chiar daca mai cad uneori, dar la urma urmei ma plimb nu dau probe la olimpiada!

    • Nu am mai pus mâna pe vreo trotinetă până acum, dar iată! ma declar cucerită. Îmi imaginez cât de încântați erați atunci… Eu n-am cazut de pe role (încă) dar nu pot să prind viteză; piciorul stâng cooperează puțin spre deloc. 🙂

      • Perseveareaza.Eu am reinceput aventura la rolele la aproape 40 de ani cand a trebuit sa-mi conving fiul ca nu este atat de greu pe cat pare sa te mergi cu rolele. Pe la 42 de ani am cazut si mi-am rupt mana sarind de mana cu fiica mea. La spital doctorul a ramas nauc, cand a auzit raspunsul meu, crezand ca glumesc, dar eram prea serioasa, asa ca nu a mai comentat nimic. Dar asta nu m-a oprit sa ma urc pe role in continuare sau sa merg la patinoar iarna cu fiica mea. Bucuria jocului este aceeasi la orice varsta.

        • Mi se pare foarte tare că ți-ai dorit și ai reușit să fii partenerul de joaca al copiilor tăi. Eu nu am avut acest noroc (desigur, poate ai mei au compensat în alte domenii).

          • Sansa parintilor care pot fi in permanenta alaturi de copii pana cand acestia pornesc singuri in viata, este minunata.Sa te bucuri de fiecare moment petrecut alaturi de copii oricare ar fi varst lor, este un noroc pe care fiecare parinte si-l doreste dar nu toti il pot avea, dar cu siguranta toti fac gesturi speciale pentru copii lor chiar si atunci cand acesti sunt departe.

  10. Si eu mi-am dorit trotineta de copil in a doua 1/2 a decadei 80 in Bucuresti, Romania, nu erau de lemn, erau deja de metal parca, majoritatea de culoare albastru-scolar-militian, dar parca mai vedeai si una rosie din cand in cand, din cate tin eu asa vag minte, insa nu stiu de ce nu mi-a luat mama si tata, cred ca le-o fi fost frica sa nu imi rup si eu vreun picior sau vreo mana, ca ma stiau si impiedicat si mototol, dar nici eu de fapt nu le-am zis asa explicit in cuvinte ca-mi doresc, ca daca le ziceam precis ca imi cumparau…eu imi dau seama ca nu le-am zis niciodata parintilor mei cu voce tare ce jucarie imi doresc, nici robot nu le-am zis atunci cand imi doream si eu robot de jucarie cu beculete care sa si mearga cu baterie, desi zau daca mama nu ma intreba din cand in cand, ca prea nu ziceam nimic, daca nu-mi doresc ceva in mod special, dar zau daca nu ma gandeam probabil la modul ultra-politically correct si pe atunci la varste ff mici, in sens de ca “de ce sa zic in mod copilaros si egoist si imatur ca imi doresc eu personal o anumita jucarie, cand e clar ca am avut si am deja jucariile care imi trebuie si si asa nu prea ma pricep ce sa fac cu ele, ce rost are sa se risipeasca resurse posibil valoroase pe dorintele mele personale, care sunt sau or fi oricum niste toane posibil trecatoare si nu neaparat obligatoriu utile societatii mai largi ?”

    • Interesant. Eu întotdeauna vroiam câte ceva, şi chiar dacă nu primeam, tot nu-mi luam gândul de la jucăria respectivă…
      Odată am fost zilnic, timp de vreo lună, într-un magazin, să văd o albinuţă pe care nu aveam bani să o cumpăr. Sinceră să fiu, nici acum nu mi-am revenit.

  11. PS (promo ora de Educatie morala in lb romana, valabil pt un comentariu anterior care a intrat la spam): ganditul asta de tip ultra-politically correct in fond NU arata vreun nivel de maturitate excesiva de nivel de gandit altruist real, autentic la binele societatii mai largi, in care ai destula incredere sa stabilesti un contract social cu ea, de nivel moral Kohlberg 5, (care oricum nu e accesibil decat celor care isi dezvolta un nivel cognitiv de gandire abstracta, desi nu e obligatoriu de atins nici la acestia la toti), ci era si ramane la mine personal, desigur, doar de nivel altruist mai “fals”,
    de tip rationalizare/justificare/scuza buna pt de fapt a fi lasat sa ma preocup numai de mine insumi si de a tine egoist pt mine insumi ce imi place mie mai mult, fara a impartasi si cu altii gandurile mele proprii placute temporare, in mod posibil chiar reciproc benefic win-win…efectiv egoist eram si am fost si egoist narcisist-preocupat raman si acuma ! (oricat de mult o iubeam si o adoram si inca o iubesc si ador si respect pe mama mea, zau, egoist si avar am fost si raman pana si cu micile placeri de vorbit despre cadouri si preferinte personale care pot fi impartasite intre parinti si copii, ce sa mai zic cu societatea mai larga ?)

    Totusi eu doresc sa promovez si mesajul iubirii fata de aproape, care include uneori si impartasirea de ganduri mai intime despre preferinte personale, (daca e un aproape care merita desigur, si cat mai competent verificat si la background check pt motive de securitate mai largi), si de impartasire cu acest aproape a unor preferinte personale in mod curajos, (daca chiar ii e cuiva frica sa zica ce doreste sau ce ii place), si totodata cu realism fata de ce poate oferi in mod practic si concret acel aproape ! (desi recunosc ca eu personal, care functionez social cam la nivelul moral Kohlberg 4, acela care e cu ordinea si disciplina, sau cu Law & Order, chiar cand vine vorba chiar de legaturi teoretic mai strans erotic-intime cu vreun aproape- nici nu mai zic cum sunt fata de parinti, ca sunt de nivel moral si mai redus-imatur super 3 fata de ei, adica acela de a promova conformismul ca sa le arat si sa le re-confirm in continuu ca sunt si eu good boy cuminte si mananc si cum trebuie, si imi pun si caciulita si fularul mereu, si nu ies cu parul ud dupa dus pe strada in vant, ca sa nu ii nelinistesc prea tare- deci si la iubitii pe care momentan imi permit sa ii iubesc si le permit si lor sa ma iubeasca, insa TOTUSI, lor asa oarecum mai restrans-limitat, just in case, cf principii moral profesionale proprii recunoscut egoiste si alea- mai ales ca eu personal consider Iubirea o activitate umana care trebuie desfasurata etic si competent, la nivel cvasi-profesional, care trebuie educata la oameni si in scolile publice in mod organizat, ca nu te poti baza pe strada sau nici pe toti parintii sau tutorii numiti de stat- tocmai ca sa nu iasa neintelegeri de comunicare, sau burn-out de la prea mult efort concentrat de iubire, sau dezamagiri ulterioare pt nimeni, eu personal functionez in general la nivel de super-egoist de nu le zic nimic nici la iubitii astia despre mine, nici macar sub tortura, de parca ar fi secret de stat ! dar recunosc ca asa ceva nu e bine, si nu trebuie sa se ia nimeni dupa mine, ci trebuie sa se imbunatateasca cat mai multa lume peste tot si la nivel 5, de invatat de stabilit contracte sociale bazate pe incredere reciproca, desigur, repet, dupa background check de securitate cat mai riguros, just in case, ca doar sunt niste oameni straini fata de tine, sau de familia ta, si cu eventualii iubiti sau favoriti, ca sa avanseze si Romania pe drumul democratiei ei asa cum ii doreste toata lumea !)

    http://en.wikipedia.org/wiki/Lawrence_Kohlberg's_stages_of_moral_development

Leave a Reply to Daniel Onaca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top