You are here: Home » Perspectivă » Strategii

Strategii

Voi folosi jocurile de calculator ca o metafora pentru o dilema de viata (deci dirty little helper iese din discutie, hihi).Sa spunem ca la Mario, sau Hercules, sau, de fapt, orice alt adventure game, aveti cateva stagii peste care trebuie sa treceti. Daca exista optiunea sa  faceti asta fara sa colectati toate acele bonus-uri gen sanatate, banuti, arme si stamina, si eventual fara sa descoperiti locuri secrete, ati face-o? V-ati simti impliniti dupa ce ati doborat monstrul cel mare, nestiind daca ati ratat vreo comoara ascunsa sau daca ati fi reusit mai devreme cu “bunatatile” acumulate? Sau ati fi multumiti ca nu v-ati pierdut timpul pe drum, cand scopul final era nu numai clar, dar mai ales posibil de indeplinit fara sa adunati de toate prostioarele, si fara experienta unor lupte sau aventuri suplimentare?

 

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

23 comments

  1. Atat in lumea virtuala cat si in cea reala, cred ca poti sa treci peste anumite stagii fara vreun efort suplimentar, sa mergi sa te lupti direct cu boss-ul cel mare, dar cu siguranta nu vei reusi niciodata sa termini jocul, poate doar cateva stagii cu o doza de noroc si putina indemanare. Insa experienta jocului acumulata pe parcurs, strangerea in inventar a tuturor lucrurilor care iti ies in cale (care poate pe moment ti se par inutile, dar trebuie sa te gandesti ca jocul nu ti le arunca in cale chiar de pomana), cu siguranta iti vor facilita atat trecerea stagiilor cat si terminarea cu succes a jocului.
    Si daca tot ai dat exemplu Mario, gandeste-te cum l-ai duce tu pe Mario in fata printesei mic, pricajit, fara putere de foc si pe deasupra cu o singura viata?

    • Zici ca nu vei reusi sa termini jocul, cu siguranta. Eu stiu? Poate e diferenta dintre a invata din greselile tale si din greselile altora – castigi timp si eventual te scutesti de anumite neplaceri emotionale, conditia fiind sa intelegi cu adevarat. Dar asta nu pare realizabil in viata de zi cu zi, daca e sa fim realisti. Prin unele incercari este obligatoriu sa trecem. Uof. Sunt foarte confuza.
      P.S. : Ei, printesa trebuie sa nu fie superficiala si sa vada, dincolo de biceps, un suflet bun. Bla-bla. 🙂

      • Pai nu toti gresim la fel, si atunci ce facem, de unde invatam? Poate castigi timp, dar cum am zis, e doar de moment castigul, spre finalul jocului iti pare rau ca nu ai mai zabovit 5 minute sa mai culegi cate una, alta, care cu siguranta te-ar fi ajutat sa nu mai reiei stagiul ore in sir ca sa il termini, cand un singur item iti era de ajuns sa-l faci din prima. Si apoi, unii sunt mai indemanatici, altii mai putin, asa ca experienta lor poate doar sa fie un ghid, nu o cale.
        P.S: pai daca sufletul bun arde in chinuri, in flacarile dragonului, cred ca se mai uita si la un biceps ceva de-al instalatorului 😛

        • Da, nu toti gresim la fel, dar oare faptul ca istoria se repeta nu inseamna ca e posibil ca adevarata si reala cauza a problemelor si alegerilor sa fie aceeasi? Poate doar imbraca alta forma…
          P.S. : Prefer triceps, mersi. Si marele dorsal. Si trapez. 😀

        • Doar o parte a istoriei se repeta. Ceea ce se repeta e doar din cauza problemelor nerezolvate din trecut, si din cauza indoctrinarii generatiilor viitoare cu frustrarile celor anterioare. Cat despre cauze, e mult de discutat; pentru mine daca nu au un temei real, palpabil, demonstrabil, pot fi considerate doar inchipuiri ale mintii umane.
          Si apoi se zice “a juca” nu “a castiga” un joc, nu?
          P.S. Dupa flacarile dragonului, maxim niste mititei mai ies din el 🙂

  2. Frumos gand in fapt de seara! Răspunsul meu neechivoc este: n-as fi mulțumit doar cu atingerea țintei. Drumul spre scopul final e chiar mai important decât realizarea lui! Asta o spun, nu ca sa redau o sententa culeasa dintr-o carte, ci privind retrospectiv la câte lucruri minunate (uneori mai putin vesele) mi s-au intamplat pe drum. Fără ele eu n-as mai fi cel de acum. Iar sa mă desfiintez prin autonegare nici nu-mi trece prin gand.

    • Multumesc de raspuns. Eu sunt de acord cu tine, fara ceea ce s-a intamplat n-am fi cine suntem.
      Ideea nu era de regrete, pentru ca nici eu nu am 😛 si ma bucur de toate experientele trecute, dar se poate intr-adevar interpreta si asa.
      Ideea nu era nici de “scopul scuza mijloacele”, pentru ca nu achiesez la principiul acesta.
      Cred ca, de fapt, am vrut sa intreb daca nu cumva ne punem singuri in situatii care ne abat, in mod *poate* inutil, de la scopul final.

  3. Probabil ca deabea dupa ce ajungi sa omori monstrul cel mare iti faci socoteala si raportul intre timp, comori, energie si rezultat. Probabil ca asa am face pe orice drum ne-am afla… am zgaii ochii in stnga si in dreapta, ne-am minuna, am mai culege o floare, ne-am mai oprii la o cafea… Deabea dupa ce ajugem la final putem judeca daca am pierdut sau nu timpul.

    • Zici bine. Din pacate, odata ajunsi la final, nu ne putem intoarce (bine, in metafora cu jocul, putem 😀 ). Asa ca e foarte important cum decidem sa pornim la drum.

  4. Pai depinde de “bunatati”. Mie nu-mi plac rotitele de la bicilceta si daca ar fi chestii ajutatoare nu m-ar interesa, m-ar flata sa inving monstrul cat mai rapid si fara ajutor. Daca “bunatatile” ar fi niste extra comori sau niveluri secrete as vrea sa descopar fiecare particica. Dar in viata de zi cu zi oricine a jucat jocurile alea stie prea bine ca in final ajungi sa le faci pe amandoua caci atat mori la monstul ala de sfarsit de nivel ca ajungi sa descoperi toate detaliile nivelului. 😀

    • Nivelurile secrete au aceasta putere de a atata curiozitatea. Cand jucam Captain Claw (don’t judge me 😛 ) nu ma puteam abtine, recunosc. 😀

      • Eu am jucat Wolfenstein, DOOM si Sokoban. Nu se poate mai jos de atat :D. E fundul-fundurilor. Dar eram in pauza mintala :))

        • OMG. Wolfenstein am incercat si eu, dar nu ma ajuta RAM-ul, la vremea aia. Si Serious Sam mi-a placut, dar nu m-a tinut mult.
          Sa se noteze: eu nu sunt pasionata de jocuri de calculator; dupa maxim 2 ore ma plictisesc. Exceptie face Diner Dash: l-am “rupt” intr-un an, cand eram la facultate. 😀

  5. Eu sunt politico-ideologic total impotriva ideii ca viata ar trebui sa fie o aventura ! Fie ca e lupta pt a invinge vreun monstru, sau a cucerii teritorii, fie ca e doar lupta de a cuceri Everest-ul, fie ca e de nivel de voiaj cultural-turistic-spiritual-gastronomic a la eat, pray, Love, ori de explorare a la Racovita + Amundsen in mod real pe Belgica, ori de studii a la Marco Polo ! Eu sustin ideea politico-ideologica posibil nepopulara ca viata trebuie sa fie o munca cat de cat serioasa, la nivelul la care poate si se pricepe fiecare, cu singurul produs acceptabil de planificat de realizat fiind un copil/persoana, sau 2 copii/femeie (ca asa se calculeaza in ziare in Scandinavia), si cu singura posibila metodologie si curricula de studiat aprofundat pt implementare aceea de a sti ce e aia Iubire si de cate feluri e si care se potriveste fiecaruia. Totul ff serios, planificat pe etape, cat mai realist, si mai neutopic, PLUS cu grija deosebita pt securitate maxima personala, inclusiv echipament si instructaj de protectia muncii, si evitatul de riscuri + de ascultat din cand in cand, macar asa la nivel de zgomot de fond, si ce mai zic parintii, ca nu strica, (si in mod real nu exista prea multi parinti din aia total periculosi si inadecvati pe lumea asta) + desigur cu pauze cf recomandarile Organizatiei Internationale a Oamenilor Muncii. La nivel principial, si Sufletul trebuie ingrijit, ca doar nu trebuie considerat sclav exploatabil, legat de vreun lant de picior, sau iobag aservit formei corporale proprii, ci cel mai bine e sa fie considerat un angajat corporatist cu utilitate specifica si bine definita de proprietarul coproratiei individuale ca sa nu lancezeasa acolo plictisit intr-un colt, cf reguli de etica de business si profesionale cat mai stringente, si totodata cu respectarea legislatiei muncii in vigoare, si cu sedinte de negociere periodice intre patronat si Sindicatul Sufletelor din jur sau de interes personal, la care este membru si Sufletul personal, desi apartenenta de membru de sindicat NU trebuie sa fie obligatorie pt toate Sufletele, si e voie sa fie si independent, sau free-lance la unii, daca doreste. (Eu de ex momentan, de cand ma gandesc ce treaba sa-i dau sufletului meu personal, ca nici nu m-am chinuit macar sa aflu ce forma are sau unde o locui, sau ce i-o place, sau la ce s-o procepe sa faca, i-am dat functie de vehicol de transport de tip corabie, insa asta e momentan pt ca nu am avut timp si de el sa-i scriu si fisa postului mai completa.)

    • Imi place ideea cu viata ca un “voiaj cultural-turistic-spiritual-gastronomic a la Eat, Pray, Love”. In rest, nu pot fi de acord cu tine. Viata nu este o lupta decat la nivel exterior – ne zbatem pentru o casa, pentru a avea ce pune pe masa, pentru concedii, etc. Dar nu acesta este (sau ar trebui sa fie) scopul vietii.
      Mai multe intr-o postare ulterioara. 😉

  6. Om la apa ! (adica post la spam ! imaginea figurativa de corabie va deveni inteligibila dupa citirea comentariului principal)

  7. Addendum: anumite persoane pot primi derogare de la producerea produsului copil necesar pt mentinere de specie, (de exemplu eu), si au voie sa urmareasca doar poate o iesire la pensie linistita si in stare de integritate fizica si cognitiva cat or putea ei de bine, sau sa isi alcatuiasca, in functie de priceperi, un plan de a produce ceva util social, sau doar de a fi cuminti si a avea grija de ei insisi, eventual sa se joace frumos fara sa strice vreo jucarie, daca le place sa se joace, si nu se pricep la altceva, insa ideea de baza e ca NU e voie sa fie Aventura, nici Eroism, decat doar posibil accidental, dar nu deliberat principial intentionat de la bun inceput…efectiv cu tot respectul pe care il port atat fata de d-nii Racovita si cu Amundsen, sau chiar fata de unul din eroii admirati de tatal meu, Sir Edmund Hillary si colegul dansului sherpa Tenzing Norgay, (primii in varf de Everest/Chomolungma), si chiar si fata de admiratia sincera pe care o port atletilor de nivel olimpic care concureaza unii cu altii in mod frumos, pasnic, si organizat, mai ales eu personal admirativ fata de biatlonistii de iarna, si, in mod secundar, fata de unii purtatori de stafeta.

  8. Return to Castle Wolfenstein e chiar fainut… Insa acolo daca incepi sa cauti aiurea dupa locuri secrete, nu mai termini niciodata.

    Revenind la Hercules, e foarte simplu: joci o data cu unicul scop de a termina jocul, apoi – stiind ce si cum trebuie facut – joci inca o data, cautand toate bunatatile si easter-eggs-urile ascunse de producatori.

  9. ioi…bună întrebare….
    acum că mă gândesc, îmi dau seama că totul depinde de ţintă….ce urmăresc? să ajung la final (de aici e clar că “treaba” mă plictiseşte) sau drumul e plin de enigme, de curiozităţi…sunt o fire care sapă, dar nu gropi. oamenii sunt prin definiţie enigme doar că unii se pot citi aşa uşor…totuşi sunt unii care tocmaă când crezi că le-ai dat de cap, vin cu ceva nou…de-aia îmi plac mie Leii….

  10. asculta-ti glasul din interior, caci acela nu greseste!
    si apoi, weekend placut! adica nu ca de nu-l auzi, cade urarea! 🙂
    toate bune! si cel mai fain joc e viata, joaca-te traind-o cum poti, stii mai bine! enjoy the experiences!

Leave a Reply to alphaurs Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top